Deținuții din penitenciarul pentru femei din Fuzhou, aflat în provincia Fujian din China, muncesc ca „sclavii” în industria de închisoare pe care Partidul Comunist Chinez a dezvoltat-o, în special în închisorile aflate în estul țării. În penitenciarul din Fuzhou se află și românca Alina Apostol, arestată în anul 2017 și condamnată doi ani mai târziu la 13 ani și 6 luni de închisoare.
Cuprins:
Uphold Justice, o organizație non-profit care investighează condițiile de detenție din închisorile comuniste din China, a publicat un raport, în iulie 2025, despre 20 de închisori din provincia Fujian, printre care și cea în care se află românca Alina Apostol de 7 ani și 10 luni, în care există „prison industry”, respectiv o industrie în care deținuții sunt folosiți pentru a produce marfă pentru export.
[embeddoc url="https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/china.pdf"]
Potrivit raportului, deţinuţii sunt obligaţi să producă bunuri pentru întreprinderi partenere sau stat-trade.
Din perspectiva drepturilor omului, faptul că există o industrie a închisorilor indică un potenţial risc de muncă forţată.
Programul de lucru al deținuților din închisorile chineze este de 6 zile pe săptămână, de la ora 6 dimineața la 10 seara, iar regimul alimentar este unul sărăcăcios, preponderent în orez cu legume.
China condiționează transferul Alinei Apostol din China într-o închisoare din România de plata a 270.000 de dolari, sumă care include prejudiciul creat companiei Huanhui Consulting din Shanghai (215.000 de dolari) și amenda penală pe care instanțele din provincia Fujian au fixat-o prin decizia de condamnare (55.000 de dolari).
Pe 8 martie 2023, Curtea de Apel București a recunoscut pedeapsa pronunțată de instanțele din China, pe care a adaptat-o la legislația din România la 9 ani și 4 luni de închisoare, pentru ca Alina Apostol să fie transferată în țară.
Totuși, Alina Apostol va putea fi extrădată în România abia după plata întregului prejudiciu.
Alina Apostol, care lucra la acea vreme ca traducătoare, a fost condamnată în China pentru implicare într-o schemă complexă de fraudă bancară.
Procurorii chinezi arată că, în decembrie 2017, ea a folosit un card de credit invalid împreună cu complicii săi și cu cetățeni chinezi și sirieni pentru a efectua tranzacții ilegale prin aparate POS, obținând sume de aproximativ 1,7 milioane de RMB (circa 200.000 de dolari).
Operațiunile au implicat mai multe orașe din provincia Fujian, iar banii au fost ulterior împărțiți între membrii grupării, conform procentelor stabilite anterior.
În ultimii zece ani, exporturile Chinei au crescut semnificativ - de exemplu, valoarea lor a urcat de la aproximativ 2,43 de trilioane de dolari în 2017 la aproximativ 3,58 de trilioane de dolari în 2024, reprezentând o creștere de peste 45%, potrivit ycharts.com, o platformă online dedicată cercetării financiare și analizei investițiilor.
Creșterea a fost alimentată în mare parte de câteva categorii de produse strategice și manufacturate, care reflectă atât competitivitatea industrială, cât și rolul Chinei în lanțurile globale de aprovizionare:
Dintre aceste categorii, produsele textile, produsele chimice și materiale plastice, precum și produsele industriale și utilaje simple ar putea fi realizate de deținuții aflați în închisorile comuniste.