DEZVĂLUIRI. Un recurs pierdut de Euroins în Europa a arătat gaura la adresa asiguraților RCA, descoperită de o instituție a UE în România: „Între 550 și 581 de milioane de euro”

 4 comentarii
VIDEO BREAKING NEWS. Euroins a fost declarată oficial în faliment

Comisia de apel a Autorităților Europene de Supraveghere (ESA) a respins în unanimitate, la 8 iunie, cererea Euroins de suspendare a raportului EIOPA, organismul european de supraveghere pe piața asigurărilor, care a constatat că firma Euroins nu îndeplinea în România condițiile de solvabilitate.

EIOPA este, în UE, ceea ce este ASF la nivelul României. Cu diferența că, în timp ce reglementatorii naționali au atribuții operaționale, iar deciziile lor sunt executive, EIOPA are rol de monitorizare în domeniul asigurărilor și pensiilor ocupaționale.

În virtutea acestei funcții de a observa piețele, EIOPA a întocmit un raport în ceea ce privește situația liderului RCA în România: Euroins. EIOPA a arătat care este lipsa de solvabilitate a Euroins, cu alte cuvinte banii pe care i-a încasat, dar nu-i mai putea returna păgubiților.

Un deficit între 550 de milioane și 581 de milioane

Concluziile raportului au fost dramatice: firma cu sediul în Bulgaria nu doar că era cea mai dată în judecată instituție din România, de către clienții neplătiți, dar avea, conform EIOPA, un deficit între 550 de milioane de euro și 581 de milioane de euro.

Practic, rezervele făcute de Euroins, în ani, nu au respectat standardele și legile. Asta a afirmat și ASF când i-a ridicat licența și a cerut falimentul companiei din Bulgaria.

Cifrele lipsei de solvabilitate calculate de EIOPA, mai mari decât cele calculate de ASF, au apărut public după ce Euroins a contestat raportul EIOPA. EIOPA a câștigat la un for european și a făcut public verdictul acestei comisii.

De ce a respins cererea Euroins

Comisia care a judecat cazul Euroins vs EIOPA a concluzionat „că cererile de măsuri provizorii de suspendare trebuie să fie respinse, deoarece Euroins Insurance Group nu a reușit să demonstreze că au fost îndeplinite condițiile” pentru a invoca „iminența unui prejudiciu grav și ireparabil cauzat de Raportul EIOPA”.

Conform informațiilor din decizia Comisiei ESA, raportul EIOPA a fost finalizat pe 28 martie, după ce Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) din România a decis, în 17 martie, retragerea licenței Euroins.

ASF găsise 445 de milioane de euro gaură

ASF a acuzat lipsa de solvabilitate a Euroins, care acumula întârzieri și procese pentru achitarea cererilor de despăgubiri. Lipseau 2,19 miliarde de lei, echivalentul a 445 de milioane de euro, pentru asigurarea cerințelor de solvabilitate.

Controlul autorității europene a stabilit că „gaura” de la Euroins este cu cel puțin 100 de milioane de euro mai mare decât găsise ASF. „În opinia EIOPA, deficiența era cuprinsă între 550 de milioane de euro și 581 milioane de euro”, se arată în decizia ESA.

Este prima oară când estimările EIOPA devin publice într-un document oficial.

ASF-ul bulgăresc, avocații Euroins

Din decizia organismului european aflăm și cine a fost principalul „avocat” al Euroins în fața instituției de reglementare financiară a UE. Este vorba chiar despre echivalentul ASF de la Sofia - Comisia de Supraveghere Financiară a Bulgariei.

Compania Euroins este deținută de grupul bulgar Eurohold.

Primii care au sesizat EIOPA au fost cei de la ASF. La 30 ianuarie 2023, au cerut o analiză a unui contract de reasigurare. Reamintim, Euroins România a semnat ulterior un astfel de contract cu o companie din interiorul grupului Eurohold, schemă prin care au fost transferate din România active în valoare de 1,58 miliarde de lei.

Autoritatea de la București a cerut ajutorul organismului european și pentru verificarea metodologiei utilizate de Euroins pentru calcularea datoriilor.

Câteva zile mai târziu, pe 3 februarie, Euroins informează EIOPA că este preocupată de acțiunile ASF și a propus realizarea unei analize de către o echipă externă de experți. Euroins a reiterat solicitarea în 6 și 14 februarie.

Între timp, organismul european a fost abordat în scris și de către autoritatea de supraveghere financiară din Bulgaria. Au solicitat exact ce ceruse și Euroins.

„La 8 februarie 2023, Comisia pentru servicii financiare, Bulgaria a informat EIOPA cu privire la preocupările sale privind acțiunile de supraveghere ale ASF în ceea ce privește Euroins România și a propus o revizuire externă a provizioanelor tehnice și a acoperirii de reasigurare a firmei de către o firmă de audit și actuariat independentă recunoscută”, se arată în motivarea deciziei prin care a fost respinsă cererea Euroins.

Aceeași instituție de stat de la Sofia este cea care a obținut acordul pentru a preda oficial Raportul EIOPA către Euroins. Instituția europeană comunică doar prin intermediul autorităților naționale, iar ASF a refuzat cererea companiei de asigurări.

În faliment

Tribunalul București a decis, vineri 9 iunie, declanșarea procedurii de faliment la Euroins. Decizia este executorie, iar compania de asigurări a anunțat că o va contesta.

Fondul de Garantare a Asiguraților, instituție care urmează să-i despăgubească pe păgubiții Euroins, a raportat că „până la data de 8 Iunie 2023 Fondul a primit 92.168 de cereri de plată din partea creditorilor de asigurări ai Societății Euroins Asigurare-Reasigurare SA”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    gri57 15.06.2023, 13:45

    cioflingarii din ASF merita salariile de zeci de mii de euro si bonusurile cu care se auto premiază ....tara eșuată condusa de borfasi in beneficiul borfasilor

  • Avatar comentarii

    User Șters 15.06.2023, 15:50

    Autoritățile au avut burta plina și nu au văzut vreo problema, totul e ok, probabil daca libertatea nu ancheta cazul asta nici nu s-ar fi auzit

  • Avatar comentarii

    Holi 15.06.2023, 19:07

    Țeapă de la krastavitski.. țeapă bulgäreasca,din stejar ..

  • Avatar comentarii

    seaman651 15.06.2023, 19:12

    Vreo investigatie in legatura cu ASF? Rolul ASF ar trebui sa fie de prevenire, nu de constatare a insolventei a minim 3 mari asiguratori. Sa vedem ca vreuna intra in insolventa putem vedea si fara salariile si bonusurile bagatorilor de seama de la ASF.

ALTE ȘTIRI
Un termometru ce indică o valoare ridicată de aproximativ 36 de grade Celsius, profilat pe un cer luminos de vară cu raze puternice de soare care creează un efect cald, portocaliu-auriu
08:14
August 2026, cea mai caldă lună din istoria măsurătorilor meteo. Raportul Copernicus menționează și seceta din România
Mâini încătușate ținând un teanc de bani dintr-o servietă neagră
08:05
Zeci de români au rămas fără bani și vacanțe după ce o agenție de turism din Târgu Mureș nu le-a mai plătit cazarea. Administratorul firmei a fost arestat
MONDEN
Concurenți Burlacii - Foc în Paradis
08:30
Cine sunt concurenţii show-ului de dating Burlacii: Foc în Paradis de la PRO TV
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metoru Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
08:48
Românii vor putea zbura direct din Târgu Mureș către Alicante, începând din ianuarie 2027. Cât costă un bilet și când se pun în vânzare
08:44
What's Up și Miky au părăsit „Asia Express” 2026. Motivul pentru care cei doi au fost eliminați din competiție. „Nu am reușit”
08:37
România vinde de peste 240 de milioane de dolari într-o țară cu 213 milioane de oameni. Ce trimitem peste Atlantic
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Diamantul roz Conde
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Un bărbat îmbrăcat în pantaloni gri se spală cu săpun într-o fântână arteziană, înconjurată de plante, din Italia.
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală