„Cred că personalitatea unui om se transmite prin ochi, aşa că din punctul meu de vedere ochii sunt cei mai frumoşi, nu numai la mine, ci la toţi oamenii”, a explicat Diana, într-un interviu acordat site-ului agentiadepresamondena.com.

Actriţa din telenovela „Iubire şi onoare” recunoaşte că are doza sa de narcisism, însă consideră că o asemenea trăsătură este normală.

„Cred că fiecare actor, sau cei care lucrează în acest mediu şi sunt în faţa aparatului de filmat sau de fotografiat, au o doză de narcisism. Da, am, iar acest narcisism îl consider un lucru bun, pentru că mă ambiţionează să fac lucruri pentru mine, să arăt mai bine, cum ar fi sport, diete, tratamente cosmetice, lucruri care te fac să te simţi mai bine în pielea ta, care te fac să te simţi mai frumoasă”, a declarat Diana Dumitrescu, care a adăugat însă că există ceva la corpul ei de care nu este mulţumită, însă nu a vrut să ofere detalii.

Artista îşi aminteşte cu plăcere şi de clipele copilăriei, când se uita la emisiunea „Abracadabra” şi visa la prinţul din poveştile acelei emisiuni, cel care avea să devină peste ani chiar soţul său.

„Mă uitam la Abracadabra, îmi plăcea să visez alături de Magician şi de poveştile lui. Orice fetiţă visează să fie prinţesă şi să aibă alături de ea un prinţ, prinţul meu pe atunci era Ducu. Acum, prinţul pe care îl visez şi alături de care adorm în fiecare seară este tot Ducu”, a spus Diana Dumitrescu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.