Dilema anului 2023 pentru un antreprenor român, ajuns acum instalator în Irlanda, la Intel, cu 5.000 de euro pe lună. „În România îmi vorbeau ca unui infractor”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După ce a deținut o firmă de construcții cu 40 de angajați în porturile de la Marea Neagră, Tudorel Catrinoiu a plecat în Irlanda, ca să lucreze ca instalator la o uriașă fabrică americană de cipuri, extrem de puternică și în Europa: Intel.
Cuprins:
- Frământarea multor profesioniști români: să plece, să revină, să-și ia familia?
- „Câștig mai bine acum decât când eram antreprenor acasă”
- Salariul pe oră versus salariul minim lunar
- 15 ani de antreprenoriat până la sapa de lemn
- „Mi-au vorbit de parcă eram un infractor”
- I-a fost teamă că vor râde românii de el
- „De ce nu înveți meseria, ca să faci o afacere dintr-asta în România?”
- „Am fost, am avut, poate o să mai fiu, optimismul nu mi-a murit!”
- „N-am cum să fiu supărat pe România”
- Revenit acasă de Sărbători, bărbatul se găsește în fața unei dezbateri interioare: să se întoarcă la Limanu, Constanța, sau să-și ia familia la Kildare, Irlanda? Lupta se dă între „câștig mai bine acum decât când eram antreprenor acasă” și „eu încă sper în țara asta, ar fi păcat să renunțăm toți”. El crede că, zilnic, mii și mii de oameni își pun aceste probleme.
La începutul lui decembrie 2022, Tudorel Catrinoiu a revenit, după 11 luni de Irlanda, acasă, la Limanu, Constanța. Nu-și putea închipui să petreacă sărbătorile fără cei doi copii, un băiat în clasa I și o fată într-a VII-a, și fără soție. Chiar dacă băiețelul s-a îmbolnăvit de varicelă și a trebuit să stea cu toții acasă, fără să facă turul rudelor, pentru Tudorel au fost momente fericite. „Am vizionat desene animate, am jucat Monopoly, a fost frumos că am fost în preajma lor”, a povestit bărbatul, care în 2023 va împlini 44 de ani.
De Revelion au petrecut, nostalgic, hippy și conservator în același timp, la un restaurant din Vama Veche, fiindcă „nimic nu se compară cu o distracție în Vamă”. Dar, acum, în 2023, încotro?
Frământarea multor profesioniști români: să plece, să revină, să-și ia familia?
În primăvara lui 2022, când diminețile irlandeze s-au scuturat de întuneric, Dori, cum îi zic prietenii, se urca în autobuzul supraetajat care-l ducea la muncă. În drumul de o jumătate de oră privea fermele întinse, casele puse cu rigla și pitorești ca niște picturi, câmpurile curate. Se visa cu toată familia acolo. Așa i-a încolțit ideea că ar putea să se mute cu toții acolo, „fără să vândă nimic de-acasă”, adică să-și lase o portiță pentru răzgândire.
<strong>Soția lui nu e decisă să facă pasul, așa că și el pune totul în cumpănă și se gândește ce să facă în acest an, care abia a început. Ne-a dat acces la gândurile lui, care crede că sunt gândurile a mulți profesioniști români: să plece, să revină, să-și ia gândul de la reîntoarcere?</strong>
Obiceiurile sunt altele. „Nu respectă Revelionul, ei se bucură de Halloween, atunci vin copiii cu colindatul la ei. La fel, de Sfântul Patrick, se îmbată și a doua zi sunt fresh la prima oră. Noi mai facem grătare, ei nu. Noi avem obiceiurile noastre, pe care ei nu le au. O fi totul frumos, dar ceva lipsește”, caută nod în papură românul.
Ca apoi să se întoarcă la un gând mai rațional. „Îmi place acolo, ai siguranța zilei de mâine, n-ai cum să rămâi fără muncă în Irlanda. Nivelul de trai e mai bun, mâncarea e mai ieftină”. Dă câteva exemple:
- o sticlă de ulei e 1,5 euro;
- carnea de vită de calitate, 11 euro/650 de grame;
- untul - 4,3 euro calupul de 450 de grame.
„Câștig mai bine acum decât când eram antreprenor acasă”
„Doar alcoolul e foarte scump și țigările, cazările. Eu plătesc 650 de euro pe o cameră lunar și mai stau cu o familie de români din Turnu Măgurele”, își continuă bărbatul socoteala. Doar că salariul lui ajunge la de opt ori mai mult decât chiria - cam la 5.000 de euro pe lună. „Câștig mai bine acum decât când eram antreprenor acasă. Bine, fac multe ore suplimentare”, spune bărbatul.
În general, în Occident se calculează că o chirie de sub 25% din venitul net lunar este acceptabil de suportat. Când crește la o treime sau chiar mai mult din salariu, asta înseamnă că apar probleme.
„Timp de patru luni jumătate nu mi-am luat liber, am lucrat de luni până sâmbătă. Te trezești la șase, mic dejun, te duci la stație, iei autobuzul, ajungi la muncă, apoi ai pauzele, ai scăpat la 7, te duci acasă, îți faci de mâncare, un duș, intri în pat”, povestește rutina zilnică. „Dar pentru asta am plecat”, își justifică sacrificiul.
<strong>57-58 de ore în total pe săptămână, la 25,6 euro pe oră impozabili, cam 1.300 de euro pe săptămână.</strong>
Salariul pe oră versus salariul minim lunar
„Toată Europa e plătită la oră, noi, în România, suntem la salariul minim pe economie brut, nu se face defalcare pe oră. Cine mai muncește cu 3.000 de lei brut?”, se întreabă fostul angajator, cu distanța noului statut de angajat.
Dori a vrut însă ca viața acolo să nu fie doar un calcul la virgulă, așa că la final de săptămână vizitează zona, a văzut castele, muzee, catedrale. Orășelul Kildare se află la doar 50 de kilometri de Dublin și cu un transport în comun pus la punct, a devenit un fel de oraș dormitor pentru navetiștii în capitală. Are puțin peste 8.000 de locuitori, cu doar 2.000 în plus decât Limanu. Doar că arată ca o dioramă la scară mare. „E foarte curat totul, câmpurile sunt verzi, e frumos totul!”.
15 ani de antreprenoriat până la sapa de lemn
Drumul lui Tudorel Catrinoiu până la această dilemă, „să plec de tot”/„să mă întorc”, a fost presărat cu mult efort. El a fost timp de 11 ani subcontractor în șantierul Mangalia, din 2005 până în 2016. Avea angajați în jur de 40 de vopsitori, sudori, lăcătuși, muncitori necalificați, cu care făcea schele metalice în mare parte.
Era ca mersul pe sârmă de multe ori, fiindcă muncitorii din port își găseau repede de muncă în afară. Era suficient să plece unul singur în țările nordice, că se trăgeau unul pe altul cum tragi o barcă la mal.
Aveam băieți necalificați care plecau pentru 9.400 de euro bani în mână în Danemarca. Le dădeam caracterizări și ei îi angajau imediat pe o hârtie. Cum să concurezi cu banii ăștia, tu, antreprenor în România?Tudorel Catrinoiu, angajat la Intel:
În 2016 a pierdut contractul cu portul Mangalia și a mers la rafinăria din Năvodari. „De atunci a început chinul. Lucrările subcontractate nu erau pe termen lung, ci mentenanță de până la trei luni și n-am putut să țin pasul. Când am plecat de pe șantier, am plecat cu niște leasinguri, o linie de credit, au fost mai multe adunate”, povestește bărbatul. Muncitorii i-au plecat până la ultimul peste hotare.
„Mi-au vorbit de parcă eram un infractor”
Și a venit pandemia. Nu a abandonat lupta. S-a apucat de agricultură și a încercat să intre în programul de subvenții de la stat pentru tomate. „Din cauza vântului puternic de la noi, așa e la malul mării, nu am putut pune folia pe solar și atunci a venit un control de la direcția de agricultură. Mi-au zis să cer singur să ies din program. Mi-au vorbit de parcă eram un infractor”, își amintește Dori.
Nici atunci nu a renunțat, a lucrat singur hectarul de roșii și le-a vândut la restaurantele de pe litoral. Doar că la final, când a tras linie, cu datoriile de pe vremea antreprenoriatului, tot în pierdere ieșea.
I-a fost teamă că vor râde românii de el
Așa i-a venit oferta de la un prieten să meargă la fabrica Intel din Irlanda. „Un prieten cu care colaboram pe șantier, un fost inginer, mi-a zis: hai măi, vino încoace, se câștigă destul de bine!”.
Îmi era frică să fac pasul ăsta. După 16-17 ani în care ai societate, angajați, ziceam că mă duc acolo și românii o să râdă de mine, o să mă jignească: băi, patroane! Dar m-a ferit Dumnezeu și nu am avut incidente dintr-astea. Tudorel Catrinoiu, angajat la Intel:
În ianuarie a plecat la fabrica Intel din Kildare, Irlanda, a făcut niște cursuri pentru care a plătit 700 de euro și apoi a fost angajat ca instalator. La nivel global, Intel este depășită la încasări doar de Taiwan Semiconductor Manufacturing - TSM, care dă enorm din necesarul de cipuri ale lumii, potrivit publicației economice Investopedia.
Cipurile au devenit aurul societăților noastre tot mai tehnologizate. Microprocesoarele se folosesc în toate industriile, le avem în telefoanele mobile, televizoare, cuptoarele cu microunde, în mașini. În pandemie, când mai multe fabrici și-au suspendat activitatea, industria auto a fost și ea paralizată de ceea ce a căpătat numele de „criza cipurilor”.
„De ce nu înveți meseria, ca să faci o afacere dintr-asta în România?”
Românul avea să înțeleagă singur forța pe piață a noii companii pentru care lucrează. „A fost un accident acum vreo două luni, unul ușor, au scris și în presa lor. Ne-au ținut o săptămână fără să muncim, ca să ne facă instructaje, nu am mișcat un șurub. Am calculat: dacă aproape 5.000 de oameni sunt la training, într-o săptămână pierzi 5 milioane de euro. Dar ei își permit”, povestește Dori.
Simte în fiecare zi că lucrează la un alt nivel. „Sunt pipefitter, adică instalator, tubulatură și mecanică. Eu cu restul de români conectăm mașinile care ajută la procesul de fabricare a cipurilor. Fabrica e sterilă, muncim ca într-o sală de operații, avem protecție pe bocanci, mănuși de latex, mănuși de protecție pe sub alea de latex, bonetă pe cap, mască pe față. Cei de sus, de la etajul superior, sunt mai echipați, n-au voie să aibă un centimetru de piele expus”, povestește constănțeanul.
Când a revenit în țară, șoferul care l-a adus de la aeroport l-a întrebat ce face în Irlanda. „I-am explicat în mare și el mă întreabă: de ce nu înveți meseria, ca să faci o afacere dintr-asta în România?”. Își amintește că a zâmbit amar, în taxi.
„Am fost, am avut, poate o să mai fiu, optimismul nu mi-a murit!”
Fostul patron din Limanu și-a întâlnit cunoscuți și la 3.500 de kilometri distanță de casă. Niște oameni din 2 Mai s-au mirat că l-au întâlnit muncind ca angajat, ei îl știau patron. „Mi-au zis: măi Dorică, ce-i cu tine aici? Asta e viața! Nu e o rușine să muncești! Și când am început afacerea, tot așa am început. Pe urmă au început și ceilalți colegi să se intereseze de mine: cum, tu ai avut afacere? Asta e, am fost, am avut, poate o să mai fiu, optimismul nu mi-a murit!”, spune bărbatul.
În echipa lui sunt cu totul 12 români, iar pe etaj sunt 60 de români, cam 40% din total. La cantină e salutat în română, personalul de curățenie e tot de la noi. Protecția muncii, tot români. Evaluează, poate ușor generos, că peste 10% din totalul de aproape 5.000 de angajați ai Intel din Irlanda sunt din țara noastră.
Mai are și colegi polonezi, lituanieni și brazilieni.
În Irlanda sunt 130.000 de vorbitori de română - români sau moldoveni. Sunt a treia comunitate de imigranți a țării, după britanici și polonezi, după cum a afirmat ministrul de externe irlandez Simon Coveney, la întâlnirea de anul ăsta cu omologul său român Bogdan Aurescu, potrivit Romania Insider.
„N-am cum să fiu supărat pe România”
Mica Românie de la Intel Irlanda ar fi de ajuns pentru Tudorel Catrinoiu. Se simte apreciat la muncă și are un job care îi place. „Aici muncești foarte relaxat și de drag, nu trebuie să te împingă nimeni de la spate, de rușine faci treaba, nu e frumos să o fentezi. Ai încercat să-i tragi în piept, imediat te trimit acasă, îți zic imediat că nu ești ceea de caută ei”.
Pe 16 ianuarie, considerată de psihologi cea mai deprimantă zi din an, va fi din nou în fabrica irlandeză. Mai are timp de gândire până atunci, dar înțelege cu fiecare zi că familia lui nu e pregătită să facă pasul spre un „de la zero”. „Parcă nici eu nu mă lepăd așa ușor de România. Dacă m-am născut și stau aici, tot aici aș vrea să rămân...”.
Așa că planul doi este să mai lucreze unu-doi ani acolo și cu banii strânși să urnească o nouă afacere în România, în agricultură. Așa cum atunci când s-a întors din Coreea și-a făcut firma în construcții.
„N-am cum să fiu supărat pe România. O iubesc și cred încă în țara asta. Ar fi păcat să renunțăm toți. Că suntem dezamăgiți, asta este, dar or veni și vremurile alea să putem fructifica ceva!”. Avionul îl așteaptă.
fany 02.01.2023, 11:59
România nu este azil pentru bătrânețile celor schiloditi de muncă prin străinătate. O țară se construiește zi de zi nu te întorci atunci când nu mai ai ce să-i oferi și ai mai și scuipat-o pe ambii obraji. Țara nu-ți poate oferi mai mult decât ai dat tu pentru binele comun. Nu dezertezi, nu te predai , pentru că lașii pierd întotdeauna războiul. România nu trebuie să fie o dilemă ,ci o certitudine.
Leopisica 02.01.2023, 13:17
E tare faza cu echipamentul greu! Aici nu se da spaga când vine protectia munci în control! În slapi ca la mare nu se lucreaza! Decât în Romania patron mai bine în Irlanda muncitor,esti mult mai reapectat si ai drepturi care îti sunt reapectate! Romania fata de Irlanda în materie de legislatia munci e 100 de ani în urma!
ursulbrun 02.01.2023, 14:15
frumos articol, avem nevoie si de astfel de povesti, in care sa ne regasim, cu problemele si dilemele oamenilor obisnuiti care vor si fac ceva cu viata lor, nu doar stiri despre frici, panica si nenorociri de la periferia societatii
Carmen001 02.01.2023, 15:10
Am trait putin peste 15 ani in Irlanda. Ca orice tara, are plusuri si minusuri. Taxele sunt foarte mari, la fel si facturile. De ex, pt 1 apartament cu 2 dormitoare, caldura + curent + internet = 600 de euro, in conditiile in care termostatul e setat la 19°. Este o criza teribila de locuite, criminalitate in crestere, serviciile de sanatate cu liste de asteptare teribil de lungi... si as putea continua. In fiecare tara sunt bune si rele. Banii nu sunt totul. Dupa multi ani departe de Romania... eu ii vad partile bune, evolutia si pot sa spun cu mana pe inima, ca doar prin comparatie intelegi anumite lucruri. Traind destul de mult in alta tara, incepi sa intelegi sistemul si sa ii vezi defectele. "Roz" nu e nicaieri. Dar daca stii cum, iti gasesti binele oriunde in lumea asta.
pikpik 02.01.2023, 15:37
9400 euro in manå salariu in DK? Voi realizati ce spuneti/scrieti? Låsati gogosile! La asa nivel se ridicå doctorii, profesorii universitari... Si apoi un muncitor oricate ore suplimentare ar avea, nu ajunge så råmanå cu multi bani in manå datoritå impozitului progresiv, deci nimeni nu e interesat så munceascå prea mult peste program. Normal 37 ore/såptåmanå, stiu un roman ce a muncit dublu, dar la sfarsit de lunå a luat aproape ca inainte din cauza impozitului plåtit. De atunci s-a lecuit de munca peste program.