Ce nu s-a auzit la televizor. Discursul integral rostit de Zelenski, în Parlamentul României

Comentează
Arhiva foto

Transmisia discursului președintelui Ucrainei în Parlamentul Românei a fost perturbată, luni, de probleme tehnice. Prima parte a discursului nu s-a auzit, ulterior au fost dificultăți cu asigurarea traducerii din limba ucraineană. Ambasada Ucrainei la București a pus la dispoziția presei o traducere neoficială a discursului rostit de Volodimir Zelenski, pe care Libertatea o prezintă integral.

„Stimate domnule Președinte al Camerei Deputaților!

Stimate domnule Președinte al Senatului!

Stimate domnule Prim-ministru!

Doamnelor și domnilor deputați și senatori!

Dragi prieteni!

Drag popor român!

Sunt recunoscător pentru această oportunitate de a mă adresa dumneavoastră și tuturor oamenilor dumneavoastră. Acum câteva ore m-am întors din orașele eliberate din regiunea Kiev din apropierea capitalei noastre. Din teritoriile din care i-am alungat pe ocupanții ruși și am văzut ce făceau pe pământul nostru cu ucrainenii. Și vreau ca să vedeți aceasta acum. Aceea ce ocupanții au lăsat în urma lor. Îmi pare rău - videoclipul este dur, dar aceasta este realitatea…



Numele orașului nostru Bucea este acum pentru totdeauna în istoria mondială. În istoria crimelor de război. În istoria exterminării oamenilor. Până în prezent, se cunoaște de peste 300 de civili torturați, împușcați sau uciși în alt mod la Bucea. Locuitori obișnuiți ai unui oraș obișnuit din apropierea Kievului. Încătușați la spate, împușcați în ceafă sau în ochi și uciși pe străzi. Zdrobeau vehiculele civile cu echipamente militare. Cu oameni în ele! Violau femei și fete…

Și aceasta este doar începutul anchetei. Nu toate dovezile au fost strânse încă. Nu toate înmormântările au fost încă descoperite. Nu au fost încă inspectate toate subsolurile în care militarii ruși au torturat oamenii. Există toate motivele să credem că numărul locuitorilor uciși din Bucea și din alte orașe ucrainene din apropiere va fi mult mai mare decât ceea ce cunoaștem astăzi.

De ce militarii ruși au comis aceasta?

În aceeași zi, 3 aprilie, când lumea a fost îngrozită să vadă cadavrele celor uciși la Bucea, pe site-ul agenției de știri de stat ruse RIA Novosti a fost publicat un articol care justifică genocidul ucrainenilor. Numele lui este destul de elocvent, citez: „Ce trebuie să facă Rusia cu Ucraina”. Nu este doar un text. Aceasta este una dintre dovezile pentru viitorul tribunal împotriva criminalilor de război ruși.

Articolul descrie o procedură clară și calculată de distrugere a tot ceea ce face din ucraineni ucraineni și poporul nostru însuși. Pe cei pe care nu-i vor putea înfrânge și îngenunchea.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:

S-a spus că trebuie efectuată „de-ucrainizarea” și „de-europenizarea” Ucrainei. Se spune că până și numele statului nostru trebuie șters. De fapt, se spune că uciderea cât mai multor dintre oamenii noștri în război

este doar binevenită. Vreau să subliniez încă o dată: acesta este site-ul agenției de știri de stat din Rusia, unde în condițiile cenzurii de stat deschise, poate fi publicat doar ceea ce corespunde poziției ideologice oficiale privind războiul împotriva Ucrainei. Orice lucru care nu corespunde unei astfel de poziții pur și simplu nu ar fi trecut prin filtrul de cenzură.

Adică vreau să mă înțelegeți: ei nici măcar nu se ascund. Ei vorbesc deschis despre scopul invaziei pe teritoriul Ucrainei. Dacă armata noastră nu ar fi rezistat, dacă poporul nu s-ar fi ridicat în apărarea statului, aceștea ar fi făcut ceea ce au făcut la Bucia - dar pe tot teritoriul Ucrainei.

Cunoaștem despre uciderea deliberată a profesorilor și educatorilor în teritoriile temporar ocupate. Cunoaștem despre teroarea deliberată împotriva tuturor celor pe care ocupanții i-au văzut ca activiști, ca oameni conectați cu armata.

Chiar și simpla prezență în apartamentul unei persoane a simbolurilor naționale ale Ucrainei, steagului statului și stemei, prezentau deja un motiv pentru ca ocupanții să ucidă această persoană sau cel puțin s-o amenințe că o vor ucide.

Dar de ce ei nu se ascund? De ce, chiar și acum, când totul este clar pentru lume, spun deschis cum vor să

distrugă poporul întreg? Există două răspunsuri la această întrebare. Pe primul îl veți înțelege foarte bine.

În 1989, Nicolae Ceaușescu și-a încheiat în sfârșit viața. De mulți ani a fost limpede că acest om își pierduse adecvarea. Era clar că el, soția lui, cei apropiați de el, „Securitatea” lui trag țara voastră și oamenii în jos - spre suferință, spre sărăcie, spre izolare nu doar de lume, dar și de tot cel mai avansat din lume. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:

Acel regim se baza doar pe intimidare și represiune, brutalitate și înșelăciune. Nu era nimic luminos în acesta. Poporul român s-a revoltat și s-a apărat, s-a salvat. După ce a răsturnat puterea inadecvată. Pentru că aceasta era singura cale. Ceauşescu, soţia, cei apropiați de el şi Securitatea lui nu au putut fi convinşi.

De asemenea, este imposibil să-i convingi pe cei care promovează războiul în Rusia acum. Pe cei care dau ordine criminale. Pe cei care elaborează planuri pentru genocidul poporului ucrainean și distrugerea Statului Ucrainean. Acești oameni sunt inadecvați. Au pierdut orice legătură cu realitatea și sunt dispuși să sacrifice milioane de vieți pentru a realiza ideile lor nebune.

Iar al doilea motiv pentru care Rusia apelează în mod deschis la genocid și din cauza căruia crimele ocupanților, pe care le-a văzut toată lumea la Bucea sunt posibile, este încrederea oficialilor de vârf ai Rusiei că liderii europeni sunt slabi. Că Europei îi lipsește un leadership. Și că națiunile europene nu sunt capabile să apere valorile care au unit continentul.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:

Doamnelor și domnilor!

Drag popor român!

Împreună trebuie să-i oprim pe acești oameni inadecvați care sunt obișnuiți cu impunitatea și, prin urmare, au decis că li se permite absolut totul. Împreună, trebuie să-i oprim pe cei care vor genocid în Europa.

De ce ar trebui să facem aceasta împreună? Fiecare dintre voi înțelege că Ucraina nu este ultima țintă a agresiunii ruse. Trupele ocupanților încearcă cu încăpățânare să ocolească orașul nostru Mikolaiv pentru a încerca să captureze Odesa. Și de la Odesa este un pas până în Moldova.

Propagandiștii de stat ruși au spus de multă vreme că Moldova este și ea o țintă pentru expansiunea Rusiei. Prin urmare, apărarea de către ucraineni a propriului stat este o condiție fundamentală pentru securitatea și independența Republicii Moldova. Și deci o condiție prealabilă pentru pace în întreaga regiune mare a Dunării.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:

Acum pe teritoriul Ucrainei se decide soarta întregii Europe de Est și Centrală și a regiunii Mării Negre. Astfel, de a apăra libertatea Ucrainei și a ucrainenilor înseamnă a garanta securitatea Europei.

Ce trebuie făcut? Da, au fost impuse sancțiuni Rusiei pentru acest război. Dar războiul pentru libertatea noastră durează de 40 de zile deja. După 8 ani de război în Donbas. Asta înseamnă că doar sancțiuni nu este suficient.

Rusia trebuie să caute pacea cu Ucraina și cu întreaga Europă. Pentru a face acest lucru, Rusia trebuie să fie lipsită de toate resursele. În primul rând, financiar și economic. Uniunea Europeană trebuie să ajungă în sfârșit la o decizie de principiu și să închidă porturile pentru navele rusești. Să oprească tranzitul de mărfuri și orice activitate economică cu Rusia. Limitarea fluxului de bani pentru sursele de energie rusești nu are o alternativă.

Se poate discuta care ar trebui să fie formatul: un embargo complet asupra proviziilor sau un program precum „petrol în schimbul produselor alimentare” – dar aceasta este necesar. Dar nu numai aceasta.

Fiecare politician dintr-o lume democratică trebuie să apere necesitatea de a oferi Ucrainei toate armele necesare. Pentru că pe câmpul de luptă se decide cine va fi învingător în acest război - libertatea sau tirania.

Toți cei de care depinde acest lucru trebuie să facă tot posibilul pentru a aduce rapid și inevitabil în fața justiției pe toți militarii ruși și liderii lor care sunt vinovați de comiterea crimelor împotriva civililor pe teritoriul temporar ocupat al Ucrainei.

Astăzi, am convenit cu Uniunea Europeană acordarea unui sprijin financiar și tehnic echipei de investigare Eurojust, a statelor membre ale UE și Curții Penale Internaționale. Cred că leadership-ul României va fi unul dintre factorii decisivi în restabilirea dreptății și protejarea vieții normale atât în regiunea noastră, cât și în Europa în ansamblu.Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei:

Sunt încrezător că România și companiile românești vor participa și la programul de reconstrucție postbelică al Ucrainei. Invităm partenerii noștri din Europa să preia patronajul asupra unui oraș, regiune sau industrie care a suferit în urma agresiunii Rusiei.

Potențialul vostru, puterea voastră interioară pot crea un nou exemplu de leadership în construirea unei vieți civilizate și pașnice. Sunt sincer recunoscător întregului popor român pentru atitudinea amabilă față de ucrainenii deplasați care și-au găsit siguranța pe pământul dumneavoastră.

Sper că împreună vom reuși să creăm cât mai curând astfel de condiții, când Rusia va renunța la război și astfel poporul nostru se va putea întoarce acasă, în Ucraina.

Și această experiență de asistență în situații extreme, respect reciproc, bunăvoință între oamenii noștri a devenit deja o bază a unei și mai mari apropieri a statelor noastre.

De îndată ce situația va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să garanteze protecția absolută și dezvoltarea cuprinzătoare a minorităților noastre naționale – comunității ucrainene din România și comunității române din Ucraina.

Pentru că destinul nostru este să fim atât de aproape cât de mult putem. Destinul nostru este să fim apărători ai libertății în regiunea noastră. Destinul nostru este să fim împreună în Familia Europeană. Și cred că foarte curând mă voi putea adresa către dumneavoastră și cu cuvinte de recunoștință pentru sprijinul României pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

Slavă României!

Slavă Ucrainei!”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
13:09
Imagini cu Laura Cosoi în costum de baie, la o lună după ce a devenit mamă pentru a cincea oară
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!