Un pachet suspect observat în faţa sediului Federaţiei turce din Belgia, în comuna Schaerbeek, era de fapt un dispozitiv exploziv, potrivit unui purtător de cuvânt al Parchetului din Bruxelles. Dispozitivul a fost însă ”neutralizat”.
Este vorba despre butelie de gaz şi un dispozitiv incendiar care au fost găsite în faţa clădirii într-o pungă de plastic.Un perimetru a fost delimitat, iar dispozitivul a fost neutralizat de genişti.
”Atunci când a sosit poliţia, a găsit efectiv pachetul suspect şi a blocat imediat drumul, între rue de l'Olivier şi rue Philomène. O sală comunală de pe rue Josaphat a fost deschisă pentru a primi persoanele care nu se mai puteau întoarce acasă. Aceşti locuitori din cartier au primit cafea”, a anunţat cabinetul primarului (bourgmestre) Bernard Clerfayt (DéFi).
Situaţia a revenit la normal între timp.
”Parchetul trebuie acum să examineze în detaliu pentru ca să stabilească dacă ar fi putut să explodeze sau dacă (pachetul) a fost plasat doar pentru a provoca panică”, a declarat un purtător de cuvânt al parchetului.
”Analiza (...) poate dura câteva zile. Între timp, o anchetă a fost deschisă vizând persoana sau persoanele care l-au lăsat. În prezent niciun suspect nu a fost identificat”, adaugă el.
Perimetrul de securitate a fost redus la locul în care a fost găsit pachetul. Laboratorul poliţiei federale efectua cercetări.
”Un cort va rămâne pe trotuar, cu scopul de a permite laboratorului să-şi continue cercetările”, a anunţat cabinetul primarului.