DNA: Dan Șova trebuie condamnat la închisoare cu executare; Șova: Am trăit cea mai dură lecție a vieții mele

Comentează

ICCJ a ascultat, marți, pledoariile din procesul de corupție al fostului senator PSD Dan Șova, în care acesta este acuzat că ar fi cerut și a primit în total 100.000 de euro de la un denunțător, cu promisiunea că își va trafica influența pe lângă directorul CET Govora.

Mai precis, traficarea influenței demnitarului trebuia făcută pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA la acea vreme, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unor contracte de asistență juridică cu o anumită societate de avocatură, contracte de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro pe lună.

Acuzarea îl vrea la închisoare

Procurorul DNA prezent la ședința de marți le-a arătat judecătorilor Ștefan Pistol, AnaMaria Dascălu și Geanina Arghir, că Dan Șova trebuie condamnat pentru fapta de trafic de influență la o pedeapsă cu executare în regim de detenție.

Astfel magistratul DNA a spus că „apărările formulate de inculpat sunt infirmate de probe iar inculpatul Dan Șova a arătat ca a avut o singură întâlnire cu Bălan în 2011”.

„Bălan a spus că au avut două întâlniri. Martora Bălan Denise a confirmat că au fost două întâlniri. În apărarea inculpatului Șova a fost audiat Bratilovean. Aserțiunile lui sunt singulare și nu se coroborează cu celelalte probe astfel că se impune înlăturarea declarației”, a mai solicitat procurorul.

El a spus că Șova „a încercat sa acrediteze ideea că imobilul a fost achiziționat cu plata integrală arătând că dispune de cash: 100.000 de la Bratiloveanu, 100.000 de la o martora, 100.000 bani personali. E o sumă enormă, e greu de crezut că nu faci acte pe o asemenea sumă”.

Acuzatorul a explicat că fostul deputat Cristean Rizea, beneficiarul sumelor, „arată exact care a fost înțelegerea și suma de plată”.

„Martorii propuși în apărarea lui Șova sunt martori care l-au deservit ca șoferi și nu au putut să ofere informații relevante. Ei nu au primit bani pe care să-i remită lui Rizea. Aceste persoane nu au furnizat niciun element, n-au relevanță sub aspect probator”, a mai explicat procurorul.

El a arătat că traficul de influență „e o infracțiune cu consumare anticipata și instantanee” și a explicat că Șova „a beneficiat de plăți lunare pana în iulie 2014” astfel că „infracțiunea s-a consumat în 2011, dar s-a epuizat în 2014”.

Magistratul de la Direcție a mai atras atenția că Șova „nu a contestat încheierea contractelor dar susține că au fost respectate dispozițiile legale” și că  „ a confirmat însă că nu au avut aprobarea Adunării Generale a Acționarilor”.

Banii înapoi

Totodată procurorul a punctat că trebuie confiscată suma de 100.000 de euro și menținut sechestrul asigurator.

În cazul șefului CET Govora, Mihai Bălan, procurorul DNA a cerut condamnarea pentru fapta de abuz în serviciu, la o pedeapsă orientată peste durata medie.

În cazul acestuia DNA a cerut ca el să fie obligat la plata a 1,3 milioane de lei despăgubiri civile către CET Govora.

Șova despre dosar: „Cea mai dură lecție a vieții mele”

La finalul dezbaterilor Dan Șova a pășit la pupitru și le-a vorbit judecătorilor, în ultimul cuvânt acordat de instanță.

„Domnule președinte, onorată instanță, câteva cuvinte aș vrea să spun”, și-a început acesta discursul.

„Pentru mine tot acest dosar a fost una dintre cele mai dure lecții de viață. Am văzut care este în România statutul unui om acuzat. Am trăit o excludere din societate din 2015”, le-a explicat fostul demnitar judecătorilor ICCJ.

El spune că nu a putut alege calea ușoară, de recunoaștere, pentru că el nu a comis vreo faptă cu implicații penale, de anvergura celor arătate de procurorii DNA.

„Dacă aș fi comis fapta ar fi existat căi mult mai ușoare care se puteau rezolva cu procedura penală încă de la parchet. Nu am ales procedura ușoară pentru că nu am comis fapta”, a spus Șova.

Pregătit pentru a-și scrie cartea vieții

Șova a fost categoric în fața judecătorilor față de acuzațiile DNA. Le-a catalogat injuste și neprobate și a spus că este pregătit să scrie o carte despre toate cele ce i s-au întâmplat de la momentul declanșării urmăririi penale pe numele său.

„Aceste acuzații nefondate mi-au distrus viața și cariera definitiv, pentru că suspiciunea care planează asupra mea e insurmontabila în actuala societate. Trăiesc de doi ani de zile o consternare perpetuă cu privire la toată această desfășurare de forțe. Nu sunt avocat de penal dar știu să mă uit pe un dosar. Cum e posibil să mergi în instanță cu un astfel de dosar? Cred că o să scriu o carte despre ce am trăit în acești ani. Toată nedreptatea, tot prejudiciul”, s-a văitat Șova.

El spune că a optat să rămână încarcerat când s-a cerut prelungirea arestării preventive tocmai pentru că nu putea recunoaște ceva ce nu a comis, așa cum i-ar fi cerut procurorii DNA.

„Eram aici în boxă când onoratul reprezentat al parchetului a propus prelungirea arestului pentru că n-am recunoscut. Și am zis, da! Prefer să stau șase luni. Îmi doresc să îmi recapăt demnitatea pierduta acum doi ani”, a încheiat fostul demnitar cuvântarea

Judecătorii ICCJ au rămas în pronunțare în acest dosar și au stabilit să dea verdictul pe 25 septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Marin Andrei Cristian
13 oct.
RO-Alert în București, după ce Marin Andrei Cristian, un băiat în vârstă de 18 ani din sectorul 6, a dispărut
Vasile Ionescu, una dintre cele mai importante figuri ale mișcării rome din România postcomunistă, s-a stins din viață.
13 oct.
A murit Vasile Ionescu, unul dintre cei mai importanți activiști și intelectuali romi din România postcomunistă
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
13 oct.
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
13 oct.
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
 Ilie Bolojan conduce Guvernul din iunie 2025 și Partidul Național Liberal din iulie 2025, în calitate de președinte cu puteri depline. Foto: Hepta
13 oct.
PNL acceptă să susțină Guvernul Luca Niculescu 6 luni. Ilie Bolojan: „Vom fi în opoziție, dar în primele șase luni nu vom vota nicio moțiune de cenzură”
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile să vină în Parlament cu lista de miniștri și programul de guvernare. Termenul expiră pe 15 octombrie. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
13 oct.
Și UDMR cere învestirea Guvernului Luca Niculescu: „Este soluţia corectă şi rapidă”
Ultimele știri
00:09
Papa Leon al XIV-lea a fost operat de cancer pulmonar, anunță Vaticanul
13 oct.
Sorin Grindeanu a dat semnalul cu două zile înainte ca Luca Niculescu să depună lista miniștrilor în Parlament: „Dacă vom hotărî să intrăm la guvernare, vom avea o cerință”
13 oct.
Despăgubiri de 30.000 de euro pentru o mamă concediată după ce a cerut să lucreze noaptea pentru a-și îngriji copilul
13 oct.
CTP intuiește ce ministere va primi PSD dacă va intra în Guvernul Luca Niculescu și nu crede în varianta alegerilor anticipate
TRENDING
13 oct.
Horoscop 14 octombrie 2026. Leii pot primi astăzi informații valoroase de la o persoană din anturajul apropiat
Interviu
13 oct.
„Lumea nu mai întreabă ce suprafață are apartamentul, întreabă care este cel mai mic preț”, Attila Ivacson, CEO Ananda Group. Cum se schimbă piața imobiliară din București?
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
Un incident neobișnuit a adus haos la un hotel din Veneția, transformând un vis al oricărui hotelier – acela de a avea toate camerele ocupate – într-un adevărat coșmar.
13 oct.
Peste 3.500 de rezervări cu 25 de euro pe noapte, la un hotel cu 25 de camere din Veneția, după o posibilă fraudă online: „Turiștii sunt furioși”
Deficitul de fier ar putea fi cauza principală a lipsei de energie, avertizează specialiștii.
13 oct.
Te simți obosit chiar dacă dormi suficient? 5 sfaturi care te ajută să combați deficitul de fier
Ministrul Sanatatii  cere rectificare bugetara
13 oct.
Ministrul Sănătății avertizează: Fără rectificare bugetară în Sănătate, sistemul medical intră în blocaj în 2-3 săptămâni
Set de machiaj profesional
13 oct.
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
De ce se ia tensiunea la mâna stângă - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
Câtă apă se pune la orez
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Borcan cu maioneză
13 oct.
Cum dregi un sos care s-a tăiat. Trucuri rapide de la bucătari
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Angajații din învățământul preuniversitar de stat din județul Iași vor avea zi liberă miercuri, 14 octombrie 2026, cu ocazia Sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva.
13 oct.
Școlile din Iași se închid de Sfânta Parascheva. Cine beneficiază de o zi liberă pe 14 octombrie
Un doctor care se află pe holul spitalului
13 oct.
Cazul Andrei Drăgan, tânărul care a murit în 2024 la SJU Târgu Jiu: raportul IML confirmă că băiatul trebuia operat de urgență, FACIAS cere ca vinovații să fie judecați
Palatul Culturii din Iași a fost dat în folosință în 1925 și a fost construit în stil neogotic, după planurile arhitectului I.D. Berindei. Foto: Hepta
13 oct.
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
13 oct.
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?