Traducere și adaptare BBC
Scriu aceste rânduri dintr-un adăpost anti-bombardament, la câteva etaje sub pământ, unde mă aflu alături de o mulțime de oameni, patru câini și un iepure de companie.
Angajații hotelului alergau și băteau în uși, la scurt timp după miezul nopții, înainte să ne împingă, în jos, pe scări, în viteză. Se pare că au reacționat exagerat la un zvon despre o incursiune a parașutistilor ruși, dar nu este deloc surprinzător. Toată lumea este la limită.
Mai devreme, am vizitat-o pe Hanna Syva și familia ei, într-un bloc uriaș de peste drum.
Când a început invazia rusă a Ucrainei, în urmă cu două zile, și-a mutat întreaga familie în sufragerie pentru a dormi în spatele canapelei. Soțul ei și-a scos arma. Acum stă cu o jucărie mare de pluș, pe pervazul ferestrei lor.
Mama a doi copii pare optimistă, descriind toate pregătirile, dar recunoaște că zâmbește pentru a nu-și îngrijora copiii.
„Au plâns ieri, sunt foarte nervoși, așa că nu îmi permit să fiu speriată”, spune Hanna.
Ambii ei băieți poartă brățări de urgență, pe care le-a comandat în urmă cu o săptămână, imprimate cu numele lor, un număr de telefon mobil și grupa lor sanguină.
„Nu mi-a venit să cred că le pun brățări cu grupa de sânge pentru paramedici. Ca mamă, mă sperie”, spune ea.
Până acum, singurele explozii de lângă Dnipro au venit în primele ore ale acestui asalt rusesc. Orașul a fost liniștit de atunci, dar forțele ruse se luptă la sud, nord și est de această zonă.
Așa că Hanna își distrage atenția cu lucruri practice.
Ea și vecinii ei și-au curățat subsolul și l-au amenajat astfel încât să se poată adăposti acolo de orice bombardament. Are niște pungi pregătite lângă ușa din față, cu haine de schimb, gustări și apă.
Subsolul este prea mic pentru toată lumea, dar unii rezidenți s-au îndreptat deja mai spre vest, căutând siguranță. Un flux de alți oameni veniți din Donbas îi înlocuiesc.
Trupele ucrainene luptă cu forțele separatiste, în estul Donbasului, din 2014, dar de joi, armata rusă a început să lupte deschis, încercând să spargă linia frontului.
Localnicii rămași spun ucrainenii rămân ferm pe poziții.
Am întâlnit-o pe Liza la o coadă lungă, în fața unui centru de donare de sânge. Studenta asistentă s-a mutat la Dnipro în urmă cu opt ani, când a început conflictul. Nu suportă gândul că va fi strămutată din nou. Își amintește cum s-a chinuit să-și găsească o locuință și să se stabilească prima dată.
Vrea să ajute soldații ucraineni, așa că a venit să doneze sânge pentru răniți. Oamenii stau la coadă aproximativ 90 de minute, în frig și ploaie.
Vlad, care are 20 de ani, spune că a venit să susțină trupele pentru că își face griji că Rusia încearcă să anexeze teritorii și nu-l dorește pe Vladimir Putin ca președinte.
„Este destul de șocant pentru mine, mă gândesc să-mi iau arma în mâini, cel puțin pentru a-mi apăra districtele locale”, spune el, cu un smoc de păr roșu care iese de sub pălărie.
Dar există și o oarecare frustrare în rândurile acestor oameni.
„Sancțiunile sunt bune, vor ajuta. Dar avem nevoie de mai mult, nu este suficient”, a insistat Hanna. „Ne bazăm pe Europa acum pentru a opri acest lucru”.
Un alt student m-a căutat special pentru a spune că este „furios” că sancțiunile occidentale împotriva Rusiei nu au venit mai devreme și că nu au fost mai dure.
S-a simțit ca și când Ucraina ar fi fost abandonată.
„Este important să îi ajutăm pe răniți, astfel încât aceștia să știe că nu sunt singuri. Că suntem gata să ajutăm și o facem.”
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia