Doi agenți de pază au fost găsiți morți în Sectorul 5, într-o clădire dezafectată. Momentan, nu sunt clare circumstanțele în care au murit aceștia.
Polițiștii de la Secția 17 au fost sesizați marți dimineață, la ora 7:00, că doi agenți de pază au fost găsiți morți în Sectorul 5, într-o clădire dezafectată. La fața locului s-a deplasat echipa operativă și au fost demarate cercetările pentru a se stabili cauza decesului. La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai ITM.
Cadavrele celor doi bărbați au fost ridicate și transportate la INML, în vederea efecutării necropsiei.
Cercetările vor fi continuare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.