Ofiţerii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii din Iaşi au prins, sâmbătă, doi bărbaţi, cu un kilogram de marijuana asupra lor, drogurile fiind ascunse într-un pachet cu alimente pe care bărbaţii tocmai îl ridicaseră de la un oficiu poştal, potrivit Mediafax.
Poliţiştii aveau informaţii că bărbaţii se ocupau cu traficul de droguri, iar în cursul dimineţii i-au urmărit.
La scurt timp după ce aceştia au ridicat un colet de la un oficiu poştal, poliţiştii i-au legitimat, au desfăcut pachetul respectiv şi le-au percheziţionat autoturismul.
Poliţiştii au găsit asupra celor două persoane un kilogram de marijuana, drogurile fiind ascunse printre alimente, în coletul ridicat de la oficiul poştal.
Cei doi bărbaţi au fost conduşi la sediul Poliţiei pentru audieri, urmând a fi prezentaţi apoi în faţa procurorilor. Anchetatorii vor decide dacă emit pe numele celor două persoane ordonanţe de reţinere.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.