Accidentul a avut loc luni, în localitatea argeşeană Rociu. Mașina era răsturnată pe plafon, cu partea din faţă în apă, iar în interior au fost identificaţi doi bărbaţi, de 64, respectiv 53 de ani, fără semne vitale, potrivit unui comunicat al IPJ Argeș, citat de News.ro.
La faţa locului, au fost trimiși pompierii de la Punctul de Lucru Rociu şi Detaşamentul Bradu cu două autospeciale de intervenţie, o barcă de salvare şi o ambulanţă SMURD.
Autoritățile au extras mașina cu ajutorul unui buldoexcavator. Echipajele medicale au aplicat manevre de resuscitare, dar victimele nu au răspuns.
Potrivit IPJ Argeş, nu se știe exact momentul în care autoturismul a căzut în pârâu. În acest caz, a fost deschis un dosar penal de ucidere din culpă.