La locul accidentului, produs în jurul orei 20.00, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două ambulanţe SMURD, o ambulanţă de terapie intensivă mobilă şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean. 

În autoturismul spulberat de tren erau patru persoane. Doi bărbaţi conştienţi, cooperanţi, care s-au autoevacuat, cu unele vânătăi la nivelul capului.

„La o trecere de cale ferată, fără bariere, un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Sânpetru de Câmpie, Mureș, a fost lovit de un tren. În urma impactului, șoferul și un pasager în vârstă de 41 de ani din Tușinu, Mureș, au fost răniți. Doi minori, 13 și 15 ani, din aceeași localitate, pasageri în autoturism, au fost declarați decedați din cauza leziunilor suferite”, a declarat Crina Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. 

Șoferul autoturismului și mecanicul de locomotivă au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii Serviciului Rutier au întocmit dosar penal și continuă cercetările în acest caz, urmând să fie stabilite cauzele și împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul rutier.

„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”
Recomandări
„Cum îndrăznește cineva să pună în pericol examenele naționale?” Iohannis îi acuză pe liderii de sindicat și spune că profesorii „au primit tot ce au cerut”

În ceea ce priveşte cele aproximativ 20 de persoane aflate în tren, acestea au fost evaluate din punct de vedere medical şi s-a constatat că niciuna nu avea nevoie de îngrijiri medicale.

Potrivit ISU, Planul roşu de intervenţie declanşat în urma producerii acestui accident feroviar a fost dezactivat.

Foto: ISU Bistrița-Năsăud


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Playtech.ro
Pe ce a cheltuit Rareș Prisacariu primii bani de la Românii au Talent. Ce cadou și-a făcut singur de Ziua Copilului: „Preferatele mele” EXCLUSIV
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Viva.ro
Finalul tragic al fetiței din Maria Mirabela: 'A avut un destin teribil!'. Cum a murit la doar 34 de ani, după ce a plecat în Germania
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
FANATIK.RO
Orașul din România pe care turiștii l-au blocat în minivacanța de Rusalii. Locuitorii, umiți de ce s-a întâmplat: “Așa ceva nu am văzut în viața mea!”
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
Știrileprotv.ro
România, în pragul unei crize fără precedent. Cine ar putea s-o genereze
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Observatornews.ro
A angajat 30 de muncitori din Sri Lanka şi Nepal, care i-au ţinut afacerea în viaţă. După câteva luni le-a oferit alte salarii
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Orangesport.ro
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Unica.ro
Ce i s-a întâmplat unei tinere care a leșinat într-o parcare din București: 'Nu pot să îmi revin din plâns'
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare