Un bărbat de 51 de ani, din județul Galați, conducea un autoturism din direcția Slobozia Nouă către Brăila, când a fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 38 de ani, din județul Brăila.

În urma impactului, din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 51 de ani și a unui pasager aflat în autoturismul condus de acesta, o femeie de 50 de ani, din Galați.

Cele două persoane din autoturism erau încarcerate, fiind nevoie de executarea unor manevre complexe de scoatere a trupurilor vătămate dintre fiarele mașinii.

La locul accidentului s-au deplasat de urgență un echipaj SMURD, unul pentru descarcerare și unul pentru suport de la Detașamentul Slobozia, precum și două echipe medicale de la Serviciul Județean de ambulanță Ialomița, cu autospecialele din dotare.

Conducătorul auto al utilitarei nu a fost rănit, iar rezultatul testului efectuat cu etilotestul a fost negativ, potrivit obiectiv.net.

Polițiștii continuă cercetările, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

Clotilde Armand, trimisă în judecată în ziua în care și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat. De ce e acuzată și cum a reacționat
Recomandări

Grav accident auto pe DN 21, în Ialomița, în urma căruia au murit două persoane

FOTO – obiectiv.net

Citește și… Ioana Filimon de la „Ferma” a refuzat un actor celebru din „Prison Break”! „Nu m-a interesat oferta lui”

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Țara europeană în care unele morminte au gratii. Motivul incredibil pentru care au fost făcute așa
FANATIK.RO

Wow! Cum arată Noelle Vlasov, numită „cel mai frumos copil din România”, la 19 ani. S-a stabilit în Londra și a devenit vegană
Viva.ro

Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Ilie Dumitrescu, șocat de gestul la adresa lui Bogdan Lobonț: „E clar, o să rămână antrenor de portari”
GSP.RO

Orașul din România în care găsești o cetate ca în povești. Nu foarte multă lume o vizitează

Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
A făcut milioane de români să râdă, dar cele mai noi imagini cu el sunt sfâșietoare. Actorul e imobilizat în scaun cu rotile, în urma unui AVC
Unica.ro

"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro

Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Observatornews.ro
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI