La locul accidentului, ISU Vaslui a intervenit cu cinci autospeciale, între care două ambulanţe SMURD, pentru evacuarea, evaluarea şi acordarea de prim-ajutor calificat victimelor acestui accident.

În autospeciala implicată în coliziune se aflau şase subofiţeri. Doi dintre aceştia au fost răniţi, fiind diagnosticaţi cu traumatisme cranio-cerebrale, cranio-faciale şi traumatisme ale membrelor superioare şi inferioare. La sosirea echipajelor de intervenţie, pompierii se autoevacuaseră, erau conştienţi şi cooperanţi.

De asemenea, toate persoanele implicate în accident au fost evaluate şi au primit prim-ajutor la faţa locului. Două victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.

Cercetările, preluate de procurorii militari

Echipajul de pompieri se deplasa cu autospeciala de stingere la o intervenţie pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din localitatea Vutcani.

După producerea accidentului rutier, la locul incendiului s-au deplasat reprezentanţii SVSU Vutcani. Pompierii voluntari au constatat că incendiul nu se manifesta la nicio locuinţă, ci la nişte gunoaie depozitate pe un câmp.

„Precizăm că autospeciala de stingere cu apă şi spumă se deplasa la intervenţie folosind semnale acustice şi luminoase. Conducătorul autospecialei, un subofiţer în vârstă de 49 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. Urmează a fi efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier şi dispunerea măsurilor legale, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Cercetările vor fi preluate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi”, a anunțat ISU Vaslui. 

FOTO: Ziarul Obiectiv

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Irinel 02.07.2024, 03:53

Le doresc multa sanatate !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.