Doi suspecți în cazul incendierii postului de poliție din Ferești au fost ridicați pentru audieri. Anchetatorii au doi suspecți în cazul sediului de poliție incendiat în localitatea vasluiană Ferești, după desfășurarea primelor cercetări în acest caz. Deocamdată, polițiștii nu au putut oferi detalii cu privire la motivul pentru care bărbații ar fi recurs la incendierea imobilului.La câteva ore de la incendierea intenționată cu substanțe inflamabile a sediului Poliției Ferești, anchetatorii au doi suspecți în acest caz care urmează a fi audiați. Bărbații au fost conduși de către lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale la Vaslui. ”Cercetările în acest caz se desfășoară sub aspectul săvârșirii infracțunii de distrugere prin incendiere. După audierea suspecților, se va stabili dacă aceștia sunt autorii și care a fost motivul care i-a determinat să recurgă la acest gest”, a declarat, duminică, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta. Sediul Postului Comunal de Poliție Ferești a fost incendiat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, o parte din acoperișul clădirii fiind distrus. Pompierii susțin că au găsit în zonă chibrituri și două recipiente care miroseau a benzină, motiv pentru care au mers pe ipoteza că incendiul a fost provocat.