Doi suspecți de terorism au fost arestați în estul Germaniei, săptămâna trecută. Autoritățile au descoperit că aceștia aveau o listă de posibile ținte, care era alcătuită din 5.000 de nume, inclusiv 100 de politicieni, relatează Reuters.
Nu este clar dacă suspecţii au urmărit persoanele de pe listă sau dacă au făcut planuri concrete de crimă. O mare parte dintre informaţiile de pe listă erau publice, notează sursa citată. Politicienii vizaţi făceau parte din numeroase partide, inclusiv din cel al cancelarului Angela Merkel.
Pe 28 august, poliţia germană a efectuat percheziţii în locuinţele şi la birourile unui poliţist şi unei alte persoane, suspectaţi că intenţionau să captureze şi să ucidă politicieni, din cauza opiniilor acestora privind imigraţia.
Parchetul a anunţat că suspecţii, care se temeau că politicile privind refugiaţii vor sărăci Germania şi vor arunca ţara în criză, îşi făceau provizii de mâncare şi muniţie şi plănuiau atacuri.