Donald Trump răbufneşte la adresa Europei după ce a fost refuzat în legătură cu Iranul: „Nu mai dorim asistenţa ţărilor NATO”

 3 comentarii

Donald Trump răbufneşte la adresa Europei după ce a fost refuzat în legătură cu Iranul: „Nu mai dorim asistenţa ţărilor NATO”, a anunţat marţi, liderul SUA, într-o postare pe Truth Social. Acesta a precizat că „nu mai are nevoie de ajutor”, pentru că regimul din Iran a fost decimat, iar Statele Unite sunt cea mai puternică ţară din lume.

„Nu sunt surprins de acţiunea lor”

„Statele Unite au fost informate de majoritatea «aliaţilor» noştri din NATO că aceştia nu doresc să se implice în operaţiunea noastră militară împotriva regimului terorist din Iran, în Orientul Mijlociu, şi asta în pofida faptului că aproape toate ţările au fost de acord în totalitate cu ceea ce facem şi că Iranului nu i se poate permite, sub nicio formă, să deţină arme nucleare”, scrie Donald Trump.

„Nu sunt surprins de acţiunea lor”, adaugă preşedintele american, reproșând iritat că a considerat întotdeauna NATO „o stradă cu sens unic: noi le vom proteja, dar ele nu vor face nimic pentru noi, în special, la nevoie”.

A anunțat că a decimat armata Iranului

„Din fericire, am decimat armata Iranului – marina lor a dispărut, forţele aeriene au dispărut, sistemele antiaeriene şi radarele au dispărut şi, poate cel mai important, liderii lor, practic la toate nivelurile, au dispărut, pentru a nu ne mai ameninţa niciodată pe noi, pe aliaţii noştri din Orientul Mijlociu sau pe lume!”, proclamă Trump, deşi forțele armate ale Iranului își continuă atacurile aeriene.

„Datorită faptului că am avut un astfel de succes militar, nu mai avem nevoie şi nici nu mai dorim asistenţa ţărilor NATO — NICIODATĂ NU AM AVUT!”, insistă Donald Trump.

„La fel şi în cazul Japoniei, Australiei sau Coreei de Sud”, adaugă el. „De fapt, vorbind în calitate de preşedinte al Statelor Unite ale Americii, de departe cea mai puternică ţară din lume, NU AVEM NEVOIE DE AJUTORUL NIMĂNUI!”, scrie el cu litere mari.

Trump amenință cu retragerea din NATO

Președintele american a declarat că SUA trebuie să își „reanalizeze” rolul în Alianța Nord-Atlantică, atacând dur aliații care i-au respins cererile de asistență în războiul cu Iranul. „Este cu siguranță ceva la care ar trebui să ne gândim”, a punctat Trump referitor la apartenența la blocul militar.

Într-o declarație ce a stârnit controverse, acesta a comparat situația din Iran cu invazia Rusiei în Ucraina, argumentând că America nu a fost obligată să intervină în sprijinul Kievului.

„Noi îi ajutăm, iar ei nu ne-au ajutat, și cred că este un lucru foarte rău pentru NATO”, a spus Trump.

Președintele american a taxat dur „pasivitatea” NATO în dosarul iranian. Deși există un acord general privind neutralizarea ambițiilor nucleare ale Teheranului - pe care Trump i-a descris drept „nebuni, cruzi și violenți” - aliații rămân reticenți în a trece la fapte. „Toată lumea este de acord cu pericolul, dar nimeni nu vrea să se implice”, a punctat Trump.

A avertizat că SUA nu vor uita

Președintele american a avertizat că SUA nu vor uita lipsa de solidaritate a partenerilor externi. „Trebuie să ținem minte asta, pentru că este destul de șocant”, a afirmat el.

Deși nu a confirmat consecințe directe pentru NATO, Trump a criticat dur ipocrizia aliaților care laudă acțiunile americane, dar aleg să rămână pe margine în momentele critice.

„Nu suntem pregătiți să plecăm încă”

Totodată, Trump anunță o posibilă încheiere rapidă a conflictului: deși SUA nu pun capăt războiului cu Iranul în acest moment, președintele a dat asigurări că trupele se vor retrage „în viitorul apropiat”, semnalând o schimbare de etapă în desfășurarea ostilităților.

„Nu suntem pregătiți să plecăm încă, dar vom pleca în viitorul apropiat”, a spus el din Biroul Oval.

Potrivit lui Donald Trump, obiectivele militare au fost atinse într-o măsură care paralizează Iranul pe termen lung. Acesta a declarat că distrugerile cauzate de forțele americane sunt atât de mari, încât reconstrucția țării va dura aproximativ 10 ani.

Un plan învăluit în mister

De asemenea, Statele Unite sunt aproape de a deține controlul total asupra siguranței în Strâmtoarea Ormuz, sugerează Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă a afirmat că restabilirea ordinii în zonă este o chestiune de scurt timp, semnalând că operațiunile militare și-au atins scopul de a descuraja amenințările.

„Nu va mai dura, nu cred, foarte mult. Lovim puternic coasta. Practic este vorba de coastă și de apă. Și nu va mai dura mult”.

Planul lui Trump pentru Strâmtoarea Ormuz rămâne, pentru moment, învăluit în mister. Președintele nu a avansat nicio dată concretă pentru retragere, iar oficialii de la Washington au refuzat să detalieze cum va fi asigurată paza acestui punct maritim strategic.

Ali Larijani, omul-cheie al securității iraniene, ucis într-un atac al IDF

Marți, Ali Larijani, omul-cheie al securității iraniene, a fost ucis într-un atac al IDF. Fiul unui expert în drept islamic șiit, acesta a deținut numeroase roluri-cheie în aparatul de stat iranian, culminând cu poziția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate Națională, relatează The Jerusalem Post.

Ali Larijani a fost ucis marți într-un atac al IDF, lansat la ordinul prim-ministrului Benjamin Netanyahu. În calitate de șef al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, acesta a coordonat politicile de apărare, informații și afaceri externe ale Republicii Islamice.





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    LUCIAN70 17.03.2026, 20:40

    Domnule Trump, spuneți că America nu are nevoie de NATO, dar militarii și avioanele americane sunt chiar aici, în România. Asta arată că alianțele încă contează. Europa și America sunt mai puternice împreună decât separate.

  • Avatar comentarii

    ecce_Persona 17.03.2026, 23:58

    Incoerenta personajului este de acum notorie. Trebuie probabil sa fii partizan MAGA ca sa-i accepti hubrisul senil. NATO nu este o militie a lui TACO, asa cum delireaza el (destul de des). Iar razbunarea ca arma nu este nici ea semnul unui mare om de Stat, ci slabiciunea unui politician impostor, parvenit si nesigur de el, in ciuda unui comportament cabotin.

  • Avatar comentarii

    bog53dan 18.03.2026, 06:50

    Ce nu intelege acest personaj aflat la varsta asta apropiata de manifestarile de "delirium tremens" ca de fapt si marii nostri politicieni si strategi cocotati in varful statului ca Blocul NATO este un bloc DEFENSIV creeat pentru a apara statele membre de eventuale atacuri venite din partea unor state dinafara lui si nicidecum un bloc cu intentii si actiuni OFENSIV-DISTRUCTIVE. Ceea ce se intampla acum in Orientul Mijlociu este un exemplu de impunere cu forta a unui sistem diferit de vointa unanima a populatiei statelor din zona, sistem care prin implicarea si impunerea sa poate distruge tot ce s-a creeat pe intreg mapamondul...

ALTE ȘTIRI
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
MONDEN
Andreea Balan
12:51
Fiica Andreei Bălan a împlinit 10 ani: „M-a învățat ce înseamnă să fiu mamă”
Mircea Solcanu | sursa foto: Instagram
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
13:19
Volodimir Zelenski acuză dur SUA după atacurile rușilor în Ucraina: „Peste 70 de morți în două zile, iar Washingtonul menține afacerile cu Rusia”
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...