„Toate opțiunile sunt pe masă”: vechea strategie revine

Președintele SUA nu a declarat oficial că vrea să-l răstoarne pe liderul venezuelean Nicolas Maduro. Însă semnalele sunt clare, scrie CNN. Washingtonul reia presiunea politică și militară asupra regimului de la Caracas.

Această confruntare nu este nouă. În ianuarie 2019, în timpul primului său mandat, Donald Trump l-a recunoscut pe liderul opoziției, Juan Guaidó, drept președinte legitim al Venezuelei. Decizia a fost susținută de zeci de țări, dar a declanșat o ruptură diplomatică rapidă între cele două state.

Maduro a acuzat atunci Statele Unite că sprijină o lovitură de stat și a întrerupt relațiile diplomatice cu Washingtonul. Ambasadele și consulatele au fost închise, iar diplomații americani au fost expulzați. La scurt timp, SUA și-au retras complet personalul diplomatic din Caracas.

În acea perioadă, John Bolton, consilierul pentru securitate națională al lui Trump, declara că „toate opțiunile sunt pe masă, inclusiv forța militară”.

Sancțiuni, acuzații și o recompensă de 15 milioane de dolari

Administrația Trump a impus o serie de sancțiuni dure regimului Maduro. În 2020, Departamentul de Justiție l-a acuzat oficial pe președintele venezuelean de „narcoterorism”, susținând că este implicat direct în traficul de droguri.

Washingtonul a mers mai departe: a oferit o recompensă de 15 milioane de dolari pentru capturarea lui Maduro, o mișcare fără precedent la adresa unui lider străin aflat încă la putere.

Marco Rubio, vocea dură a politicii anti-Maduro

Actualul secretar de stat american, Marco Rubio, a fost considerat arhitectul politicii administrației Trump față de Venezuela. Încă din perioada în care era senator în Florida, Rubio l-a numit pe Maduro „un lider al unui grup criminal transnațional”.

„Maduro și acoliții lui nu sunt politicieni, ci gangsteri motivați de dorința de a-și păstra sursele ilegale de venit”, scria Rubio pe X (fostul Twitter).

În aprilie 2019, el argumenta că intervenția SUA nu este o încercare de „schimbare de regim”, ci o reacție la amenințările grave la adresa securității naționale americane, generate de traficul de droguri și de influența rusă și iraniană în regiune.

Maduro a rămas la putere. SUA ridică din nou tonul

După mai bine de șase ani, Nicolas Maduro se menține la conducerea Venezuelei, în ciuda sancțiunilor și a izolării diplomatice. Alegerile din 2024, prin care și-a reînnoit mandatul, au fost denunțate ca ilegitime de către o mare parte a comunității internaționale.

Deși legăturile oficiale dintre Washington și Caracas sunt încă rupte, activitatea militară americană în regiune s-a intensificat. Zeci de nave și aeronave ale SUA au fost desfășurate în Caraibe, în cadrul unei campanii de combatere a traficului de droguri.

Conform Pentagonului, cel puțin cinci nave suspectate că transportau droguri au fost atacate, iar administrația Trump a desemnat mai multe grupări venezuelene ca organizații teroriste străine. În paralel, recompensa pentru prinderea lui Maduro a crescut la 50 de milioane de dolari, semnalul clar că Washingtonul vrea să-l izoleze total.

CIA, activă în Venezuela. Trump confirmă: „Le vom opri pe mare și pe uscat”

Pentru prima dată, Donald Trump a confirmat public că a autorizat CIA să opereze în Venezuela. Oficial, scopul ar fi combaterea traficului de droguri, dar tonul general al declarațiilor indică o abordare mult mai amplă.

„Avem o mulțime de droguri care vin din Venezuela, iar o mare parte vin pe mare. Le vom opri și pe uscat”, a spus Trump din Biroul Oval.

„Președintele Trump consideră că Nicolas Maduro este un președinte ilegitim care conduce un regim ilegitim ce trafichează droguri în Statele Unite de prea mult timp și nu vom tolera acest lucru”, a declarat Karoline Levitt, secretarul de presă al Casei Albe.

Dincolo de retorică, o ușă întredeschisă către confruntare

Deși nu există o confirmare oficială privind o intervenție militară, Washingtonul pare să-și păstreze opțiunile deschise. Sub acoperirea unei campanii împotriva traficului de droguri, SUA își extind prezența militară în apropierea Venezuelei și intensifică presiunea diplomatică.

La șase ani după recunoașterea lui Juan Guaidó, Donald Trump reia, practic, lupta cu regimul Maduro, dar într-un context global mult mai tensionat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.