Două cadavre au fost găsite în compartimentul trenului de aterizare al unui avion de tip Airbus A320 aparţinând companiei JetBlue, care a sosit de la New York, pe aeroportul din Fort Lauderdale, în Florida.
Potrivit JetBlue, cele două cadavre au fost descoperite luni seara, spre ora locală 23.30 (marţi, 6.30, ora României), de către un tehnician, la o inspecţie de rutină, relatează News.ro.
„Circumstanţele modului în care au intrat în avion sunt anchetate în continuare”, a anunţat într-un comunicat compania, potrivit The Associated Press.
Two people found deceased in Jet Blue plane landing gear at Fort Lauderdale Hollywood International Airport. Source in comments. pic.twitter.com/CbIoISAA1v— ?????? Conservative ???????????? (@SpunkyPatriot_) January 7, 2025
„Este o situaţie sfâşietoare şi ne angajăm să cooperăm strâns cu autorităţile pentru a ajuta la înţelegerea felului în care a avut loc acest lucru”, dă ea asigurări.
Avionul de tip Airbus A320 aparţinând companiei americane a decolat de la New York luni, către ora locală 20.00 (marţi, 3.00, ora României) şi a aterizat luni către ora locală 23.00 (marţi,6.00, ora României).
Acest incident nu a cauzat nicio întârziere şi nici probleme la operaţiunile aeroportului din Florida, potrivit CNN.
El are loc după descoperirea altui cadavru în compartimentul trenului de aterizare al unui avion care a aterizat în Hawaii, în ajunul Crăciunului, scrie AP.
Motivele acestui deces nu au fost dezvăluite de către autorităţile locale.