„Acum o să mergem la Comitetul Executiv Naţional, unde va fi o şedinţă, din păcate, neplăcută, dar – aşa cum au spus majoritatea colegilor – necesară. Vorbim după Comitetul Executiv Naţional. O să propunem mai mulţi să închidem toată această perioadă în care colegi din partid au uneltit, au negociat pentru ca Guvernul PSD să pice. Aşa ceva nu se poate întâmpla”, a arătat el, la Palatul Parlamentului, înaintea şedinţei CExN.

Anterior, la sosirea la Parlament, Liviu Dragnea declarase că este posibil să aibă loc excluderi din partid.

Şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD a fost convocată pentru luni, la ora 12,00, la Palatul Parlamentului, la sala grupului social-democraţilor.

O parte din liderii judeţeni PSD vrea sancţiuni în CExN de luni.

Apropiații lui Liviu Dragnea s-au strâns, aseară, în biroul șefului PSD din Parlament, pentru a-și pune la punct strategia pentru ședința de azi. Potrivit surselor din PSD, s-au cerut mai multe sancțiuni pentru social-democrații ostili lui Liviu Dragnea, pe lista neagră fiind și Marcel Ciolacu, și Ion Mocioalcă, dar discuția informală dintre liderii apropiați conducerii s-a finalizat cu o concluzie: excluderea lui Marian Neacșu și a lui Adrian Țuțuianu.

„Operațiunea a reușit, pacientul a murit”, au spus parlamentarii despre activitatea ASF pe timpul creșterii prețului la RCA din ultimii ani și recenta insolvență Euroins
Recomandări

Citeşte şi:

VIDEOREPORTAJ/ Campania Libertatea „Centenar Solidar” a început. Opt copii, o cameră, nici o jucărie, dar multe visuri

Șocul trăit de un gălățean în Italia, când s-a întors la locuință. Era 2 noaptea: "Ea s-a întors zâmbind. Eu m-am speriat, m-am jenat"
GSP.RO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bărbatul în braţele căruia Lavinia Pîrva a fost surprinsă în weekend! Imaginea pe care nu credeai că o să o vezi
Playtech.ro

Așa arătau Mircea Geoană și soția lui în ziua nunții. Cum arată acum Mihaela, la 60 de ani. Imagini de la petrecerea fabuloasă, de ziua ei
Viva.ro

Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară
Observatornews.ro
Ora de vară 2023. Cum schimbăm ceasurile şi când trecem la ora de vară
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Știrileprotv.ro
Un mort și mai multe persoane rămase fără ochi după ce și-au pus picături produse în India. Ce s-a descoperit în flacoane
Carmen Iohannis, gafă vestimentară uriașă în lumea arabă: ”Confundă un dineu diplomatic cu bucătăria”
FANATIK.RO

Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Alexandru Ciucu a mers să își ia fetițele de la Alina Sorescu. S-a lăsat cu lacrimi. Imaginile sunt zguduietoare
Unica.ro

Horoscop 20 martie 2023. Capricornii au ocazia să intre în contact cu oameni de la care au ce învăța, dar doar dacă le recunosc valoarea
HOROSCOP

La ce semne trebuie să fii atentă, ca să afli dacă ai endometrioză
PUBLICITATE