Situaţie inedită, miercuri, în plenul Parlamentului. Deputatul PNL de Alba, Corneliu Olar a venit la şedinţă cu un cozonac lung de doi metri, pe care scria Ţara Moţilor. Înarmat cu o macetă, acesta a început să împartă bucăţi de cozonac la cei de la Putere. Chiar şi liderul PSD Liviu Dragnea a gustat din cozonacul de post, după care a ascultat colinde interpretate de un grup din cadrul Jandarmeriei.
"Astăzi, toţi suntem prieteni", a decretat Olar, servindu-l pe preşedintele PSD Liviu Dragnea cu o felie de cozonac tăiată cu maceta. Liderul PSD venise la vot, şi s-a oprit pentru a gusta din cozonac.
"De mâine, mai vedem", a mai spus Olar, cu gândul la moţiunea de cenzură de joi, sortită eşecului, în urma ultimelor calcule din Legislativ.
Deputatul PNL i-a îndemnat pe colegii parlamentari să mănânce din cozonacul de post adus din Ţara Moţilor, făcut după o reţetă tradiţională, cu nucă, li fără lapte sau ouă.
Un deputat de la Putere a ţinut să îl avertizeze că ţine post, şi, dacă îl păcăleşte, atunci păcatul va fi al lui. "Ia cu încredere. E de post", i.a replicat Olar
Pentru a putea tăia cozonacul imens, deputatul PNL a adus o masă şi a început să taie felii pe care le împărţea celor din jur.
Degustarea a avut loc în timpul pauzei şedinţei de plen în care s-a adoptat legea pensiilor.
După vot, preşedintele PSD a ascultat un grup de colindători de la Jandarmerie. De altfel, toată ziua, la Parlament s-au perindat zeci de colindători, de toate vârstele şi din diferite zone ale ţării.