„Poate părea un paradox, dar drumul către pace trece prin (furnizarea de) mai mult armament Ucrainei”, declară şeful organizaţiei militare la Wilson Center, un centru de reflecţie, la Washington.

Stoltenberg, care urmează să plece în curând din funcţia de secretar general al NATO, efectuează o vizită la Washington în vederea pregătirii summitului Alianţăei Nord-Atlantice prevăzut în capitala americană în iulie.

El urma să fie primit la Casa Albă de către preşedintele american Joe Biden.

Aliații trebuie să impună un cost pentru China

Secretarul general al NATO a cerut statelor membre ale Alianţei să determine China să plătească preţul susţinerii Rusiei.

„La un moment dat, doar dacă China nu schimbă direcţia, aliaţii trebuie să impună un cost”, a declarat el.

Beijingul „alimentează cel mai mare conflict armat din Europa de la Al Doilea Război Mondial” încoace, a spus Stoltenberg.

NATO, cu Statele Unite în frunte, critică tot mai virulent susţinerea efortului de război rus de către China şi întreprinderile sale, care furnizează componente şi echipamente care susţin sectorul apărării ruse.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat China de faptul că a împiedicat ţări să participe la Summitul Păcii în Ucraina, care a avut loc în acest weekend, în Elveţia.

În discursul său, Jens Stoltenberg a subliniat că NATO va prelua controlul susţinerii militare occidentale a Ucrainei, în prezent deţinut de Statele Unite, în urma unei decizii în acest sens a miniştrilor apărării din NATO, săptămâna trecută, la Bruxelles.

Secretarul general al NATO a dat asigurări că „peste 20 de ţări” s-au angajat să-şi crească cheltuielile militare la 2% din PIB-ul lor, aşa cum cere de mult timp Alianţa.

Totodată, secretarul general al NATO insistă că blocul militar trebuie să arate lumii arsenalul nuclear și dă un avertisment dur cu privire la amenințarea Chinei, într-un interviu acordat la sediul Alianței ziarului britanic The Telegraph.

FOTO: Hepta

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (4)
Avatar comentarii

MAMIRA 18.06.2024, 02:08

"Beijingul „alimentează cel mai mare conflict armat din Europa de la Al Doilea Război Mondial” încoace, a spus Stoltenberg"..."dar drumul către pace trece prin (furnizarea de) mai mult armament Ucrainei"...

Avatar comentarii

dinamo_forever_77 18.06.2024, 10:57

euL2024   •  10.11.2024, 23:57

Il haituia pe bietul copil din ziua cand i-a dat nastere...il cauta necontenit sa-l alapteze si sa-i schimbe scutece! Nemaintalnit! D-na Eleonora M aici atrage atentia asupra unor fapte la care noi, oamenii normali, nu le-am percepe asa vreodata. Sa mergi sa-t cauti propriul copil la scoala in 4 ani de cand esti izolata sistematic de el, e crima...D-na Eleonora, grija mare la batut campii, ca te inveti asa, ( ca tatal copilului care am o intuitie ca e ceva cunostiinta de a matale), si chiar crezi ca nebunia e normalitate...doar ca legile s-au mai schimbat.

Da bai....ca sa se apere. Intelegi ceva din razboiul acesta? Unii isi apara teritoriul, pe cand ceilalti doresc sa-l FURE!!!!

Avatar comentarii

MAMIRA 18.06.2024, 13:30

Nexus   •  11.11.2024, 09:54

Statul incapabil, si impotent in asi apara si proteja ceteteni......In Romania se moare in spitale, pe sosele, la manifestatii, in parc....in casa ca NU mai ajunge ambulanta....... Pana ajungi la dreptate, esti la 2 metri sub pamant, si mainile pe piept....

De data asta s-a vorbit mai putin de Rusia. Spre deosebire de "autor" am urmarit discursul din care 1/2 a fost despre cresterea contributiei tarilor EU pt aparare (tinta este de peste 2% din PIB) si observ ca exista cateva lucruri omise in articol: ca in ultimii 2 ani peste 2/3 din contributia UE a ajuns in SUA alimentand industria privata de aparare". Ce nu intelege Vestul e ca Privatul impune Costuri Mari care includ si Profit Privat, un sistem ineficient,un pericol pt propria sa existenta.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.