Dumitru Sechelariu are afecţiuni la coloana vertebrală şi este suspect de o formă gravă de hernie de disc, potrivit realitatea.net. El a fost internat la Iaşi joi seara, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. El urma să fie supus unor investigaţii, iar familia sa a cerut discreţie medicilor implicaţi.
În februarie 2010, fostul primar Dumitru Sechelariu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Institutul de Boli Cardiovasculare din Iaşi, după ce a suferit un preinfarct. După câteva zile, Dumitru Sechelariu a fost reţinut de procurorii DNA într-un caz de corupţie, în aceeaşi zi făcându-i-se rău şi ajungând la Spitalul Judeţean Bacău, unde a fost internat sub pază.
Dumitru Sechelariu fusese reţinut în cazul directorului SC Transport Public SA Bacău Iuliean Şuţu, acuzat că a oferit unor denunţători bani pentru a interveni pe lângă judecători ai Curţii de Apel Bacău în scopul pronunţării unei sentinţe favorabile în dosarul privind un litigiu comercial. Ulterior, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins cererea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de arestare a fostul edil băcăuan.
Dumitru Sechelariu a fost primar al Bacăului, din partea PSD, în perioada 1996-2004.
În iunie 2005, fostul primar al Bacăului a fost arestat, fiind cercetat în legătură cu mai multe afaceri referitoare la schimburi şi achiziţii de terenuri, precum şi la atribuirea unor lucrări.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.