Am petrecut o zi cu o învățătoare: de la cafeaua de dimineață, la reîntâlnirea cu elevii și instructajul anti-COVID. ”Ne îmbrățișăm din priviri anul ăsta, da?”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Libertatea a petrecut prima zi de școală cu învățătoarea Magdalena Dinescu, care predă la o școală incluzivă din Târgoviște. Am vrut să vedem cum resimte întoarcerea în clasă pe vreme de COVID-19 un cadru didactic care predă de 27 de ani, dar și cum fac față cei mai mici dintre elevi condițiilor sanitare impuse. Am parcurs cu “doamna Magda” drumul spre școală și am participat la prima lecție, care a fost în toate școlile din România aceeași: igiena.
Cuprins:
Pe balconul unui apartament din nordul orașului Târgoviște, o învățătoare își bea ultima gură de cafea lângă uscătorul de rufe pe care în timpul școlii online l-a folosit ca “trepied“ (n.r. - suport) pentru tablă.
“Eu nu prea port rochii, dar mi-am luat-o ca să dau puțină culoare clasei în prima zi de școală“, spune Magdalena Dinescu, de 46 de ani. Este învățătoarea celor 27 de elevi din clasa a IV-a A de la Școala Gimnazială Radu cel Mare din oraș, la 10 minute de mers cu mașina de la blocul ei.
Trebuie să să ne adaptăm, nu să dăm vina în stânga și-n dreapta. Nimeni nu este pregătit 100% în acest moment. Doamna Magda :
“Parcă nici nu-mi vine să cred“
Este ora opt și un sfert dimineața. Doamna Magda se află în hol, unde se dezinfectează pe mâini și își pune în geantă o pungă de hârtie doar cu măști. “Haideți, că este târziu. Nu-mi mai trebuie ruj, pentru că oricum am mască”, se amuză învățătoarea după ce se uită în oglindă.
Coborâm la mașina ei din parcare, care se distinge de celelalte pentru că este cea mai mică și cea mai colorată - un Opel Agila roșu. “Am vrut o mașină care să consume puțină benzină și să mă strecor ușor cu ea prin orice parcare. Restul nu mă interesează”, explică doamna.
“Abia aștept să-i văd pe ăștia mici. Am emoții duble față de alți ani. Șase luni au trecut de când nu i-am văzut față-n față. Parcă nici nu-mi vine să cred”, spune învățătoarea Magda, care predă de 27 de ani. Avea puțin peste vârsta majoratului când a stat pentru prima oară la catedră.
Magdei nu-i este teamă că s-ar putea îmbolnăvi. Fiica ei de 17 ani, Teodora, era să moară la scurt timp după ce s-a născut, din cauza unei infecții la nivelul oaselor. De atunci și-a jurat că va trăi fără teamă, numai fata ei să fie bine.
Aceeași curte, noi ziduri
Ajungem în curtea Școlii Radu cel Mare, unde alte șapte învățătoare, cu măști pe față și la distanță de câțiva metri între ele, își așteaptă deja elevii cu câte o pancartă pe care scrie numărul clasei.
“Nu-i cea mai bogată din oraș, dar nici cea mai săracă. Aici se înscriu copii din diferite medii: romi, din familii de muncitori, de medici, de părinți divorțați sau părinți plecați în afară. Sunt cu experiențe diferite și am ce învăța de la ei”, afirmă ea.
De 11 ani, de când predă la această școală de cartier, a avut oferte de la cele mai bune unități de învățământ preuniversitar din Târgoviște, dar le-a refuzat. Aici se înțelege foarte bine cu colegii de cancelarie și simte că munca ei este apreciată de copii.
“Ne îmbrățișăm din priviri anul ăsta, da?”
Primul elev al doamnei Magda care intră în curte aleargă direct la ea, ca să o îmbrățișeze, dar învățătoarea e nevoită să formeze un scut cu palmele. “Ne îmbrățișăm din priviri anul ăsta, da?”. “Da, doamna!”, răspunde copilul.
Unul câte unul, apar alți copii cu vârste între 5 și 10 ani. La fel ca în anii trecuți, toți poartă cămașă albă și vestă de blugi, căreia acum i s-a adăugat obligatoriu masca. Câțiva dintre elevi au adus și anul acesta flori pentru învățătoare, deși Ministerul Educației a recomandat să se renunțe la acestea din cauza riscului de transmitere a coronavirusului.
Pentru că nu au voie să intre în curtea școlii, părinții și bunicii rămân în spatele gardului de fier care împrejmuiește unitatea de învățământ. Unii le fac cu mâna copiilor, alții îi filmează cu telefonul în timp ce își caută învățătoarea.
<strong>“Eu n-am dormit prea bine azi noapte, dar ăsta mic n-a avut nicio treabă. Nici acum dimineață. El abia aștepta să ajungă la școală”, îmi spune prin gard mama lui Rareș, un elev de-al doamnei Magda.</strong>
“Acoperă și năsucu’... o să vezi că poți”
În câteva minute, elevii încep să intre în școală, pe rând, împărțiți în grupuri de maximum șase. Este primul început de an școlar când copiii din întreaga țară nu mai trebuie să stea în picioare zeci de minute și să asculte discursurile politicienilor sau binecuvântările preoților. Singurii adulți prezenți astăzi în curtea școlii sunt cadrele didactice, două asistente medicale, două femei de serviciu, un gardian și un polițist.
“Acoperă și năsucu’”, îi spune învățătoarea Magda unui băiat din fața ei. “Doamna, dar nu pot”, răspunde băiatul. “O să vezi că poți, te rog”, îl liniștește învățătoarea.
“Stați mai la distanță și să nu călcați în baltă“, îi mai atenționează cadrul didactic. Una dintre învățătoarele de la intrare “lansează“ o rachetă de conffeti, iar elevii aplaudă zgomotos. Acesta este semnalul că pot intra în școală după o pauză de jumătate de an.
Catalogul se strigă de la intrare
“Matei Armașu, Robert Dincă, Alexandru Moțoi, Rebeca Constantin și Alberto Radu, voi intrați primii”, le spune învățătoarea. Copiii sunt ghidați de un alt cadru de la intrare și de gardianul de pe hol până în fața sălii de cursuri.
<strong>“Mergeți numai pe unde este cu roșu. Roșu este pentru intrare, albastru pentru ieșire. Păstrați distanța între voi”, le repetă continuu supraveghetorii.</strong>
Magda termină de strigat numele elevilor din celelalte trei grupe, din clasa ei, după care merge în sala de cursuri, unde îi cheamă să se așeze în funcție de “oglinda clasei”, un fel de hartă cu locurile băncilor și unde trebuie să stea fiecare elev.
“Vă rog să nu mai vorbiți între voi ca să mă auziți când vă spun numele. Să mergeți tot pe săgețile roșii la banca unde este scris pe margine numele vostru. Acolo veți sta tot anul. Nu mai schimbăm ca anul trecut”, explică cadrul didactic.
“Nu vă duceți prea repede, ca să nu intrați unul în altul și nu atingeți banca din jur”, le mai spune învățătoarea. În fiecare an, doamna Magda dansa și cânta cu copiii. Acum este aproape de a face militărie cu cei mici, de teamă să nu se îmbolnăvească unul pe celălalt. Copiii pășesc mai nesiguri ca oricând într-o lume fără prea multe răspunsuri legate de cum va schimba pandemia educația și întregul lor viitor.
Pentru că municipiul Târgoviște se află în scenariul hibrid, Școala Radu cel Mare va chema în fiecare zi la școală doar elevii din ciclul primar și din clasa a VIII-a. Cei din clasele V - VII vor veni prin rotație, câte două săptămâni pe lună.
“Vă este frică?”
Cei 27 de elevi, de clasa a IV-a, ai doamnei Magda vor învăța tot anul școlar simultan, în aceeași sală, împărțiți în cinci rânduri. “Există distanța de un metru între capetele copiilor. Cei de la DSP au văzut clasele și ne-au dat OK-ul lor. Am renunțat la două dulapuri și am reașezat băncile, ca să ne încadrăm”, îmi explică doamna Magda
După ce se așază fiecare copil în banca lui, învățătoarea îi întreabă: “V-a fost dor de școală? Daaa. De ce v-a fost cel mai dor? De colegi și de doamna”, răspunde Rareș, un băiat cu vestă de blugi, în timp ce-și scutură mâinile pe lângă corp.
“Ce este coronavirus? Vă amintiți?” “Este o boală, doamna. Dar nu se moare de la ea, dacă suntem sănătoși”, îi răspunde Ianis, băiatul din penultima bancă de la fereastră. “Vă este frică de coronavirus?”, mai întreabă învățătoarea. “Nuu!”, strigă în cor cei mai mulți dintre copii. Doar în spate o fată spune aproape în șoaptă că îi este frică, dar pare că nu o aude nimeni.
Învățătoarea îi mai întreabă pe elevi dacă părinții le-au luat temperatura, iar apoi le face un “instructaj” printr-o prezentare PowerPoint, cu multe imagini colorate, legat de măsurile pe care vor trebui să le respecte pe parcursul anului școlar.
Tușim sau strănutăm în cot, da? Când mergeți la baie am mare încredere în voi că o să vă spălați pe mâini. Nu ne punem altă mască până nu ne dezinfectăm pe mâini. Nu nu atingem obiectele colegului. Dacă nu înțelegeți ceva, vă rog să-mi spuneți. E ca la alfabet: repetăm până știm.Doamna Magda:
“Doamna, la muzică mai avem voie să cântăm?”, o întrerupe un băiat. “Să căutăm pe internet niște cântece pe care să batem din palme. Și pentru mâine uitați-vă ce jocuri noi putem să facem în clasă ca să atingem cât mai puține obiecte”, răspunde doamna.
Tot pentru mâine copiii trebuie să-și aducă manualele, un caiet de matematică, unul de română și câte două creioane. O fetiță întreabă dacă anul acesta trebuie să aducă caiete studențești. “Da, vom face exerciții de oameni mari”, îi spune învățătoarea.
A respecta însă regulile de siguranță, pentru ei și pentru cei dragi, este cel mai important exercițiu de “oameni mari” pe care copiii l-au primit în acest an școlar.
