Sofia Ileana Meţianu (43 de ani) şi Mirwais Zahir Khan (53 de ani) s-au căsătorit anul trecut, pe 30 mai, in San Marino, într-un anonimat desăvârşit, presa nereuşind să descopere identitatea româncei. Libertatea a reconstituit portretul femeii misterioase care i-a cucerit inima prinţului moştenitor al afganilor şi vă dezvăluie cum a devenit Sofia Ileana Meţianu, fata unui muzician român stabilit în Elveţia, soţia fiului ultimului rege al Afganistanului.
În 1984, Sofia Ileana Meţianu părăsea România comunistă pentru Elveţia, acolo unde tatăl său, Lucian, un muzician eminent, primise un post de profesor la Conservatorul din Lausanne. Prea multe nu se ştiu de-spre tinereţea Sofiei, doar că a absolvit o facultate de arte, că s-a stabilit la Geneva, nu departe de Lausanne, şi că a fost atrasă de acţiunile de binefacere. Astfel, Sofia a devenit o prezenţă obişnuită a balurilor de caritate organizate chiar de românii cu sânge albastru stabiliţi în Elveţia, familia Sturdza şi principesa Margareta.
Caracterizată de cunoscuţi drept o prezenţă luminoasă, Sofia Ileana s-a făcut repede remarcată în lumea bună a Genevei, acolo unde l-a întâlnit pe Touran Assefy, un artist plastic de origine afgană care-şi expunea lucrările la diverse expoziţii cu profil caritabil.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_7410278d98589d4bc2f0db7d7f416d18.jpg)
S-a măritat cu vărul primului soţ
Touran, membru al unei familii de vază, Assefy Shah, înrudită cu familia regală afgană, s-a îndrăgostit de româncă, pe care a cerut-o în căsătorie. Sofia Ileana, profesoară la un institut de artă din Geneva, a devenit prinţesa Assefy, iar rangul a propulsat-o în organizarea directă a activităţilor de binefacere. O descoperim pe Sofia în consiliul de conducere al fundaţiei “Hope for India”, patronată de prinţesa Francoise Sturdza, dar şi pe lista selectă a invitaţilor la balul caritabil “Nuit des neiges”, organizat în staţiunea de lux Crans Montana, alături de actorul Roger Moore sau de preşedintele FIFA, Sep Blatter.
Prinsă în acest vârtej opulent şi strălucitor, Sofia Meţianu l-a lăsat undeva în urmă pe Touran, un tip mai retras şi mai rigid. La divorţ s-a ajuns cumva firesc şi, pentru că viaţa bate întotdeauna filmul, fostul soţ i-a făcut cunoştinţă cu vărul său, Mirwais Zahir, fiul ultimului rege al Afganistanului, stabilit la Roma de 35 de ani. După doi ani de curte intensă, Mirwais i-a cerut, anul trecut, mâna Sofiei Ileana, pentru un început de poveste modernă, cu un prinţ afgan în exil şi cu o prinţesă româncă distinsă şi discretă.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_c2014bf9b413942c6c14b77acf56a7bc.jpg)
Au ieşit în lume la Veneţia
Prinţul Mirwais şi Sofia Ileana Meţianu au fost văzuţi pentru prima oară împreună în 2007, când cei doi au organizat o expoziţie dedicată Afganistanului, în cadrul bienalei de artă internaţională de la Veneţia. Căsătoria lor s-a consumat într-o discreţie absolută, conform dorinţei exprese a celor doi. Ceremonia, oficializată la 30 mai 2009, în Palatul Republicii din San Marino, în prezenţa câtorva rude şi a unor prieteni, a fost patronată de secretarul afacerilor externe al Republicii San Marino, Antonella Mularoni. Conform postului San Marino RTV, ceremonia a fost oficiată în trei limbi, italiană, engleză şi afgană.
Tatăl Sofiei, decorat de preşedintele Băsescu
Lucian Meţianu este un compozitor şi muzicolog de renume, căruia preşedintele Traian Băsescu i-a conferit Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer. Ceremonia a avut loc în septembrie 2007, cu ocazia Festivalului George Enescu. “Îmi fac o datorie de onoare de a vă decora cu înalte medalii şi ordine ale statului român, în semn de respect pentru ceea ce dumneavoastră aţi dat românilor şi pentru ceea ce lăsaţi în istoria culturii româneşti, a culturii muzicale, pentru cei care vor veni după noi”, a spus preşedintele Băsescu. Lucian Meţianu, în vârstă de 73 de ani, trăieşte în continuare la Lausanne, alături de soţia sa, Georgeta, fost biolog.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_330b1608e7b02166e63bc2ea73364dab.jpg)
Regele a domnit 40 de ani
Soţul Sofiei s-a născut pe 7 ianuarie 1957, atunci când tatăl său, Mohammed Zahir Shah, era rege al Afganistanului, domnie începută în 1933. În 1973, acesta a fost detronat în urma unei lovituri de stat orchestrate atunci când se afla într-o vizită în Italia. Regele a trăit în exil la Roma până în 2002, apoi s-a reîntors în Afganistan, după căderea regimului taliban. A murit în 2007, la 92 de ani, fără să-şi recapete tronul, pentru că monarhia fusese abolită. Prinţul Mirwais, care a fost consilierul tatălui său, dar şi al Ministerului Informaţiei şi Culturii din Afganistan, a lucrat în domeniul bancar. În prezent, el e preşedinte al Comitetului Naţional de Protecţie a Moştenirii Culturale Afgane.
În război din 1979
Afganistanul e o ţară din Asia Centrală, învecinată cu Iranul (la vest), cu Pakistanul (la sud şi la est), cu Turkmenistanul, Uzbekistanul şi cu Tadjikistanul (la nord) şi cu China (în estul extrem). Războiul civil declanşat în 1979 şi încheiat în 1990, provocat de invazia URSS, a devastat o ţară măcinată oricum de conflictele violente din trecut. Prezentul Afganistanului este la fel de zbuciumat, grupurile talibane care mai controlează zone importante din ţară ducând un război de gherilă ce a făcut zeci de mii de victime. Inamicii sunt forţele democrate şi trupele NATO aduse în zonă sub pretextul că şeful organizaţiei teroriste Al Qaeda, Osama Bin Laden, s-ar ascunde prin peşterile ţării. În urma deceniilor de conflicte, Afganistanul a ajuns una dintre cele mai sărace ţări din lume.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_ff5a27ac3e35c77cbb425e155ee0e949.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_1051b1efde690e75c49452af8fae9d83.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_f8117b1b40a102d3d23a090437e4f472.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_30de2afa7279dced2838f7712b2dae5d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6e528199a27a86866865c36a195f577c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_6dcf0d14bc7ae9146711ded66bc2ca52.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_cab10a9e411d1aa0e2edfe0bd199b23a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0989309369896861dfee9611fdc6d62e.jpg)