EA Sports FC 27 review: tacticizarea și încetinirea gameplay-ului și noul mod The Grounds sunt schimbări binevenite

Comentează
Kylian Mbappe este jucătorul de pe coperta noului joc EA Sports FC 27.

Toamna ne-aduce mereu, negreșit, schimbarea culorilor naturii, o briză ceva mai rece și, ca de obicei, un nou simulator de fotbal (unii ar zice Arcade) de la Electronic Arts care să ne ocupe serile și weekendurile. Ne aflăm deja la a patra versiune sub noul branding, iar EA Sports FC 27, lansat la sfârșitul lunii septembrie 2026, marchează un nou moment pentru premiere în această franciză. Dacă primele jocuri din era „post-FIFA” au încercat în mod activ să ne convingă că identitatea a rămas intactă în ciuda schimbării istorice a numelui, ediția de anul acesta pare mult mai relaxată, mai coerentă și mai sigură pe ea.

Este un titlu care nu încearcă să se reinventeze constant, într-un mod disperat, prin artificii de marketing, ci mai degrabă să rezolve incremental mecanismele care scârțâiau în anii trecuți, aducând totodată o serie de noutăți tehnice și de design care-și propun să transforme experiența dintr-una pur competițională și uneori frustrantă, într-una ceva mai socială.

Pentru un public generalist, obișnuit cu serile ocazionale de EA FC vineri seara alături de prieteni, dar și pentru fanii înrăiți ai sportului rege, EA FC 27 promite să fie cel mai accesibil și, paradoxal, cel mai tactic joc din ultimii ani. M-am jucat aproximativ zece ore înainte să scriu acest review, am explorat noile moduri de joc și am încercat să-mi dau seama dacă investiția anuală în acest titlu este justificată, iar concluzia este una care ne face să privim cu optimism (rezervat) spre viitorul acestui gen de jocuri.

Cea mai importantă componentă a oricărui joc sportiv este, fără îndoială, ceea ce se întâmplă dincolo de fluierul de start, pe teren, iar aici EA Sports FC 27 face un pas curajos, surprinzător și absolut necesar în spate pentru a încetini ritmul acțiunii. Ani la rând, comunitatea s-a plâns, pe bună dreptate, de faptul că viteza era singura modalitate reală de a câștiga un meci, transformând partidele în veritabile curse în care jucătorii alergau în linie dreaptă către poartă, ignorând complet tacticizarea sportului rege.

Gameplay cu adevărat mai „încet” și mai tacticizat

Anul acesta, dezvoltatorii au redus vizibil viteza generală de joc, punând un accent masiv pe construcția inteligentă a fazelor și pe pasele bine calculate. Sistemul de control a fost ajustat printr-o mecanică nouă de dribling, astfel încât gamerii care-și bazează tactica aproape exclusiv pe butonul de sprint să piardă rapid controlul asupra mingii în momentele în care jucătorul de pe ecran se dezechilibrează. Această schimbare te obligă, practic, să gândești strategic, să folosești pase scurte, să fii mereu cu un pas înainte și să îți creezi spații prin mișcările colegilor de echipă controlați de AI, care acum se demarcă mult mai natural și par să înțeleagă mult mai bine dinamica fotbalului modern.

Gameplay-ul noului EA FC 27 este mai tacticizat decât la edițiile precedente.

Pe faza defensivă (tranziție negativă, wink-wink), schimbările implementate sunt la fel de drastice și de binevenite pentru „sănătatea” generală a jocului. Titlul de anul acesta recompensează, palpabil, intervențiile manuale. Dacă în anii trecuți te puteai baza într-o proporție uriașă pe fundașii controlați de calculator pentru a bloca șuturile și a recupera mingea din picioarele adversarului, în EA FC 27 ești obligat să fii mai proactiv și să îți asumi niște riscuri. Poziționarea tactică a unui fundaș central sau a unui mijlocaș la închidere înseamnă acum diferența dintre un atac periculos oprit la timp și un gol încasat. Această abordare elimină o mare parte din frustrarea golurilor pe care mai toți le consideram inevitabile în trecut, oferind un sentiment real de control și, cumva, de responsabilitate asupra rezultatului. Victoriile sunt extrem de satisfăcătoare, mai ales pe un nivel de dificultate mai mare.

Portarii, de asemenea, au primit atenție specială din partea dezvoltatorului. Deși nu sunt fără de greșeală, și până la urmă, niciun portar din lumea reală nu poate apăra chiar tot, deciziile lor sunt acum ceva mai logice, mișcările sunt vizibil mai fluide, iar intervențiile în situații de unu la unu sau la centrările din corner par a nu mai fi doar o chestiune de noroc. Faptul că sistemul de faze fixe a fost refăcut, permițându-ți să iei în calcul inclusiv direcția vântului la șuturile de la distanță sau la loviturile libere, adaugă un strat suplimentar de realism de care pasionații de fotbal se vor bucura din plin.

The Grounds, un nou mod social de a juca EA FC

De departe cea mai mediatizată noutate a ediției lansate în 2026 este introducerea modului „The Grounds”, o încercare pe cât de îndrăzneață, pe atât de ambițioasă a celor de la EA de a transforma jocul într-un spațiu social în care te poți întâlni oricând cu prietenii. Până acum, experiența de navigare într-un simulator de fotbal era una singuratică și destul de sterilă, bazată pe liste infinite și meniuri clasice. Acum, ești pur și simplu aruncat într-un hub, un oraș plin de viață, unde te poți plimba la propriu cu jucătorul tău, te poți întâlni în timp real cu prietenii sau poți interacționa cu alți gameri din întreaga lume.

mult decât atât, The Grounds introduce o serie de mini-jocuri, care oferă o metodă surprinzător de relaxantă de a pierde timpul atunci când aștepți ca restul prietenilor cu care joci să deschidă PlayStation-ul. Orice activitate desfășurată în acest mediu virtual te recompensează cu puncte de experiență care te ajută să-ți dezvolți jucătorul pentru meciurile mari de unsprezece la unsprezece din modul Clubs.Această zonă încorporează terenuri de fotbal de stradă de diferite dimensiuni, pe care poți intra pentru meciuri rapide sau pentru alte provocări.

Modul The Grounds din EA FC 27 îți oferă o experiență mult mai socială decât până acum.

Mai mult decât atât, The Grounds introduce o serie de mini-jocuri, care oferă o metodă surprinzător de relaxantă de a pierde timpul atunci când aștepți ca restul prietenilor cu care joci să deschidă PlayStation-ul. Orice activitate desfășurată în acest mediu virtual te recompensează cu puncte de experiență care te ajută să-ți dezvolți jucătorul pentru meciurile mari de unsprezece la unsprezece din modul Clubs.

Deși baza lui este destul de impresionantă și e totodată și o gură de aer proaspăt de care franciza avea nevoie, trebuie menționat că noul hub se simte momentan ca un feature aflat la început de drum, confruntându-se ocazional cu timpi lungi de așteptare pentru a intra într-un meci și cu mici erori, care pot fi însă explicate prin faptul că vorbim despre un sistem nou lansat. De asemenea, trebuie subliniat și un aspect tehnic important: acest mod nou de joc e disponibil exclusiv pe consolele de generație actuală și pe PC-uri.

Și mai multe îmbunătățiri pentru modul Carieră

Pentru cei care preferă o experiență ceva mai „singuratică”, departe de tensiunea și mai ales de toxicitatea meciurilor online, modul Carieră a primit anul acesta unele dintre cele mai inteligente și utile funcții noi din ultimul deceniu. EA a înțeles, în sfârșit, un lucru esențial: gamerii își doresc să petreacă mai mult timp luând decizii de impact și mai puțin timp asistând pasiv la animații repetitive de negociere. Astfel, acele scene cinematice lungi și lipsite de substanță pentru transferuri au fost complet eliminate, fiind înlocuite cu un sistem bazat pe apeluri telefonice mult mai rapide și mai la obiect, o schimbare de interfață care eficientizează foarte mult timpul petrecut în rolul de manager.

Această fluidizare e acompaniată de un aspect financiar infinit mai bine ancorat în realitatea fotbalului din ziua de azi. Acum poți structura negocierile prin plăți eșalonate în rate pe parcursul mai multor sezoane, poți include clauze de buyback pentru vreun jucător tânăr și talentat sau poți cumpăra un jucător de perspectivă și să-l lași imediat împrumut la fosta sa echipă, permițându-i să se dezvolte fără a-ți face praf inutil bugetul salarial. Imersiunea este sporită și de detalii vizuale pe care puriștii le vor aprecia instantaneu, cum ar fi prezența jucătorilor accidentați în tribune, susținându-și colegii la meciurile cu miză mare, sau un sistem dinamic care ajustează „overall-ul” fotbaliștilor, adică numărul prin care se diferențiază valoarea lor, mult mai organic în funcție de performanțele lor de pe teren, nu doar de vârsta din buletin.

Ultimate Team, vaca eternă de muls a EA

Și cum am putea să vorbim de un joc EA Sports fără a analiza modul care aduce cele mai mari încasări companiei: Ultimate Team. Locul în care îți poți construi echipa preferată folosind atât vedete din prezent, cât și legende din deceniile trecute, a suferit la rândul său schimbări gândite special pentru a-l face ceva mai primitor pentru noii veniți.

Ultimate Team rămâne cel mai profitabil mod de joc pentru EA, din punct de vedere financiar.

Cea mai notabilă dintre aceste modificări este simplificarea modului în care funcționează SBC-urile (Squad Building Challenges). Dacă în anii anteriori aceste puzzle-uri virtuale necesitau o planificare atentă și descurajau gamerii casual, care nu puneau mare preț pe UT, noul sistem bazat pe puncte este mult mai prietenos, iartă micile greșeli de calcul și salvează enorm de mult timp pe care unii, printre care mă număr și eu, chiar nu-l au. Chiar dacă gamerii hardcore de EA FC ar putea să se plângă că au pierdut un anumit nivel de profunzime, din perspectiva accesibilității pentru cât mai multă lume este o decizie chiar lăudabilă.

De asemenea, introducerea unui spațiu dedicat exclusiv colecționarilor îți permite să-ți expui cartonașele rare într-un format vizual atractiv, adăugând un nou strat de satisfacție. Ca de obcei, însă, nu putem să ignorăm un detaliu apăsător. Microtranzacțiile rămân o componentă fără de care progresul este destul de lent, iar tentația de a investi bani reali pentru a apuca-o pe scurtătură către echipa ta perfectă este la fel de mare ca întotdeauna. Totuși, balanța pare a se înclina ușor spre un echilibru mai bun, jocul oferind acum mai multe evenimente și recompense pentru cei care aleg să investească doar timp, nu și bani.

Concluzie

Din punct de vedere vizual, EA Sports FC 27 continuă să domine piața jocurilor de fotbal, consolidându-și poziția de lider. Grafica e chiar impresionantă pe PlayStation 5, fizica mingii a fost îmbunătățită, iar interfațae mai intuitivă. Au fost integrate chiar și clipuri video explicative care înlocuiesc textele lungi și plictisitoare pentru detalierea tacticilor.

EA Sports FC 27 se dovedește a fi o experiență mai matură, mai calculată și mult mai bine echilibrată față de predecesoarele sale. Într-o industrie în care presiunea lansărilor anuale aduce adesea compromisuri semnificative, titlul din acest an reușește să ofere atât cât trebuie pentru a justifica atenția, timpul nostru și mai ales banii noștri.

Încetinirea ritmului de joc, noile componente sociale din The Grounds și îmbunătățirile aplicate modului Carieră răspund direct criticilor din trecut. Nu este nici pe departe un joc lipsit de defecte, dar privind imaginea de ansamblu, reprezintă o evoluție clară, un mediu în care pasiunea pentru fotbal este tratată cu respect, oferind fără probleme zeci sau mai degrabă sute de ore de distracție pentru cei care așteaptă, în fiecare an, această lansare din septembrie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Aproape un sfert dintre tinerii români cu vârste între 18 și 24 de ani nu au un loc de muncă și nu urmează nicio formă de educație sau formare profesională.
14:18
România, cu o problemă majoră în rândul tinerilor: aproape 1 din 4 nu muncește și nu merge la școală
Aeronava Ivan Patzaichin de la Tarom
13:27
Aeronava „Ivan Patzaichin” intră oficial în flota TAROM cu zborul București - Chișinău: Momentul, marcat printr-un botez aviatic cu tunuri de apă
MONDEN
Sânziana Buruiană
14:30
Sânziana Buruiană critică proiectul uniformelor școlare obligatorii: „Generația TikTok nu va fi sclavă pe plantație”
Fuego si Loredana
14:02
Cum a apărut Loredana Groza în emisiunea lui Fuego: „Aproape că am dărâmat platoul"
POLITIC
Siegfried Mureșan alături de miniștri propuși să facă parte din Guvern
LiveText
11:27
Guvernul Mureșan, înaintea votului de învestitură. 10 miniștri sunt audiați marți, după ce patru au primit avize negative ieri
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Ultimele știri
15:16
Un „actor străin” a fost implicat în pregătirea complotului terorist dejucat la baza aeriană britanică Fairford, acuză SUA. Primele informații despre suspecții arestați
15:14
Reclama dintr-un aeroport din Marea Britanie care a stârnit panică și hohote de râs printre pasageri: „Mi-ar strica complet ziua”
15:11
Cum funcționează prima clădire din lume transformată în baterie gravitațională. 12.672 de blocuri de beton produc energie, iar proiectul costă 150 de milioane de euro
15:00
Alimentele la care a renunțat Monica Anghel pentru a slăbi 30 de kilograme. Declarații sincere după o perioadă grea de recuperare
TRENDING
InterviuExclusiv
11:00
Ciprian Ciucu, despre războiul politic din București: „Nu m-au lăsat să-mi organizez propria primărie. Și azi avem un serviciu care se cheamă «Euro 2020»”
10:40
Marian Godină s-a angajat după ce a demisionat din Poliție: „Cu contract de muncă”. Din ce câștigă el bani acum
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
11:38
O regiune din Spania caută noi locuitori și oferă până la 40.000 de euro celor care își cumpără sau construiesc acolo o casă. Pot aplica inclusiv românii
Orașul Chicago, SUA 2024 vazut din spatiu, în dreapta așa cum se vede de pe ISS în 2025, în stânga, Chicago în 2003, iluminat de lămpi cu vapori de sodiu
14:22
Un astronaut NASA a fotografiat orașele din spațiu, noaptea, de-a lungul a 23 de ani. Diferența de culoare este uimitoare
O imagine filmată de sus arată niște mâini care țin o tabletă pe ecranul căreia apare un bungalou tropical, precum și un calendar afișat pe un laptop
13:08
Românii renunță la vacanțele last-minute iar peste 60% își rezervă concediile cu cel puțin trei luni înainte
genetica și depistarea precoce  a cancerului de san si uterin
12:57
Lecții de viață din spatele diagnosticului: poveștile Ginei și ale Elizei. Cum schimbă genetica și depistarea precoce lupta cu cancerul de sân și uterin
Foto: unfazed.ro
12:12
Cum a devenit Unfazed.ro magazinul de sneakers iubit de Gen Z
Foto: Sanador
11:42
Când problemele inimii au nevoie de evaluare și tratament în echipă
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Patrick Andre de Hillerin a murit la 52 de ani
13:01
Când va fi înmormântat Patrick Andre de Hillerin: „În locul în care se odihnesc strămoșii familiei”
Ofițeri ai Serviciului de Protecție și Pază
Exclusiv
13:00
48 de angajați SPP au fost detașați în misiunile diplomatice ale României. Ovidiu Voicu: „Ținând cont că întreaga activitate a SPP este clasificată, se deschide o poartă largă pentru abuz”
Tesla Model X gri, cu portierele deschise, fotografiata la Vama Sighetu Marmației
12:21
Un șofer ucrainean a rămas fără mașina de 105.000 de lei la Sighet. Era căutată în Olanda
Românii care au muncit atât în țară, cât și în alte state europene pot beneficia de pensii comunitare.
11:45
Cum primești pensie dacă ai lucrat în România și în mai multe țări din Europa. Ce trebuie să știi
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri