Decizia „reflectă îngrijorarea că, în lumina crizei fără precedent din Ucraina, înscrierea Rusiei în concursul din acest an ar duce la discreditarea competiției”, a transmis organismul european, prin intermediul unui comunicat de presă.

EBU, care se descrie drept „o organizație apolitică a radiodifuzorilor, angajată să susțină valorile serviciului public”, precizează că, înainte de a lua această decizie, a avut timp să se consulte „pe scară largă” cu membrii săi.

Finlanda și Suedia anunțaseră în timpul zilei de vineri că nu vor trimite concurenţi la finala Eurovision 2022 în cazul în care Rusia va avea voie să participe. Alţi radiodifuzori publici europeni, precum cei din Danemarca, Olanda, Lituania, Norvegia și Ucraina, au îndemnat EBU să excludă Rusia de la Eurovision.

Cu doar o zi înainte, organizatorul anunțase că intenţionează să permită Rusiei să participe la ediţia din acest an a competiției, în pofida invadării Ucrainei, declarând că Eurovision este un eveniment „cultural apolitic”.

Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia
Recomandări
Gunoiul ținut preș. A fost nevoie de un scandal sexual în Malta și de mărturia unei mame din Craiova ca să aflăm de la șefii Universității de ce l-au dat afară pe Devis Mangia

Finala Eurovision, unul dintre cele mai mari evenimente televizate din lume, va avea loc la Torino, în Italia, pe 14 mai.

Rusia, care încă nu își stabilise concurentul pentru ediția de anul acesta, a participat de 23 de ori la Eurovision și a câștigat concursul în 2008.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Playtech.ro
Loredana Groza, indecentă TOTAL în limuzină! Și-a ridicat picioarele și apoi a... VIDEO de excepție
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Observatornews.ro
Reacţia unor turişti din Israel, în vizită la Bucureşti. Ce i-a nemulţumit pe Moran şi Natalie: "Am căutat aici şi nu există"
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
FANATIK.RO
Ce salariu primește o femeie care lucrează pe tractor, în România. Suma de bani câștigată lunar e foarte mare
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
HOROSCOP
Horoscop 4 octombrie 2022. Taurii sunt preocupați de imaginea lor pe plan profesional și la nivelul unui întreg grup social
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase