Editorial | Criticii de film și doamna cu mopul

Cauţi pe net şi găseşti opiniile criticilor contemporani. Care mai bloggeri de fiţe, care mai comentatori de viţă nobilă, aproape toţi criticii se dau rotunzi cu nişte comentarii din care nu înţelegi nici în ruptul firului de la mouse dacă filmul e bun sau prost. Odinioară se transmiteau la radio cronici în care diverşi critici de artă cu limbaj de lemn descriau în termeni absconşi frumuseţea (sau urâţenia?) unor tablouri: “imagistica structurează cromatic trăsăturile cosmice care oglindesc pânza interioară a artistului, într-o tehnică mixtă a unui grafism viguros”. Astăzi, nişte indivizi cool îţi vorbesc despre filmele din cinema comparând povestea cu copilăria regizorului şi cu filmele pe care le-au văzut ei la festivaluri, cele despre care, desigur, noi n-am auzit nimic. Şi, în loc să îţi spună, cinstit, dacă să te duci sau nu să vezi filmul, te îmbârligă în nişte comentarii de genul: prea new-age-ish, film subversiv mainstreem, aproape o hagiografie, delir tehnic efervescent şi alte asemenea gogoriţe care îi fac pe ei să se simtă importanţi şi pe noi inculţi. Eu vă spun cinstit: am văzut şi eu Joy. M-am dus să mă holbez mai bine la Jennifer Lawrence şi să înţeleg ce-a găsit la ea Chris Martin, bărbatul lui Gwyneth Paltrow (pe care eu o ador). Eram pregătită s-o desfiinţez pe spărgătoarea de case şi filmul în care joacă, film în care pot să vă spun şi despre ce e vorba: despre un mop. O femeie, Joy/Jennifer, are un mop cu care spală pe jos. Apoi nu-l mai are, fiindcă i-l fură cineva. Şi ea nu mai are cu ce să spele pe jos şi nici cei care vor să-i cumpere mopul nu mai au. Aşa că femeia pleacă vitejeşte să-şi recupereze mopul. Sincer, chiar despre asta e vorba. Dar pot să vă spun, în cuvinte simple de tot: filmul e superb. M-a făcut să plâng de emoţie şi să râd de bucurie pe parcurs, să vreau din tot sufletul ca Joy să aibă succes şi să i se facă dreptate. Iar pe actriţa Jennifer Lawrence, care joacă dumnezeieşte, am iertat-o. Dacă vrea Chris Martin s-o iubească pe ea, eu sunt de acord. Până la urmă, e şi frumoasă, şi gospodină, are un mop de toată isprava. Şi, pentru asta, credeţi-mă, merită să mergeţi la film s-o vedeţi.

Şi, în loc să îţi spună, cinstit, dacă să te duci sau nu să vezi filmul, te îmbârligă în nişte comentarii de genul: prea new-ageish, film subversiv mainstreem, aproape o hagiografie, delir tehnic efervescent şi alte asemenea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE