După slujba în care invitaţii s-au arătat interesaţi doar de momentul în care bietul plod a fost îndesat în cazanul plin de apă şi a fost extras de acolo speriat şi răcnind – şi probabil cu subconştientul împănat de ideea că religia e naşpa, popii, agresivi, iar tata, un mototol, care nu l-a pocnit pe bărbosul care a vrut să îl înece – împopoţonaţii s-au urcat în maşinile pe care cineva lipise câte un pampon bleu şi au frânat în trombă în faţa unui restaurant de cinci stele.
În mijlocul salonului trona un baldachin alb, înstelat cu elemente bleu, ca nu cumva să uităm că recent botezata progenitură are puţă şi va purta, în următorii 16 ani, doar haine în nuanţe de albastru, ca să se diferenţieze de soră- sa, care va îmbrăca doar rochiţe roz, cu volane. Iar după ce au dat de duşcă prima cinzeacă, pătrunşi de solemnitatea momentului, părinţii, naşii şi mesenii au început să joace pe lângă baldachin, pe o melodie mixată de un digei la modă, şi să scuture în aer mâinile terminate, obligatoriu, cu câte o ţigară.
Copilul a dormit o vreme, dar, când îngerii au istovit să dea din aripi ca să împrăştie vălătucii de fum, s-a trezit şi-a început să plângă cu sughiţuri. Atunci, mama l-a aburcat şi l-a zgâlţâit niţel, după care mesenii l-au trecut de la unii la alţii, strâmbându-se la el în timp ce-i vorbeau pe o inventată, penibilă limbă bebeluşească şi pupându-l cu balele îndoite cu vin pe feţişoara lui terifiată.
Într- un final, puiul de om ori a leşinat, ori s-a prefăcut că adoarme la loc, ca să scape de circuitul scârbos al afecţiunii mesenilor, iar vaca de mă-sa…, scuze, distinsa gazdă, l-a aşezat din nou pe eşafodul cu perdele.
Ştiu, o să-mi spuneţi că fac pe viteaza, iar acolo n-am avut sânge- n instalaţie să fac ceva şi să salvez amărâtul cel mic. Mă gândisem să dau un telefon la Protecţia copilului, să fac un denunţ anonim, că sunt româncă şi mi-a intrat în oase vitejia locală de tip “dacă-i anonimă, semnez”.
Dar m-am gândit că tatăl plodului e stăpânul unei companii cu care firma mea sfrijită are nişte contracte, şi-atunci am tăcut, laşă, şi-am băut cu obidă din paharul cu apă minerală îndoită cu fanta, ca să capete o culoare menită să mă apere de oprobriul beţivilor cu costume de firmă. La sfârşit, când dădeam să fug ca din puşcă, m-am împiedicat la ieşire de un purcel bleu cu gaură pe şira spinării, o puşculiţă enormă aşezată strategic.
Şi chiar dacă adusesem cadou scump, am mai îndesat nişte bani în gaura porcului şi-abia apoi am reuşit să plec. Când am ajuns acasă, am văzut că deja mama postase pe Facebook o poză cu odrasla în tronul cu perdele şi dedesubt scrisese: “Amintire din ce-a mai frumoasă zi a minuni noastre”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.