Elevii spun cum se face educația sexuală în școli: „A venit o doamnă cu un șorț pe care erau desenate organele reproducătoare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
O elevă rămâne însărcinată. Ca să-i educe pe ceilalți elevi, școala le aduce o doctoriță în vârstă, care poartă un șorț cu organele reproducătoare desenate pe el. S-a întâmplat într-o unitate de învățământ din județul Prahova. De ce se face așa educație sexuală în școlile românești? Și ce ne arată, de fapt, experiența unor țări europene în ale căror școli se predă cu adevărat educație sexuală, de câteva decenii? Un text documentat de echipa Jurnalul Decretului.
Cuprins:
În județul Vaslui, o singură unitate sanitară publică face întreruperi de sarcină la cerere - Spitalul Municipal Elena Beldiman din orașul Bârlad. În perioada 2015-2021 medicii din acest spital au realizat 3.203 avorturi la cerere. În 458 de cazuri vorbim de fete cu vârste sub 19 ani. Asta înseamnă că la fiecare 7 femei care au solicitat o întrerupere de sarcină în unitatea sanitară vasluiană, una a fost adolescentă.
Situația de la spitalul din Bârlad nu este o excepție. Ea se conturează statistic la nivel național, așa cum reiese din datele obținute în ultimele luni de Jurnalul Decretului de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), direcțiile județene de sănătate publică (DSP) și sutele de spitale publice interpelate.
În aceeași perioadă, 2015-2021, avorturile la cerere aferente categoriilor de vârstă sub 15 și 15-19 ani au reprezentat 17% din totalul întreruperilor voluntare de sarcină efectuate la Spitalul Județean de Urgență Cluj, 10% din cele făcute la Județeanul din Constanța și 8% din cele efectuate la Maternitatea Buftea.
La nivel european ocupăm poziții fruntașe în statistica mamelor minore, dar și a avorturilor la cerere în rândul minorelor. Pentru observarea fenomenului e suficientă încrucișarea unor seturi de date pe care statul român oricum le prelucrează anual. Și totuși, administrațiile centrale și locale responsabile nu fac aproape nimic pentru monitorizarea și prevenirea sa. Se mulțumesc să constate că fenomenul există - și cam atât.
Trăim într-o societate în care, în ciuda datelor statistice lămuritoare, mai mulți actori publici se pun de-a curmezișul implementării unor programe educaționale și servicii specifice pentru limitarea sarcinilor la minore (și a efectelor conexe).
Confruntat cu presiunile venite din partea instituțiilor de cult religios (între care Biserica Ortodoxă Română este cea mai vocală) și a unor grupări conservatoare, statul român stă de ani pe loc, încremenit în inacțiune când vine vorba de educație sexuală în școli sau de servicii de sănătate reproductivă oferite tinerilor.
Dincolo de încadrarea legală, avortul la cerere înseamnă o discuție publică despre prestații medicale (inclusiv despre transferul forțat al serviciului dinspre sectorul sanitar public spre cel privat). Dar înseamnă și o discuție despre acces la contracepție și educație.
Ne-am propus să abordăm în acest articol tema educației sexuale pentru că ea este fundamentală în evantaiul de cauze care determină eșecul sistemic din România al politicilor de sănătate sexuală și drepturi reproductive.
Tema este una controversată, din pricina manipulării sistematice a subiectului de către actorii menționați mai sus. Pozițiile lor publice au formulat și transmis ideea că educația sexuală ar fi metoda prin care se distruge inocența copiilor împinși să se masturbeze de timpuriu. Și totuși, din documentarea realizată de Jurnalul Decretului reiese că experiențele țărilor europene care predau de decenii noțiuni de educație sexuală în școli probează cu totul altceva.
Statistic, avem toate motivele să introducem educația sexuală în școli. E suficient (și lămuritor) să ne uităm doar la datele pe care le furnizează sistemul medical cu privire la numărul de nașteri și de avorturi înregistrate la minore.
Tot statistic, nu avem date obiective la îndemână pentru a considera că educația sexuală produce efecte negative în mințile tinerilor, influențându-le în rău comportamentul social. E suficient să ne uităm în acest sens la țările în care astfel de noțiuni se predau de zeci de ani în școli. Toate cifrele lor statistice arată mai bine decât ale României.
Școala care nu informează
De cele mai multe ori, despre subiectul educației sexuale se pronunță adulții - prin părinți, politicieni, asociații civice sau religioase. Noi am ales să ne adresăm elevilor. Am trimis la finalul verii o serie de întrebări către sute de elevi și foști elevi din 22 de județe ale țării. Ne-au răspuns integral 157 de persoane.
78% dintre respondenți își doresc ca educația sexuală să fie o disciplină obligatorie. Tot atâția nu au urmat în timpul școlii cursul opțional prin care ar fi putut primi informații legate de sex, sarcină sau avort. 87% dintre ei nu au auzit niciodată de Decretul 770 din octombrie 1966, cel care a criminalizat avorturile la cerere în România ceaușistă. Așa ceva nu se predă în manualele noastre de istorie.
Practic, elevii români ies de pe băncile școlilor și fără date concrete despre propria sănătate reproductivă și sexuală, și fără informații socio-istorice despre locul în care poate sfârși o societate care interzice avorturile, care limitează contracepția și care transformă sexualitatea într-o temă tabu, despre care se vorbește doar în șoaptă.
Dincolo de procente, răspunsurile pe care le-am primit de la elevi arată eșecul statului român de a oferi o educație racordată la nevoile societății în care e chemat să trăiască viitorul cetățean cu drept de vot, plătitor de taxe și impozite.
Acest eșec nu vine strict din faptul că educația sexuală nu e încă materie obligatorie în școlile românești, ci mai ales din felul limitat în care înțelegem educația sexuală și rolul ei. Simpla predare a unor astfel de noțiuni în școli nu înseamnă deloc că statul și-a făcut treaba. Educația sexuală înseamnă și monitorizarea unor indicatori socio-sanitari, înseamnă și cercetare specializată în domeniul reproducerii, înseamnă și un sistem de servicii conexe.
Deocamdată, în România discutăm despre educație sexuală apelând la criterii care nici măcar nu-și au locul în discuție. Educația sexuală nu e, totuși, materia care învață copiii de 4-5 ani să se masturbeze. Educația sexuală nu e nici metoda prin care o persoană heterosexuală devine homosexuală. Iar educația sexuală nu e deloc sinonimă cu desfrâul.
Toate aceste deficiențe de înțelegere și abordare (deficiențe pe care tot școala românească le face posibile) vin cu o serie de consecințe sociale devastatoare - mame minore, avorturi folosite pe post de mijloace contraceptive, trafic de persoane, abuzuri sexuale cu victime minore.
Oferta românească
În România educația sexuală este o componentă a cursului opțional Educația pentru Sănătate, introdus de Ministerul Educației în programa școlară în 2004.
La acel moment, ministerul de resort a elaborat și o ofertă de curriculum școlar. Potrivit acestui plan educațional, temele legate de educația sexuală ar trebui abordate în ciclul primar, gimnazial, dar și la liceu.
Folosirea condițional-optativului nu este întâmplătoare. Un articol HotNews arăta în iunie 2021 că, pe hârtie, 148.500 de elevi urmează cursul opțional Educație pentru Sănătate. Adică 7% din activul școlar.
Sintagma „pe hârtie” nu este nici ea prezentă din întâmplare. Extrem de important ce au învățat practic cei care au urmat cursul (ori cine le-a prezentat informațiile).
I-am întrebat pe elevii abordați în cadrul documentării noastre dacă au făcut cursul opțional menționat - și i-am rugat pe cei care au răspuns afirmativ să ne relateze ce au învățat.
Opțional și incomplet
Din cei 157 de elevi care au răspuns solicitării noastre, 123 nu au făcut cursul de Educație pentru Sănătate.
În cazul celor 34 care au urmat în școală cursul opțional, nici măcar unul nu a parcurs materia de-a lungul celor trei cicluri de învățământ (primar, gimnazial și liceal). Practic, dacă analizăm în paralel cum e structurată programa, ajungem repede la concluzia că niciunul nu a primit informații complete în cadrul opționalului de Educație pentru Sănătate. Gândiți-vă, spre comparație, că ați fi făcut o materie școlară doar în clasa a III-a, a VI-a sau a X-a.
- „Am făcut în clasele V-VII, cu diriginta mea, care era și profesoară de biologie. Am primit cel mai mult informații de pregătire înaintea sexului. Să iei toate măsurile de siguranță înainte să te gândești să faci asta. Adică, de exemplu, să îți faci analizele ca să fii sigur că nu ai o boală și o poți transmite partenerului pe cale sexuală sau să previi o sarcină nedorită folosind protecția”.
În general, din răspunsurile colectate reiese că predarea cursului opțional a fost asigurată de profesoarele de biologie, de diriginți sau de asistentele școlii.
- „Am făcut cursul de educație pentru sănătate în clasa a XII-a. În ceea ce privește tipologia informațiilor oferite, subiectele de discuție erau la bază despre igienă, alimentație sănătoasă, rolul educației fizice în dezvoltare, diverse teste psihologice, de personalitate”.
- „Am făcut patru ore în clasa a IX-a de educație sexuală, cu o profesoară venită de la minister, deși dirigintele era profesor de biologie. Directorul școlii a fost complet împotriva distribuirii prezervativelor în timpul orei”.
- „Am avut ore de educație pentru sănătate în clasele a III-a și a IV-a și ni s-a vorbit despre igienă și menstruație (în cazul fetelor) și în a IX-a tot o oră despre igienă. Cea care ne-a prezentat era asistenta”.
Educare prin abstinență
Pentru cei care nu au urmat cursul de Educație pentru Sănătate, o oportunitate să afle câteva noțiuni ar fi fost cursul de biologie pentru clasa a VII-a, în cadrul orei despre funcția de reproducere. Aici ar fi învățat despre modificările pe care le aduce pubertatea, despre sistemul reproducător la om, concepție și contracepție.
Nici în acest caz folosirea condițional-optativului nu este întâmplătoare.
I-am întrebat pe elevii care nu au urmat cursul de Educație pentru Sănătate în cadrul căror ore au primit informații legate de educația sexuală. 40 din 123 le-au primit la ora de biologie. Dar și aici este important ce conținut le-a fost prezentat elevilor.
- „Nu s-a povestit de educație sexuală niciodată la liceu, în afară de ora de biologie, în care ni s-a spus «purtați prezervativul, dacă chiar țineți musai să faceți din astea!»”.
- „La biologie, în clasa a VII-a, au fost chemați la o oră doar băieții și la altă ora doar fetele. Ni s-au dat niște foi pe care să le completăm, cu informații de pe net, și doamna profesoară a plecat din clasă”.
- „Am primit informații de la profesoara de biologie. Tot ce ne-a spus a fost: «Nu este bine să vă începeți viața sexuală la vârsta asta, deoarece este o explozie de hormoni. Dar când o să o faceți, folosiți prezervativ». Restul informațiilor pe care le știu le-am găsit pe internet”.
- „2017, clasa a VII-a, profesoara de biologie. Ne-a spus că în urma unui contact neprotejat dintre un bărbat și o femeie -> spermatozoid de la bărbat + ovul de la femeie -> copil”.
Un singur elev dintre cei care au menționat ora de biologie ca sursă a informațiilor s-a declarat mulțumit de ce a aflat și de felul în care i-au fost prezentate informațiile.
Cum au ajuns informațiile, dacă au ajuns, la cei pentru care opționalul de Educație pentru Sănătate și ora de biologie nu au reprezentat o variantă?
- „Am primit câteva informații în clasa a V-a, la școala, am avut câteva ore de dirigenție în care doamna profesoara de psihologie ne-a lăsat să îi adresăm întrebările noastre legate de sexualitate. Nu a fost nici pe departe destul, sincer, nici nu țin minte un lucru util pe care l-am învățat atunci. Tot în gimnaziu, am avut parte de un program demarat de o firmă de absorbante care ne-a explicat câteva lucruri despre menstruație. Acolo pot să zic că am primit niște informații utile”.
- „În clasa a XI-a a venit în sala festivă a școlii o doamnă al cărei nume nu îl mai știu. Nu era profesoară, ci venise ca invitat să discute cu noi. Informațiile pe care le-am primit au fost legate strict de abstinență, nicidecum de educare. Ni s-a spus că cel mai bine e să te abții și atât și ni s-au prezentat avorturile într-o manieră destul de fanatică. Evident că, fiind aproape majori, știam deja toate informațiile, iar tot ceea ce a încercat acea doamnă să ne spună era doar motiv de amuzament pentru colegii mei”.
- „În clasa a X-a și a XI-a a venit un medic la școală să ne vorbească, motivul fiind că o fată cu un an mai mare decât mine rămăsese însărcinată. Profii au aflat și au chemat medicul școlii să ne vorbească despre protecție. O doamnă trecută de 60 de ani și-a pus un șorț pe ea cu organele interne reproducătoare desenate pe el. A fost cringe (n.r. - penibil), horror”.
- „La ora de fizică. M-am simțit incomod (la fel și restul colegilor), deoarece domnul profesor vorbea fără să fie avizat despre pornografie și sex, nu despre boli cu transmitere sexuală și alte lucruri cu adevărat importante. În plus, acesta a făcut propaganda anti-LGBT”.
Oferta europeană
Organizația Mondială a Sănătății (OMS), prin Centrul Federal German de Educaţie pentru Sănătate (BZgA), a elaborat în 2010 standardele pentru educație sexuală în Europa. Este broșura din care unii politicieni români au cules cuvinte și rânduri disparate, pe care apoi le-au reinterpretat pentru a transmite public că OMS cere să învățăm copiii de patru ani să se masturbeze. În niciuna din cele 63 de pagini ale ghidului nu scrie așa ceva.
BZgA este autoritatea de specialitate din zona educației pentru sănătate care operează în subordinea Ministerului Federal al Sănătății din Germania.
Într-un răspuns formulat la solicitarea colectivului nostru jurnalistic, BZgA precizează că măsurile și programele instituției contribuie la prevenirea bolilor, la îmbunătățirea depistării lor precoce, dar și la promovarea sănătății prin programe educaționale. Atâta vreme cât oamenii sunt informați, ei vor ști să se comporte sănătos - așa cred cei de la BZgA.
În 2018, BZgA a realizat o monitorizare amplă care viza stadiul educației sexuale în țările europene.
Ce ne arată acest inventar continental? Primul lucru care trebuie menționat este că, spre deosebire de România, în majoritatea țărilor europene educația sexuală este obligatorie în școli. În țările cu tradiție (care predau astfel de noțiuni de zeci de ani) vorbim deja de abordări interdisciplinare. Educația sexuală nu e doar o materie de sine stătătoare, ci un subiect care poate fi abordat în cadrul mai multor discipline precum religia, istoria, artele, educația civică sau educația fizică.
Spre deosebire de România, în aceste țări există organisme specializate care se ocupă de monitorizare și cercetare pentru a vedea efectele sociale ale predării, dar și pentru a afla cum poate fi îmbunătățită transmiterea noțiunilor de educație sexuală.
Educație sexuală la religie și elevi care-și creează materia
Suedia este prima țară europeană care a introdus educația sexuală obligatorie în școli. Anul în care se întâmpla acest lucru e 1955. Materia este astăzi pe deplin integrată în programa școlară și abordată în cadrul mai multor discipline. Profesorii beneficiază constant de pregătire specifică oferită de universități, municipalități sau ONG-uri.
Suedia monitorizează și evaluează consecințele predării disciplinei pentru a putea îmbunătăți curricula.
În Finlanda, unde educația sexuală face parte din programa națională și este integrată în diferite discipline din ciclul primar și secundar, există din 2016 un program dezvoltat de un ONG prin care tinerii participă activ la dezvoltarea și implementarea unui nou model de educație sexuală în școli. Împreună cu specialiști din domeniu, elevii din învățământul secundar adună subiecte de care sunt interesați și le folosesc pentru a crea conținutul cursului.
În Olanda, consiliile școlare, împreună cu profesorii și alți parteneri, sunt responsabile pentru metodele, materialele didactice și dezvoltarea programului. Educația sexuală este, în cea mai mare parte, integrată în discipline precum biologia, educația civică sau sociologia.
Educația sexuală în Belgia este prevăzută de legislația națională, dar responsabilitatea pentru implementarea acesteia revine guvernelor regionale. Educația sexuală în regiunea Flandra este obligatorie pentru toți cursanții și este, de obicei, integrată în diferite discipline școlare.
În Austria educația sexuală este obligatorie din 1970. În 2016, a fost înființat Centrul Federal pentru Educație Sexuală. Scopul centrului este să ofere și să susțină educația sexuală în toate școlile din Austria.
În Germania există un cadru general (federal) pentru educația sexuală. Educația sexuală este obligatorie, începând cu școala primară. Germania evaluează periodic felul în care este predată educația sexuală în școli printr-un sondaj. Cele mai recente date arată că 83% dintre tineri au menționat școala ca fiind cea mai importantă sursă de informații pe tema educației sexuale.
BZgA realizează regulat, din 1980 încoace, sondaje despre sexualitatea tinerilor școliți în sistemul german. Rezultatele sondajelor sunt o sursă importantă pentru dezvoltarea măsurilor de educație sexuală și planificare familială. Ultimele rezultate ale studiului, publicate recent, arată că numărul tinerilor sub 17 ani care și-au început viața sexuală a scăzut constant în ultimul deceniu.
De exemplu, în 2009, 50% dintre tinerii de 16 ani avuseseră o experiență sexuală, în timp ce în 2019 procentul scăzuse la 35%. De asemenea, sondajul BZgA arată că tinerii au început să folosească mai des prezervativele și mai puțin anticoncepționalele.
În Estonia aproximativ 76% dintre tineri spun că școala este principala sursă în ceea ce privește educația sexuală.
***
Ce este proiectul Jurnalul Decretului
Jurnalul Decretului își propune să contribuie la un efort public de înțelegere. Intersecțiile pe care le găzduiește subiectul avorturilor la cerere sunt nenumărate. Nicio altă temă de interes general nu stârnește atâtea controverse legale, polemici sociale și dezacorduri deloc cordiale. Și niciuna nu e însoțită de atâta neînțelegere.
Credem că jurnalismul e remediul potrivit. De aceea, Jurnalul Decretului a strâns laolaltă un colectiv de presă format din Vlad Stoicescu și Diana Oncioiu (Dela0.ro), Diana Meseșan (Libertatea) și Octavian Coman (jurnalist freelancer). Cei patru documentează împreună o serie de 12 articole de profunzime despre istoria, prezentul și viitorul acordării sau interzicerii serviciilor de avort la cerere în România.
Campania jurnalistică poate fi urmărită pe www.jurnaluldecretului.ro și este implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent, cu sprijinul companiei Essensys Software.
Foto ilustrativă: Shutterstock
