Ministrul apărării, Gabriel Oprea, se poate lăuda cu şase imobile, trei terenuri de peste 1.000 mp în Bucureşti şi în Ilfov, bijuterii, obiecte de artă şi bunuri în valoare de 60.000 de euro, dar şi conturi de aproape 500.000 de euro.
2. Sebastian Vlădescu şi-a cumpărat o pendulă de 50.000 de euro
Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, are cinci imobile în Capitală, două motociclete şi două maşini. Ministrul deţine tablouri, arme de vânătoare şi obiecte de 120.000 de euro. Cea mai scumpă piesă e o pendulă de 50.000 de euro. În bancă are peste 170.000 de euro.
3. Adriean Videanu are în conturi şi în acţiuni 300.000 de euro
Ministrul economiei, Adriean Videanu, e stăpân peste trei case şi două terenuri. Bijuteriile şi alte obiecte sunt evaluate la peste 200.000 de euro, iar conturile şi acţiunile pe care le deţine depăşesc 300.000 de euro.
Miniştrii cu cea mai mică avere
1. Gabriel Sandu spune că trăieşte doar din leafă
Ministrul comunicaţiilor, Gabriel Sandu, susţine că singura sa sursă de venit este salariul de ministru, încasând anul trecut de la minister 77.560 de lei. Demnitarul nu are nici case, nici maşini.
2. Kelemen Hunor a avut şi salariu de la partid
Ministrul culturii, Kelemen Hunor, scria în declaraţia de avere din ianuarie 2010 că veniturile lui au fost formate doar din indemnizaţia de deputat, de 72.949 de lei, şi din salariul de la UDMR, de 67.026 de lei.
3. Emil Boc trebuie să plătească la o maşină luată în leasing
Premierul Boc e printre cei mai săraci din cabinet. El deţine un apartament şi o maşină Peugeot din 2007, pentru care mai are de plătit la leasing încă 8.452 de euro. Are în bancă suma de 72.000 de euro.
Năstase a câştigat 300.000 de lei vânzând ouă şi ţuică
Deputatul PSD Adrian Năstase a câştigat anul trecut peste 300.000 de lei din vânzarea ţuicii şi a ouălor de la ferma pe care o deţine în localitatea prahoveană Cornu, arată politicianul în declaraţia sa de avere. Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor are la Cornu peste 200 de găini, o livadă de pruni şi de meri, dar şi curci sau raţe.
Tăriceanu şi-a completat conturile cu 1.800.000 de euro
Fostul premier, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, şi-a completat, anul trecut, conturile cu încă 1.800.000 de euro. Mai mult, în declaraţia de avere, politicianul scrie că în 2009 şi-a achiziţionat trei noi apartamente în Capitală, o maşină de colecţie marca Lancia şi o motocicletă Triumph.