Avocaţii lui Guzman au anunţat că vor face apel împotriva acestei decizii, ceea ce poate întârzia luni de zile procesul extrădării.

Celebrul traficant a fost recapturat în ianuarie, la şase luni după ce a evadat printr-un tunel din celula unei închisori de maximă siguranţă.

Autorităţile mexicane l-au transferat, în mai, într-o închisoare situată în apropierea frontierei cu Statele Unite. Cu toate acesta, nu au aprobat și mutarea acestuia la Ciudad Juarez, o localitate aflată în dreptul El Paso din Texas, unde sunt transferaţi deţinuţi înainte de extrădare.

Şapte procurori americani au formulat acuzaţii împotriva traficantului. El este acuzat, de asemenea, de spălare de bani, deţinere de arme şi droguri. Ministerul mexican de Externe a anunţat că Statele Unite au garantat că Guzman nu va fi condamnat la moarte, în cazul în care va fi extrădat.

Guzman este conducătorul cartelului de droguri Sinaloa, considerat la un moment responsabil de un sfert din volumul total al drogurilor care ajungeau din Mexic în Statele Unite.  În 2012, averea lui El Chapo era evaluată la un miliard de dolari, fiind plasat de Forbes pe poziţia 55 în lista persoanelor cele mai influente de pe glob, între Tom Cook şi Dalai-Lama.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.