Elevă de 18 ani din Tulcea, găsită moartă în casă de un coleg: „De ce, sufletul și viața noastră”

 1 comentariu

O tragedie a îndoliat comunitatea din Tulcea, vineri, 30 ianuarie 2026, când o fată de 18 ani, elevă în clasa a XII-a la Liceul Spiru Haret, a fost găsită fără viață într-o locuință din localitatea Babadag, județul Tulcea. Tânăra se confrunta cu depresie și anxietate și ar fi suferit recent o decepție în dragoste.

Cel care a găsit tânăra a fost un coleg. Fata care stătea în gazdă nu îi mai răspundea la telefon mamei ei și aceasta l-a rugat să verifice, potrivit Tulcea Noastră.

„Un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Tulcea împreună cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Tulcea s-au deplasat de urgență la fața locului unde au constatat că cele sesizate se confirmă. Persoana decedată a fost identificată ca fiind o tânără, de 18 ani, domiciliată în localitatea Babadag, județul Tulcea”, au transmis reprezentanții IPJ Tulcea.

Cu doar câteva zile înainte de nenorocire, tânăra ar fi postat pe social media mai multe mesaje mai ciudate.

Potrivit presei locale, nu este prima dată când Raluca ar fi încercat să își pună capăt zilelor. Din păcate, de data aceasta cel mai negru scenariu s-a adeverit.

Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele și cauzele decesului. Raluca, așa cum o cunoșteau apropiații, era descrisă ca o tânără liniștită, dar care se confrunta cu dificultăți emoționale. Pierderea sa a zguduit nu doar familia și prietenii, ci și întreaga comunitate locală.

Mama fetei a postat pe rețelele sociale mesaje sfâșietoare: „De ce, sufletul și viața noastră ne-ai lăsat într-un întuneric pe viață?! De ce ai plecat, suflețelul nostru de lângă noi?”

Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a transmis un comunicat în care își exprimă compasiunea pentru familia îndurerată, colegii și cadrele didactice afectate de pierderea tinerei: „Cu profundă tristețe, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea anunță decesul unei eleve dintr-o unitate de învățământ din județul nostru, un eveniment tragic petrecut în data de 30 ianuarie 2026. În aceste momente dificile, ne exprimăm compasiunea și solidaritatea profundă față de familia îndurerată, colegi, cadre didactice și față de toți cei afectați de această tragedie.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Moravurinoi 31.01.2026, 18:51

    Ciudat de multumita pare in pozele din atasament. Poate ca SM nu ne impinge decat sa mintim si sa ne mintim. Poate ca Franta stie ce zice cand trage un semnal de alarma in privinta asta

ALTE ȘTIRI
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
19:00
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, intrarea în vigoare a unor modificări legislative importante privind drepturile consumatorilor şi combaterea practicilor comerciale incorecte.
18:43
ANPC anunță reguli noi pentru comercianți: dispar etichetele ecologice false și reclamele înșelătoare. Ce drepturi au consumatorii la garanții și reparații
MONDEN
Concurenții de la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
Exclusiv
17:27
Cum a fost pentru Karim Chaker experiența de la „Burlacii: Foc în Paradis”: „Am făcut de toate”
Anca Dumitra
16:57
Fiul Ancăi Dumitra a început grădinița. Cât plătește actrița din Las Fierbinți pentru educația băiatului
POLITIC
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
19:53
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan la o conferință de presă în Parlament. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
17:34
Siegfried Mureşan spune că are doar 170 de voturi pentru noul Guvern. De unde vrea să mai atragă restul până la 233
Ultimele știri
22:20
Aurul și argintul se prăbușesc pe piețele internaționale. Ce a declanșat scăderea metalelor prețioase
21:52
Șoferul care a intrat într-un Carrefour cu Porsche-le a fugit și a lăsat rănită în mașină o femeie pe care abia o cunoscuse într-un bar
21:49
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
21:26
Un Mercedes EQS poate pierde peste 30.000 de euro într-un an. Acestea sunt mașinile care se depreciază cel mai mult
TRENDING
21:50
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
20:00
Bilanțul activității Parchetului European în mandatul Laurei Codruța Kovesi, care expiră pe 31 octombrie: Numărul anchetelor a crescut, dar au existat și probleme
19:58
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
16:45
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
O cabină de avion din clasa business este echipată cu scaune individuale spațioase ce includ perne decorative, mese rabatabile și opțiunea de a se transforma într-un pat orizontal complet întins
18:21
Cea mai curată companie aeriană din lume folosește așternuturi din PET-uri și scoici reciclate și scaune cu tehnologie NASA
Un cartier din orașul Dubrovnik
16:18
Cum a reușit Dubrovnik să învingă supra-turismul. Primarul Mato Franković dezvăluie strategia care salvează „Perla Adriaticii”
Uleiul de cocos, considerat mult timp un „superaliment”, este acum sub lumina reflectoarelor, iar cercetătorii contestă beneficiile atribuite sănătății inimii.
15:36
Cum afectează uleiul de cocos inima, cardiologii desființează superalimentul: „Este o relație complicată”
Baterie externă neagră cu cablul de alimentare conectat
15:21
Un avion s-a întors din drum deasupra Atlanticului după ce o baterie externă a luat foc. De ce este interzisă folosirea acestor dispozitive în timpul zborului
Nave de croazieră la apusul soarelui pe Dunăre
14:09
Croaziera de opt zile care străbate patru țări europene, pe Dunăre, la bordul unui hotel plutitor de lux
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
O mașină de poliție parcată
18:18
România a cumpărat software de supraveghere de la o companie rusă care a ajuns în agenții europene de aplicare a legii - Politico
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
17:41
Grătar cu foc deschis autorizat lângă o stație GPL din Crevedia, la trei ani de la explozia din 2023
Studenţii din România pot beneficia de reduceri substanţiale la transportul feroviar în anul universitar 2026-2027.
17:16
Studenții pot plăti cu 90% mai puțin pentru biletele de tren. Cine beneficiază de reducere și ce trebuie să știe
Unul din trei clienți care utilizează iZi, agentul conversațional cu inteligență artificială dezvoltat de eMAG, revine pentru a căuta alte produse.
17:15
Ce va fi de Black Friday la eMAG și cum puteți ghici data: „Mizăm pe AI pentru vânzări mai mari”
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
08:41
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri
Nicu;or Dan
24 sept.
Când jumătate trag „hăis” și jumătate „cea”
stalp-energie-cifre-piata-energie
23 sept.
Energia României sub Bolojan: între promisiuni, proiecte întârziate și o arhitectură energetică în criză