Alexandra se află închisă la Târgşor de la mijlocul lunii iulie. A fost mai întâi în carantină 21 de zile, după care a fost mutată într-o celulă cu trei tinere, de aceeaşi vârstă cu ea, arestate preventiv pentru furt calificat, tâlhărie şi consum de droguri. S-a împrietenit repede cu ele, mai ales după ce le-a dăruit din dulciurile pe care tatăl ei, Relu, şi mama naturală i le-au adus la închisoare.
Înainte de a fi arestată, fata vindea, de 1 şi 8 martie, în Bucureşti, cercei din lut făcuţi chiar de ea, astfel că s-a oferit să le confecţioneze şi colegelor de cameră podoabele pe care şi le doreau. Aşa că Alexandra i-a cerut tatălui său acuarele, pensule şi lut, materiale care nu sunt interzise în puşcărie, iar când i-au fost aduse s-a apucat de treabă. În câteva zile, tovarăşele sale de suferinţă au fost cadorisite cu zeci de cercei, pe care îi pot asorta la orice ţinută.
Şi-a omorât mama adoptivă cu şapte lovituri de toporişcă
La începutul lunii martie, Ioana Pintili (foto), 54 de ani, a fost găsită moartă, într-o baltă de sânge, în holul apartamentului de pe strada Alexandru cel Bun, din Capitală, unde locuia. Femeia fusese răpusă cu şapte lovituri de toporişcă. Autoarea crimei e Alexandra, fata adoptivă a soţilor Pintili.
Vrea să înveţe în libertate
Alexandra Pintili s-a prezentat, ieri, în faţa judecătorilor Curţii de Apel Bucureşti, pe care a încercat să îi convingă să o elibereze. Eleva ucigaşă le-a spus magistraţilor că ar vrea să meargă la şcoală în libertate. Până la închiderea ediţiei, instanţa nu luase încă o decizie.