Jurnalista Nina Jecker a publicat în 2012 un articol într-un ziar din Basel, în care descria activitatea de mai mulţi ani a unui distribuitor de canabis şi haşiş pe care îl vizitase acasă. Articolul a dus la deschiderea unei anchete, iar jurnalista a fost chemată ca martor, însă a refuzat să depună mărturie. Tribunalul cantonal i-a dat dreptate în primă instanţă.

La apel, tribunalul federal i-a interzis să îşi protejeze sursele, apreciind că mărturia ei ar fi singura modalitate de identificare a autorului infracţiunii, iar interesul public „primează faţă de interesul privat” al ziaristei.

În urma demersului făcut la CEDO, instanța europeană a decis în unanimitate că poziţia justiţiei elveţiene încalcă articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, referitor la libertatea de exprimare.

Magistraţii de la Strasbourg au subliniat că numai „un imperativ preponderent de interes public” ar fi justificat constrângerea jurnalistei, însă în acel caz nu s-a stabilit o astfel de situaţie.

Jurnalista nu a cerut despăgubiri.

Citeşte şi:

Mircea Sandu, trimis în judecată de DIICOT în cazul construirii centrului de fotbal de la Buftea. Prima reacție a fostului șef FRF

Aleksei Navalnîi, primul interviu video după otrăvirea cu Noviciok: „Mâna îmi tremură, dar curând voi putea scoate un iepure din pălărie”

A fost depus în Parlament un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare pentru martie 2021

Afacerea COVID. Procurorii DNA au găsit mesajele prin care șefii Unifarm antedatau contractele mituite: “Schimbări prima pagină / Cu data de alaltăieri”!

VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
PARTENERI - GSP.RO
VIDEO Momentul în care Simona Halep și Gică Hagi au făcut spectacol pe ringul de dans
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Playtech.ro
IREAL! Ce i-a făcut propria mamă lui Silviu Biriș. Actorul devenit preot a mărturisit mâhnirea primită
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star:  "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Observatornews.ro
Bunica Emmei Răducanu, noi mărturisiri despre nepoata-star: "Când vine aici în România, vorbim româneşte"
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
HOROSCOP
Horoscop 18 septembrie 2021. Peștii vor avea ocazia să-și limpezească mintea, să-și calmeze emoțiile furtunoase
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Știrileprotv.ro
Mama fetiței din Iași care a murit în cadă a fost arestată. Este înfiorător ce s-a descoperit la autopsie
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor