Nasul curge, ochii se umezesc, apoi în scurt timp începem să strănutăm. Corpul nostru reacţionează uneori disproporţionat pentru eliminarea inamicului invizibil. Este cazul persoanelor alergice la polen, din ce în ce mai multe în ultimii ani.
Când i se întâmplă celui de la volan, riscul unui accident creşte. Acest lucru se petrece pentru că, atunci când strănută, un om închide automat ochii. La o viteză de 50 km/h înseamnă să parcurgi o distanţă de 13 metri fără să vezi nimic. Potrivit studiilor făcute de Academia Americană pentru Alergii, Astm şi Imunologie, fiecare al treilea accident grav este atribuit alergiilor. Auto Bild îţi arată de ce trebuie să ţii cont dacă eşti alergic şi conduci maşina.
De unde provine polenul? În general, de la iarbă şi de la copaci (vezi tabelul de mai jos). Din cauza schimbărilor climatice, avem acum polen aproape tot anul. Alergicii nu sunt neapărat afectaţi de toate tipurile de polen. Un test la alergolog arată ce plante declanşează strănutul.
De ce strănut într- o maşină închisă? Fie este o maşină fără filtru de polen, fie este un filtru vechi, care nu filtrează eficient. Rezultatul: polenul este suflat în interior împreună cu aerul din exterior. Pentru schimbarea filtrului mergi la un service autorizat.
Pot să conduc dacă iau medicamente antialergice? Cu atenţie: citeşte prospectul şi vezi în ce fel este afectată capacitatea de a conduce vehicule. În general, medicamentele care combat efectele alergiilor te fac să te simţi obosit şi reduc puterea de concentrare la volan. În cazul producerii unui accident, tratamentul nu te scapă de răspundere, ci constituie circumstanţă agravantă, ca şi alcoolul sau drogurile.
Eşti alergic la polen? Poate fi periculos când conduci maşina
Eşti alergic la polen? Poate fi periculos când conduci maşinaCiteşte mai multe în Auto Bild, cea mai vândută revistă auto.
Caut-o acum la chioşcuri!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.