EXCLUSIV / Bătaie pe cadavrul lui Adamescu! Fosta nevastă i-a încălcat ultima dorință

Comentează
Autopsia omului de afaceri Dan Adamescu a fost amânată cu o zi

Bătaie pe cadavrul lui Adamescu. Aşa se prefigurează în acest moment relaţiile dintre moştenitorii defunctului milionar. Fosta soţie şi reprezentanţii legali ai moştenitorilor de drept duc o luptă asiduă pentru a prelua sarcina înmormântării, iar primul meci în acest război s-a dat ieri, pe holurile Institutului de Medicină Legală, în faţa legiştilor.UPDATE 14:18 Medicii de la IML i-au predat cadavrul lui Dan Admescu fostei soții a milionarului. Carmen Palade îi va depune trupul neînsuflețit la biserica Domnița Bălașa, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, la cimitirul Bellu.

UPDATE 14:05 Fiul lui Dan Adamescu, Alexander, a transmis prin reprezentanții săi că se va supune unei decizii IML favorabile lui Carmen Palade, dacă reprezentanții institutului vor decide să-i predea acesteia cadavrul milionarului. 

”Nu ne dorim să-l ținem 30 de zile într-un frigider, cât ar dura să se pronunțe o instanță în acest caz. Vom ceda noi, dacă va fi nevoie. Potrivit legii, când doi soți sunt în judecata pentru separare, iar unul dintre ei moare, căsătoria se declară desfăcută. Doamna Palade nu vrea să discute cu niciun alt reprezentant al familiei. Ea dorește să-l îngroape la Bellu, deși Dan Adamescu i-a transmis surorii lui că dorește să fie îngropat la Bellu Evanghelic”, a declarat pentru Libertatea un reprezentant al familiei.

Bătaie pe cadavrul lui Adamescu, ieri, la IML, chiar în timp ce legiştii efectuau necropsia milionarului Dan Adamescu.

Pentru că exista posibilitatea ca procedurile medicale începute cu câteva ore în urmă să fie încheiate în acea zi şi cadavrul predat aparţinătorilor, Carmen Palade, fosta soţie a acestuia, şi reprezentatul legal al lui Alexander, fiul lui Adamescu, s-au prezentat la Institut să-l revendice şi, fără să ţină cont de contextul în care se aflau, cei doi  s-au încăierat verbal, cu martori.

Discuţia a început calm, mai mult ca o negociere şi a degenerat într-un conflict în toată regula, din care fiecare voia să iasă ca posesor al trupului neînsufleţit al lui Dan Adamescu şi să se ocupe de cele creştineşti. Avocatul a prezentat un act de împuternicire din partea lui Alexander, care se află în Marea Britanie, iar fosta nevastă argumente puternice conform cărora divorţul dintre ea şi Adamescu nu s+a încheiat, ceea ce i-ar da dreptul asupra trupului neînsufleţit şi obligaţia morală să-l îngroape. Toată nebunia a fost privită cu ochi mari de personalul medical prezent la faţa locului.

"Ea, legal, are dreptul asupra trupului pentru că procesul de divorţ început în 2014 nu este fibalizat. Acesta a fost judecat pe fond şi se află în faza de apel. În această situaţie, femeia are dreptul, dar aici nu mai este vorba de drep, ci de moralitate. Ea l-a lăsat baltă atunci când eramai greu, când a fost ridicat de Procuratură şi acum vrea să-l înmormânteze...", ne-a declarat o sursă din preajma familiei.

Încă o solicitare pentru cadavru

Interesant este că fiul şi fost soţie a lui Adamescu nu sunt singurii care speră să obţină trupul milionarului. În toată această poveste apare un al treilea personaj, sora afaceristului, Constantze Călinescu. Şi ea a solicitat preluarea cadavrului, aflânsu-se însă de partea lui Alexander.

Acesta pare doar o luptă preliminară pe marele ciolan pe care îl reprezintă moştenirea lăsată de Dan Adamescu. Surse apropiate familiei susţin că toată această poveste este abia la început ţinându-se cont de faptul că deja există demersuri juridice pentru împărţirea averii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!