George Paraschiv (50 de ani), directorul Editurii Ad Literam, este eroul unei poveşti desprinse parcă din filmele despre Războiul Rece. El s-a aflat în noaptea de 25 noiembrie 1989 în grupul de fugari, care o mai includea, printre alţii, şi pe Nadia Comăneci, şi care a trecut clandestin graniţa în Ungaria şi apoi în Austria.

4602-310272-george_paraschiv_nadia_comaneci.jpg“Pe Nadia am cunoscut- o în octombrie 1989, în casa lui Ion Dolănescu, acolo unde petreceam, după ce rupsesem turta fetiţei mele. Am mâncat sarmale reci, am băut vin, s-a cântat, s-a dansat… Cântăreaţa Mariana Lungu ne-a făcut cunoştinţă. Constantin Panait, vărul meu, o întâlnise mai devreme. A fost primul contact cu Nadia, care s-a dus apoi cu Panait la munte, să schieze, să… aşa. Eu eram hotărât să plec şi Panait ştia, vorbisem cu un an înainte, iar lucrurile erau clare. Ea s-a ataşat grupului, dar cu sau fără ea, oricum plecam. A intrat în cercul nostru şi a ajuns la concluzia că e mai bine să plece, că nu mai avea multe lucruri de făcut în România”, rememorează Paraschiv.

Grupul de fugari era format din şapte persoane: Nadia, Paraschiv, fraţii Talpoş din Cenad, şi Gabriela, cumnata lor, Monica Marcu, o ingineră din aceeaşi localitate, plus un puşti, Adrian Biaş, care mai încercase să fugă prin Iugoslavia, în vara anului 1989.

4602-310273-traseu_nadia_comaneci_sua.jpg

În Ungaria urmau să fie aşteptaţi de Constantin Panait, vărul cu cetăţenie americană al lui Paraschiv, şi de cel de-al treilea frate Talpoş, Aurel, venit şi el din Statele Unite, soţul Gabrielei.4602-310278-nadia_comaneci_buletin.jpg

Au mers şase ore pe brazdele îngheţate

“Am ajuns la Cenad prima dată în recunoaştere. Fraţii Talpoş ştiau locul foarte bine, pentru că erau din zonă, iar unul avea stâna acolo. A doua oară, am ajuns după ce s-a terminat Congresul al XIV-lea al PCR. Am profitat de ocazie şi am trecut graniţa, care era în câmp deschis. Am plecat la miezul nopţii şi la 6.00 eram în Ungaria. Am mers şase ore fără oprire pe brazdele de pământ îngheţat, dar ni s-au părut câteva zile. Era frig şi aveam impresia că mergem pe valuri. Era noapte, nu puteam alerga şi nu aveam la noi decât hainele şi buletinele. Am avut noroc pentru că înaintea noastră a fost prins un cuplu şi, pentru câteva minute, s-a creat o breşă”, îşi aminteşte George Paraschiv.

Nicuşor i-a rupt epoleţii şefului de post de la Cenad

4602-310276-nicu_ceausescu.jpgDupă ce fugarii au fost reperaţi de vameşii unguri, aceştia au vrut să îi trimită pe toţi înapoi în România, acuzându-i pe unii de trafic de persoane, şi pe ceilalţi de trecere frauduloasă a frontierei.

“Ne-au dus la cazarma din satul Kiszombor, pentru interogatorii. Acolo grănicerii vorbeau româneşte şi au recunoscut-o pe Nadia. Au devenit îngăduitori. Maghiarii ne-au trimis în Szeged, la Hotel Royal, cu bonuri de masă cu tot. Am plecat repede şi din acel loc, pentru că braţul Securităţii din România era lung”.

Fugarii au aflat mai târziu că Nicuşor Ceauşescu a venit la Cenad, locul pe unde fugarii plecaseră din România. “L-a degradat pe şeful de post, i-a rupt epoleţii. Venise special după Nadia, să ne prindă şi să se răzbune pe noi în vreun fel. Pe noi sigur ne omorau, iar pe ea ar fi lăsat-o în viaţă, ca să arate că agenturile mint şi că nu a plecat din ţară”, conchide Paraschiv.

4602-310277-nadia_comaneci_viena.jpg

S-a deconspirat la un magazin din Viena

Pe 25 noiembrie, Nadia şi colegii de evadare au ajuns la Viena. S-au cazat la Hotelul Ibis, s-au odihnit şi au mers la un supermarket. “Am rămas proşti când am văzut lăzile pline cu banane. La casă, când să plătim, am văzut ziarele cu poza Nadiei pe prima pagină. Oamenii vorbeau că gimnasta a fugit din România şi atunci ea şi-a scos 4602-310275-cartea_primavara_in_decembrie.jpgşapca şi a început să strige că ea e Nadia”, povesteşte Paraschiv, care a dus-o apoi la o bază americană din Austria, pentru a cere azil, în timp ce ceilalţi s-au predat la lagărul de refugiaţi. Autorul cărţii despre fuga Nadiei, revenit în ţară în 1997, conchide: “După 21 de ani, Nadia nu mai ţine bine minte acele evenimente. Deşi am rude în SUA, am rămas în Austria, la Graz şi am muncit la firma la care lucrase Schwarzenegger”.

Astăzi s-a lansat cartea

Istorisirea poate fi citită pe larg în romanul “Primăvară în decembrie”, semnat de George Paraschiv, care s-a lansat, azi, la Galeriile Orizont, la ora 13.00. Volumul va fi distribuit împreună cu ziarul Consens.

4602-310274-nadia_comaneci_interviu_jfk.jpg

Campionii ţării vin la «campionul divertismentului»

Trei mari campioni ai României vor fi alături de “campionul divertismentului” Dan Negru, miercuri, 1 decembrie, în platoul emisiunii “Te pui cu blondele”, de la Antena 1. Ilie Năstase, Gheorghe Hagi şi Nadia Comăneci au acceptat provocarea de a concura cu 50 de blonde într-un concurs de cultură generală. Odată ajunşi în platoul emisiunii, aceştia s-au arătat foarte bine dispuşi şi deschişi să răspundă întrebărilor curioaselor blonde.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.