Porecla TinKode a devenit cunoscută printre hackeri, dar şi printre companiile mari din toată lumea, în decembrie 2009. Atunci, românul de 20 şi-un pic de ani a reuşit să spargă site-uri ale giganţilor NASA şi Kaspersky. Acesta a reprezentat însă doar începutul, iar următoarele victime au fost companii de renume, cărora TinKode le-a umilit sistemele de securitate. Rând pe rând, au fost sparte site-urile Marinei Regale Britanice, MySQL, YouTube, Yahoo, iar cea mai recentă victimă a fost Agenţia Spaţială Europeană.
“Am învăţat singur tot ce ştiu, mai ales că informaţiile cele mai multe sunt publice, trebuie doar să ştii ce să cauţi. Printre primele «victime» mai serioase a fost NASA, dar, dacă stau să caut 15 minute în serverele lor, şi acum o să găsesc vulnerabilităţi importante”, ne-a povestit în exclusivitate hackerul, care susţine că şi-a descoperit acest hobby acum aproape cinci ani.
Românul preferă să nu se ştie prea multe detalii despre el. Pe de o parte, îi place misterul care îi intrigă pe toţi ceilalţi, pe de altă parte, ştie că tot ceea ce face nu este tocmai legal şi astfel se protejează. Singurul lucru care i-a împiedicat pe reprezentanţii companiilor să depună plângere împotriva lui e că atacurile lui TinKode îi ajută să îşi îmbunătăţească sistemele de siguranţă.
«Victimele» vor să-l angajeze
“Eu nu provoc pagube… poate doar de imagine. Fiecare firmă care se respectă are un departament care se ocupă de securitatea serverelor. Sunt plătiţi foarte bine pentru asta şi atunci este responsabilitatea lor să repare ce nu au fost în stare să facă bine de prima dată. După ce am spart site- ul celor de la Agenţia Spaţială Europeană, m-a contactat un reprezentant al lor şi mi-a propus o colaborare pentru ca eu să îi ajut să scape de probleme”, spune tânărul, care adaugă că încă nu a primit şi o ofertă de salariu.
Contrar credinţei că hackerii sparg conturi şi fură sume importante, TinKode susţine că nu îl interesează banii ilegali pe care i-ar putea face, în câteva secunde, de pe urma cunoştinţelor sale. “Nu vreau să fur de la alţi oameni, ştiu ce înseamnă să munceşti pentru nişte bani în România. Pentru mine e doar un hobby”, declară băiatul, care precizează, uimitor, că nu petrece mai mult de trei-patru ore zilnic în faţa calculatorului: “În unele zile nu apuc nici să îl deschid, prefer să ies cu prietenii, să joc baschet. Nu vreau să mă gândesc că aş putea deveni dependent de calculator”.
Puţini prieteni ştiu ce face
Dintre apropiaţii lui TinKode, sunt puţini cei care au habar cu ce se ocupă tânărul când stă în faţa monitorului. “Puţini prieteni ştiu, pentru că nu discut prea mult despre ceea ce fac eu pe net. Unii, care nu au cunoştinţe în domeniu, mă consideră un Einstein, dar altora nu li se pare nimic ieşit din comun”, mărturiseşte românul care, deocamdată, tot ce îşi doreşte este o vacanţă în America.

„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
PARTENERI - GSP.RO
„M-a bătut cu sete pe spate cu o coardă de cauciuc" | Scandal IMENS după decizia inexplicabilă din sportul românesc!
Mesajele dintre Anamaria Prodan și Reghe au scăpat pe internet. Ce s-a aflat acum
Playtech.ro
Mesajele dintre Anamaria Prodan și Reghe au scăpat pe internet. Ce s-a aflat acum
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Observatornews.ro
Umilită de colegi la şcoală, o fată de 14 ani şi-a pus inel gastric ca să slăbească. A murit după 2 zile, într-o clinică din Grecia
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
HOROSCOP
Horoscop 23 iunie 2021. Taurii dezleagă enigme vechi și deschid uși care păreau bine ferecate pentru ei
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
Știrileprotv.ro
Bărbat din Neamț, dispărut misterios în Slovacia. A plecat să cumpere apă și de atunci este de negăsit
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)