FĂRĂ ŞAMPANIE înainte de 12.00 noaptea
Nereguli au fost şi în ceea ce priveşte băutura, mai spune ea. „Oamenii ne-au arătat o parte a meniului, care era inclusă în preţ, şi mai era acelaşi meniu, în partea dreaptă, unde erau băuturile pe care voiai să le comanzi «a la carte», cu bani. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că în partea stângă erau băuturi de calitate inferioară, iar în partea dreaptă toate erau aşa cum trebuie”.
Plătitori de bilet VIP – de 300 de euro – tânăra şi prietenii alături de care a ales să-şi petreacă seara în stilul anilor ’20, dar şi mulţi alţi participanţi, s-au declarat dezamăgiţi nu doar de mâncare şi băutură, ci mai ales de faptul că organizatorii au uitat un detaliu esenţial: tema era „Marele Gatsby”, iar ei nu au respectat-o.
„Este absurd. Noi am stat în categoria VIP, unde am plătit 300 de euro de persoană şi ne-am trezit cu chestia asta pe cap. Hai să zicem că, până la urmă treceam peste toate – uitam de mâncare, băutura chiar dacă e proastă şi are alcool suficient în ea, nu mai contează – dar, până la urmă, cea mai mare problemă a fost entertainmentul. În afară de o melodie sau două asigurată de DJ, care a recreat atmosfera anilor ’20, în rest nimic nu avea vreo legătură cu perioada ilustrată în «Marele Gatsby”». Era un program de nuntă făcut de DJ, cu «El Meneaito» şi alte melodii de genul ei. Singurele momente frumoase au fost cele oferite de Loredana Groza şi Horia Brenciu”, ne-a mai spus Diana Stoicescu.
Aceiaşi clienţi nemulţumiţi spun că, la ora 2.00 noaptea, pe mese nu mai era nimic de mâncare, iar băutura pe care organizatorii o ofereau „la liber” se terminase de mult.
Dar cel mai mare şoc, spun ei, l-au avut atunci când, la 11.00 noaptea au aflat că se terminase şampania şi doar cu puţină „gălăgie”, cerând să vorbească unuia dintre responsabilii cu organizarea au reuşit să mai obţină două sticle de vin spumos.

REVELIONUL DE EPOCĂ, O NUNTĂ CU DJ
„La ora 12.00 noaptea au asigurat ei câte un pahar de şampanie adevărată, la ieşirea din Parlament, pentru cei care au dorit să vadă focurile de artificii”, a mai povestit femeia.
„Marele Revelion a fost o nuntă românească cu DJ, care nu a respectat tema propusă. Sunt mulţi care au fost nemulţumiţi de ce s-a întâmplat acolo, multă lume bună. Am venit acasă la ora 5.00 şi am pus masa direct, româneşte. Treceam peste povestea cu mâncarea şi băutura – deşi, dacă plăteşti, trebuie să ai – dar măcar tema să fi fost respectată. Dacă păstrau coloana sonoră de la «Marele Gatsby» era foarte bine, dar nici asta nu au făcut”, este de părere aceasta.
Un gust amar le-au lăsat şi ospătarii care serveau băutura la masă şi care „aşteptau să primească bacşiş. Trebuia să le dai ceva ca să te servească mai repede”.
„Am plătit să mergem la Marele Gatsby, să trăim în atmosfera anilor ’20 şi ne-am trezit la o nuntă mediocră, cu DJ. Noi ne-am străduit ca tot ce depinde de noi să fie îndeplinit – haine, accesorii, coafuri”, este concluzia Dianei Stoicescu.
SOLD OUT
Potrivit site-ului oficial al evenimentului, preţurile de vânzare a biletelor au fost cuprinse între 100 de euro (categoria Extra-Basic) şi 300 de euro (categoria VIP).
Toate biletele la Revelionul „Marele Gatsby” au fost vândute, iar, potrivit digi24, la eveniment au participat 1.200 de persoane.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_308f08121a40fef54d3a32f4c4365343.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d28edc2b53778af31c04f7e456e71516.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e1786d4e2c627cef3ce4cc2e7e292c88.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_22189f7b3e84ba89582aad88dd3dd064.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_6617af420717071414380f5a6b2d6de6.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a024c2009dd3553ae37b89cd5177d18f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_9ecf5da8460cb5afa42f79558fda93b0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_c3cf82df721882d13f617f6361613d50.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a7c47440de52a491a53c2c047d9bacb8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8d0314d6a3f2becf4d2fc8ca44d5b95b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d75bd7321808a6c110c9b90ba40e979a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_29f8c0145a3e11dc66cbef7ae35a07d2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_a292fe448a3b9d04d996b414afa0d2e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2014/01/revelion_08.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_4e6c7a944281a9d691b993f5ab9ca9e8.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/drona-ruseasca-detonata-controlat-galati-25-04-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/oana-toiu-conferinta-presa-2-martie-2026-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_7c1dbf3d653a0742b9c76d791e9f0565.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_318590783270cd71705f86f310662741.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/danciu-unul-dintre-cei-mai-vizibili-concurenti-ai-sezonului-5--foto-kanal-d-1-e1777140856188.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/joc-imunitate-25-04-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_0ae7575b697492d75ae36719474174ed.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_2ba9af11d6c293feccb469137e364f2a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_cd765a6b8ad0c0d5e1be1b26d440c607.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_9850ba5f5f348974eceb3238431be2b7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_960a35d4b61d5d06c0ec7c157491f16b.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-a-chemat-psd-pnl-udmr-si-usr-la-cotroceni-inainte-ca-partidul-lui-sorin-grindeanu-sa-isi-retraga-ministrii-din-guvern.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/ilie-bolojan-premier-pnl-1-e1776621044145.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/horoscop-26-aprilie-2026-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/renica-diaconescu-medic-primar-neurolog-slatina.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/bilet-avion-pasaport.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/pisica-pe-nume-barsik-si-cainele-zaghibluk-salvate-cu-o-drona-de-pe-front.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/barbat-beat-si-deprimat-care-toarna-alcool-intr-un-pahar-pe-canapea-in-timp-ce-o-persoana-ii-tine-un-portofel-gol--foto-profimedia-e1777122250863.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/oglinda-in-casa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/curatarea-aerului-conditionat-de-ce-trebuie-sa-faci-igienizarea-inainte-de-canicula.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-dormim-mai-bine-cu-un-picior-scos-de-sub-patura.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/68123157312652014757827911671487478404361587n.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/un-roman-intors-acasa-din-franta-a-pierdut-toti-banii-la-pacanele-foto-hepta-scaled-e1777146004645.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/magazin-action.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta6165145-e1775193035710.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-institutul-de-matematica-al-academiei-romane-simion-stoilow--foto-agerpres-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-claudiu-manda-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/george-simon-ilie-bolojan-nicusor-dan--fotografii-hepta-dumitru-angelescu-profimedia-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.