EXCLUSIV. Scrisoarea unui cunoscut autor, acum soldat în Israel, pentru publicul din România. „Cred că ocupația israeliană este imorală. Dar pentru acest război, m-am înrolat fără ezitare”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fost soldat în armata israeliană, scriitorul Yaniv Iczkovits, cunoscut publicului român pentru volumul său „Fiica măcelarului”, vorbeşte despre decizia sa de a se întoarce pe front, după 20 de ani.
Cuprins:
- „Palestinienii din Gaza ar trebui să înțeleagă că acesta nu este un război împotriva lor, ci împotriva Hamas. Acesta este motivul pentru care luptăm acum. De aceea lupt eu acum”, își încheie scrisoarea Yaniv Iczkovits.
Romancier. Militar. Eseist. Activist. Antreprenor. În urmă cu două decenii, numele lui Yaniv Iczkovits a stârnit un adevărat cutremur în Israel. În 2002, după un stagiu de serviciu ca rezervist în Gaza, în timpul celei de-a doua mari revolte palestiniene (Intifada, n.r.), Iczkovits a făcut publică o scrisoare în care arăta că nu vrea să mai lupte în teritoriile palestiniene. Pentru gestul lui, a petrecut o lună într-o închisoare militară. Dar „Scrisoarea combatanţilor”, semnată iniţial de 51 de soldaţi şi ofiţeri şi ulterior de aproape 1.000 de militari, a fost şi unul dintre motivele pentru care Israel a decis retragerea din Gaza, în august 2005.
Şi asta pentru că Iczkovits nu era un militar oarecare. Se înrolase în armata israeliană în 1993, când s-a oferit voluntar pentru unitatea de comando de elită Maglan, unde a servit în calitate de ofiţer. A fost lăsat la vatră cu gradul de locotenent.
„Mi-am dat seama că voiam să-mi apăr țara, Israelul, deoarece îl consideram cel mai important bastion al lumii evreiești din timpurile noastre, însă nu mai eram dispus ca Israelul să fie opresor. Era o barieră etică și morală pe care nu am mai dorit să o încalc”, spunea Iczkovits, în urmă cu un an, într-un interviu pentru Spotmedia.
Yaniv Iczkovits provine dintr-o familie de evrei români. Mama sa este din Iaşi, iar tatăl - din Satu Mare. Părinţii săi au copilărit în România şi au plecat, după război, în Israel. „Îl vedeam pe bunicul meu cu numărul de la Auschwitz tatuat pe mână și auzeam acele povești groaznice și apoi o auzeam pe mama povestind copilăria ei din Iași, din Pașcani, tatăl meu venise din Satu Mare și aveau amintiri bune”, povestea Iczkovits în interviul acordat Spotmedia.
În România însă, Yaniv Iczkovits este cunoscut mai degrabă pentru romanele sale. Romanul „Fiica măcelarului” (trad. Ioana Petridean), publicat în 2022 în colecţia „Raftul Denisei” la Editura Humanitas Fiction, vorbeşte despre călătoria unei femei dintr-o comunitate de evrei din Rusia ţaristă de la finalul secolului al XIX-lea. Iar volumul „Nimeni nu părăseşte Palo Alto”, lansat anul acesta la Târgul de Carte Gaudeamus, va fi transformat într-un film serial.
În ultimii 20 de ani, Yaniv Iczkovits a explicat în interviuri şi conferinţe despre decizia lui de a nu lupta în teritoriile palestiniene şi despre conflictul mocnit pe care el şi camarazii său au refuzat să-l întreţină.
În urmă cu o lună, Yaniv Iczkovits a scris o altfel de scrisoare, în care explică de ce data de 7 octombrie l-a făcut să se întoarcă în cazarmă şi să ia arma în mână. Prin intermediul Editurii Humanitas, militarul Yaniv Iczkovits explică, în exclusivitate pentru publicul din România, alegerea sa. Documentul a fost publicat, în limba franceză, şi în cotidianul francez Le Monde, unde poate fi accesat în baza unei subscripţii.
„De aceea lupt eu acum”
Ziua de 7 octombrie a schimbat Israelul. L-a schimbat profund, provocând o durere pe care nu credeam că o vom mai trăi vreodată. O durere despre care bunicii noștri și bunicii lor au vorbit. Ne-au povestit despre jefuitorii care veneau să ardă și să prăduiască, despre soldații care îi adunau pe toți pentru a-i împușca într-o groapă, despre brutalitatea inumană și lipsa totală de milă. Această durere este gravată adânc în memoria noastră, a tuturor. Am scris cărți despre ea, am compus cântece, am stat în cinstea ei în zilele comemorative, am studiat-o în cadrul lecțiilor de istorie. Dar niciunul dintre noi nu s-a gândit că o va retrăi în carne și oase. Nimeni nu a crezut că, într-o zi, posttrauma noastră va deveni din nou o traumă.
Potrivit lui Platon, fiecare descoperire nouă este, în esență, o rememorare. Astăzi ne dăm seama că această nouă durere este o rememorare a unei suferințe străvechi. Încă o dată, la fel ca în cazul ororilor Holocaustului, la fel ca în pogromurile lui Bogdan Hmelnițki din Chişinău, o persoană se află în fața alteia cu o armă în mâini. Și tocmai când victima apelează la el cu o voce de implorare, când există o posibilitatea să arăţi milă, se întâmplă exact contrariul. Sugari, femei, bătrâni, embrioni, familii întregi, frați și surori, cupluri - toate legăturile umane sunt tăiate cu o sabie. Identitățile personale le sunt smulse victimelor și nimic nu mai poate face ca viața lor să merite să fie păstrată. Ucigașii au venit să ucidă cât mai mult posibil. O casă după alta. O viață după alta. Distrugerea. Și apoi din nou distrugere.
Ziua de 7 octombrie i-a schimbat pe israelieni. Ceva din fețele noastre s-a schimbat. Culoarea vieții pare să fie mai palidă. Vorbim între noi și, în loc de propoziții, sunt rostite doar cuvinte. Unul începe o conversație folosind cuvântul „nebunie”, al doilea răspunde cu „un asemenea coșmar”, al treilea adaugă „pur și simplu îngrozitor”. Așa ne purtăm conversațiile. Șocul este atât de mare încât, pe moment, pare că îl simțim în corpurile noastre. Acest dezastru ne trimite semnele și semnalele sale, dar noi încă nu am găsit cuvinte pentru el.
Nu este vorba că nu am avut parte de atacuri teroriste în trecut. Mulți oameni au fost uciși aici. Vieți au fost distruse. În 2002, era înfricoșător să intri într-o cafenea, pentru că nu știam dacă va intra acolo şi un atentator sinucigaș cu bombă. Rachetele asupra orașelor israeliene sunt aproape o rutină pentru noi. Cu toate acestea, aici s-a întâmplat altceva. Ceva de proporții, în numărul de mărturii, în videoclipurile îngrozitoare care circulă pe rețele, în nivelul de cruzime pe care nu am crezut că ar mai putea exista vreodată în lume.
Ziua de 7 octombrie a schimbat percepția politică a multor israelieni. În primul rând, responsabilitatea dreptei politice și a guvernului Netanyahu pentru acest dezastru este clară, directă și certă. Timp de ani, Netanyahu a hrănit Hamas pentru a slăbi Autoritatea Palestiniană, singurul partener pentru pace. În strategia sa „divide et impera”, Netanyahu a sperat să divizeze poporul palestinian și să elimine posibilitatea unui acord diplomatic. Aceste lucruri au fost spuse de Netanyahu însuși. Sunt scrise și dovedite; nu se poate nega acest lucru.
Dar și stânga politică israeliană poartă o anumită responsabilitate. Stânga a crezut că, dacă Gaza primește o speranță economică, dacă se permit mai mulți muncitori, dacă li se oferă un motiv de a trăi, motivația pentru atacurile teroriste va scădea. Tabăra pacifistă din Israel a crezut că, poate, după o anumită perioadă, ar fi posibilă chiar ridicarea blocadei asupra Gaza. Mulți din stânga credeau că scopul rezistenței Hamas este independența palestiniană, și nu distrugerea statului Israel. Un conflict pentru pământ, nu un zel fundamentalist întunecat.
Ziua de 7 octombrie m-a schimbat pe mine. În 2002, alături de sute de ofițeri și soldați combatanți, am refuzat să lupt în teritoriile ocupate. În același timp, am ajuns să înțeleg că ocupația israeliană este imorală și că fiecare colonie din teritoriile ocupate, pe care trebuia să o apăr, este un obstacol în calea păcii. Am fost trimis în închisoarea militară pentru 28 de zile, plătind un preț personal greu pentru poziția mea.
Astăzi, cred în continuare că ocupația israeliană este imorală și că extremiștii din partea israeliană doresc să elimine orice posibilitate de reconciliere. Dar pentru acest război, m-am înrolat fără ezitare. Când au fost chemați rezerviștii, m-am înrolat imediat și am cerut să mă alătur forței combatante. De ce am făcut acest lucru? Ce s-a schimbat față de 2002? Ei bine, după părerea mea, ceea ce s-a întâmplat la 7 octombrie nu are legătură cu ocupația și nici măcar cu conflictul israeliano-palestinian pentru teritorii. Ceea ce s-a întâmplat la 7 octombrie este că o organizație teroristă, care controlează cu forța viețile a milioane de oameni din Fâșia Gaza, a trimis mii de teroriști să ucidă, să măcelărească, să violeze și să ardă civili nevinovați. Cele mai multe victime nu au fost soldați sau ocupanți. Au fost oameni care căutau pacea, tineri care dansau la un festival de muzică. Multe dintre victime au angajat mii de muncitori palestinieni din Gaza, şi le-au asigurat un mijloc de trai pentru casele și familiile lor. Alții chiar au donat bani și au adus copii din Gaza pentru tratament medical în Israel. Soarta tuturor acestora, fără excepție, a fost aceeași.
Prin urmare, dacă există cu adevărat speranță pentru acest teritoriu, dacă este cu adevărat posibil să visăm într-o zi la o realitate diferită, cei care au planificat ziua de 7 octombrie și toți cei care au participat la acțiunile lor trebuie să plătească prețul. A permite unei organizații teroriste să existe la granițele noastre înseamnă să numărăm zilele până la următoarea catastrofă. Palestinienii din Gaza ar trebui să înțeleagă că acesta nu este un război împotriva lor, ci împotriva Hamas. Acesta este motivul pentru care luptăm acum. De aceea lupt eu acum.
durban22 07.11.2023, 09:22
Are mare dreptate acest israelian !.O parte a populatiei palestiniene nu are nici o vina ,insa atrocitatile si crimele comise de HAMAS trebuiesc platite-ASTA ESTE MOTIVUL PRINCIPAL CARE L-A DETERMINAT SA DEA O MANA DE AJUTOR INROLINDU-SE IN ARMATA ISRAELIANA !!.
gavrildragan 07.11.2023, 09:48
De multe ori și relațiile între oameni este imorală capii un război!
K476 07.11.2023, 09:53
Pare ca de fiecare parte sunt teroristi si oameni de bine. Dar tragand linie.. Palestinienii nu mai au tara lor. Nu ii mai apara nimeni. Cand o sa le dea tara inapoi o sa zic Da, s-a facut dreptate!. Pana atunci este o alta etapa de invazie, de suprimare, de exterminare, de inlaturare a rezistentei, de terorizare, de epurare. Dovezile exista numai pentru cine vrea sa le vada. Deci de ce parte lupti? Ca de partea Dreptatii si a Adevarului nu esti!!
hurricane 07.11.2023, 10:13
hamas nui devina, palestinieni nici ei, evreii nici ei, atunci cine e devina
laurlaur2180 07.11.2023, 10:24
Are foarte mare dreptate!