„Unele persoane, deși li s-a atribuit un anumit gen la naștere, nu simt că aparțin acestui gen. De exemplu, cineva care a fost crescut ca o fată se poate simți, de fapt, băiat și faptul că nu poate trăi astfel îl face foarte nefericit. Aceste persoane se numesc trans sau transgender. Nu știm de ce se întâmplă acest lucru, dar este o realitate“, a explicat Alexa Ciucu, psiholog Accept, într-un interviu pentru Școala 9.
Unul din șase americani din generația Z (născuți între 1990-2010) se identifică și ca fiind queer (termen-umbrelă pentru minoritățile sexuale, inclusiv cele trans), arată un studiu publicat în februarie.
Când ești un băiat transgender la liceu sau la facultate trebuie să explici fiecărui profesor de ce în catalog ai un prenume feminin, când tu îți asumi o identitate de băiat. Alteori trebuie să-ți justifici identitatea de gen la căminul unde ești cazat sau chiar și când mergi la toaletă, pentru că oamenii nu înțeleg „ce ești”. Fată sau băiat? Iar dacă ești non-binar (undeva între cele două genuri), situația devine și mai complicată, au povestit tinerii pentru Școala 9.
Eduard (Edi) Lucian, 16 ani, băiat transgender, elev în clasa a IX-a:„Am avut parte de multe experiențe urâte în școala generală”
„Împotriva discriminării putem lupta doar cu iubire și prin educație. Eu am avut parte de multe experiențe urâte în școala generală. Asta doar pentru că profesorii nu erau informați despre ce înseamnă să fii transgender, iar eu nu aveam curaj să le explic. Eram prea singur și lipsit de apărare ca să vorbesc despre mine. Plus că nici eu nu știam cum să le explic. Prima oară am auzit «cuvântul trans» într-un interviu de pe YouTube cu Patrick Brăila (activist pentru drepturile persoanelor transgender).
Pentru câteva luni am avut o profesoară de muzică care mă obliga să ies în fața clasei cu fetele să cânt. Însă eu voiam cu băieții, pentru că asta sunt, un băiat transgender. Am încercat să-i explic, dar tot nu m-a lăsat. Mă amenința cu note mici, când încercam să-i explic că sunt un băiat transgender. Eu nu-i dădeam atenție și asta o enerva și mai mult.
De când am început liceul n-am mai avut parte de experiențe grave cu profesorii, pentru că am mai mult curaj să vorbesc despre identitatea mea. La primele ore a fost mai greu. De exemplu, profesorul de Religie m-a pus să mă ridic când a făcut prima oară prezența. M-a întrebat: Tu ce ești? Om, i-am zis eu. A mai fost o fază care m-a făcut să mă simt prost. Am cerut să merg la baie în timpul unei ore. M-am dus la toaleta băieților, ca de obicei. Acolo era doamna de serviciu. A început să mă ia la întrebări: Dar tu ce cauți aici? Ești fată sau băiat? I-am spus că sunt băiat. Ea mi-a răspuns: Nu. Eu am auzit că ești fată.
Altă chestie care mă deranjează este că stau în internat cu fetele în loc să stau cu băieții. Bine, ele sunt super de treabă. Și chiar spun că se bucură să aibă și un băiat (Râde). Colegilor le-am spus pe grupul nostru de Facebook că sunt transgender. Din fericire, majoritatea mă înțeleg și mă strigă pe numele meu, nu cel din acte.”
Cristian Chircea, 22 de ani, băiat transgender, student la Londra: „Diriginta îmi spune copil ciudat și prost”
Cristian Chircea e în prezent student la Facultatea de Afaceri și Management de la Universitatea Ruskin din Londra. A trecut la rându-i prin momente dificile în școlile din România.
„Când eram în liceu (profilul balet clasic), eram conștient că atrag atenția colegilor și profesorilor pentru că purtam haine de băiat, din alea largi, ca de hip-hoper. Cred că atunci mi-am format și mersul de băiat, cu pași mai apăsați cumva. Nu-mi plăcea deloc să port tutu (fustă scurtă din tul, specifică pentru balerine -n.r.). Eu mă îmbrăcam cu colanți la fel ca băieții. Am fost mereu judecat pentru că eram «diferit». De-asta am și preferat să stau în ultima bancă. Singurii cu care mă înțelegeam erau câțiva băieți din clasa mea și din clasele mai mari care studiau la clasele de Muzică și Desen. Ei erau mai deschiși.
În clasa a VI-a, m-am îndrăgostit de o colegă. Era cea mai deșteaptă și frumoasă din clasă. Nu știam cum să-i spun. Îmi era teamă să nu mă judece. Am vrut să-i dau un bilet printre colegi, dar cum unii erau mai nesimțiți s-ar fi uitat la ce i-am scris. Într-o zi i-am compus o poezie și mi-am făcut curaj să cânt versurile la ora de muzică. Tremuram și eram transpirat tot din cauza emoțiilor. Au râs toți de mine, inclusiv acea fată, care se și uita în ochii mei când o făcea.
A aflat și diriginta mea că îmi place de ea. Îmi spunea la fiecare oră de engleză că sunt «singurul caz» de la arte. Odată mi-a spus: «Abia aștept să pleci de la noi din școală, copil ciudat și prost». Una dintre fetele de la balet care se schimba în același vestiar cu mine mi-a zis: «A venit lesbiana. Ce facem? O primim sau o dăm afară?» Era și colega de care-mi plăcea acolo. Mi-a spus: «Du-te la baie să te schimbi. Nu primim specimene în acest vestiar». Am fost la baie sa mă schimb, desigur”.
Celelalte mărturii pe Școala 9.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro