Pentru ca vizita presedintelui George W. Bush la Bucuresti sa fie sigura, aceasta va trebui sa fie inca o data confirmata de Casa Alba, a declarat presedintele Ion Iliescu, mai ales ca seful Administratiei Americane a mai primit invitatii similare celei trimise de tara noastra si din partea celorlalte state candidate. "Asteptam inca. Deocamdata sunt tatonari. Au si venit niste echipe pentru a se interesa si a pune bazele unor pregatiri in cazul in care se va concretiza aceasta vizita", a mai spus Ion Iliescu. Vizita presedintelui american ar putea avea loc dupa summit-ul NATO de la Praga de la sfarsitul lunii noiembrie, atunci cand se va decide daca Romania va fi invitata sa adere la NATO.