Rudele magnatului britanic Mike Lynch, care a murit alături de fiica sa și de alte cinci persoane, când iahtul de lux s-a scufundat în largul Siciliei, spun că sunt devastate după tragedie, relatează BBC.
„Familia Lynch este devastată, în stare de șoc și este sprijinită de prieteni", se arată în prima declarație a rudelor miliardarului.
De asemenea, familia a vorbit despre „durerea nespusă”, în timp ce ultimul cadavru de pe iahtul Bayesian scufundat, despre care se crede că este al lui Hannah, în vârstă de 18 ani, a fost recuperat vineri.
„Gândurile lor sunt la toți cei afectați de tragedie”, se arată într-o declarație transmisă de un purtător de cuvânt al familiei.
„Ar dori să mulțumească sincer Pazei de Coastă italiene, serviciilor de urgență și tuturor celor care au ajutat la salvare”, a declarat aceeași sursă.
Oficialii italieni investighează împrejurările scufundării de luni dimineață, care s-a soldat cu moartea a șapte persoane aflate pe vas.
În încheiere, aceștia au solicitat respectarea intimității în perioada de doliu, adăugând că „singura lor dorință este ca intimitatea să le fie respectată în acest moment dureros".
Totodată, familia și prietenii i-au adus un omagiu antreprenorului Mike Lynch și fiicei sale, care tocmai fusese admisă la Universitatea din Oxford.
„Mike a fost cea mai strălucită minte și cea mai grijulie persoană pe care am cunoscut-o vreodată”, a spus un prieten apropiat, Andrew Kanter. „Pasiunea lui pentru viață, cunoaștere și pentru toți cei din jurul lui i-a inspirat instantaneu pe toți cei pe care i-a întâlnit. Ne va fi dor de el.”
Gracie Lea, o colegă de clasă cu Hannah, a descris-o ca fiind „ușor de iubit: sinceră, dedicată, înverșunat de inteligentă și cu adevărat amabilă. Îmi voi aminti mereu de ea zâmbind”.
Printre cei care și-au pierdut viața în dezastru s-au numărat președintele Morgan Stanley International, Jonathan Bloomer, și soția sa, Judy.
Într-o declarație, familia Bloomer a descris cuplul drept „oameni incredibili și o inspirație pentru mulți”.
În dezastru au murit și avocatul Chris Morvillo, soția sa, Neda Morvillo, dar și și bucătarul iahtului, Recaldo Thomas.
Printre 15 supraviețuitori s-au numărat un copil de un an, dar și mama lui Hannah Lynch, Angela Bacares.
Autoritățile italiene încă investighează circumstanțele incidentului de luni.
În cazuri ca acesta, este obișnuit ca oficialii să se angajeze într-o anchetă amplă - cunoscută sub numele de „ipoteză a crimei” - care ia în considerare o serie de posibile acuzații penale.
Abordată de BBC News, poliția italiană a confirmat că o anchetă este în desfășurare, dar încă nu au fost aduse acuzații.
Căpitanul iahtului, James Cutfield, cei opt membri ai echipajului și pasagerii supraviețuitori au fost audiați deja de procurori.
FOTO: Hepta
Demradulescu 23.08.2024, 23:41
Morala acestei știri:se întâmplă câte o dată că e mai bine să te naști într-o familie care poate să-ți ofere mai puțin și să trebuiască să ajungi chiar vânzătoare,taxatoare,educatoare sau frizeriță pentru a trece prin viață fericită tu Alina,Cristina,Ionela alaturi de Cristi,Paul,Mihai și să trăiți fericiți până la adânci bătrâneți.
Martens 24.08.2024, 01:56
Americanismele astea in limba romana... "Devastata" asemenea unei case de carton lovite de o tornada. Mai sa plang, nu alta...
Anaximene 24.08.2024, 03:29
Paserea pre limba ei pere ! Degeaba esti miliardar, cand vine Ordinul de chemare, te duci frate ! Asta s-a curatat tocmai pt ca a avut banii necesari sa-si faca damblaua cu yachtul.
ciobanudorin_2006 24.08.2024, 11:03
Câteodată e bine sa fii mai ponderat ,precaut fiindcă nu știi ce aduce clipa.E păcat pentru viețile lor și a familiilor lor.Muncesti atât ptr o clipa de ....relaxare sau ce o fi fost.Uneori nu se merita.