Cazul unei femei din Iran a făcut înconjurul lumii atunci când iubitul i-a aruncat, în 2004, cu acid sulfuric pe chip, după ce Ameneh i-a respins cererea în căsătorie. Ea a supravieţuit, dar a rămas oarbă şi desfigurată. Ameneh spune tuturor că abia aşteaptă să se răzbune în acelaşi mod pe cel ce i-a cauzat crunta durere. Ea a câştigat acest drept în instanţă, dar fostul iubit, care oricum ar urma să fie anesteziat în momentul în care femeia îi va turna acidul pe faţă, a făcut recurs. Ameneh Bahrami a rememorat în presa germană clipele trăite.

“L-am văzut pe iubitul meu venind ameninţător spre mine cu un recipient roşu în mână. L-am întrebat ce are de gând să facă, dar nu am mai apucat să aud un răspuns”, povesteşte iraniana.

Au chinuit-o şi salvatorii

“Imediat, am simţit cum mii de ace îmi înţepau faţa, simţeam că iau foc”, spune şi acum îngrozită femeia, care ţine să le mulţumească salvatorilor, chiar dacă şi aceştia i-au cauzat multă durere, fără să-şi dea seama.

“Cei care m-au salvat au aruncat cu apă pe faţa mea. Atunci am trăit o durere sfâşietoare. Apoi, când au început să mă şteargă, simţeam că-mi smulg pielea de pe faţă”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.