Un fermier român pândește mistreții în fiecare noapte, dar tot s-a ales cu pagube de 6.000 de lei

Comentează
mistreț lângă un câmp de porumb

Un fermier din Greoni, județul Caraș-Severin, se luptă de la o zi la alta cu mistreții care îi distrug cultura de porumb. Agricultorul lucrează 10 hectare, dintre care patru cu porumb, și spune că animalele sălbatice i-au provocat deja pagube de până la 6.000 de lei, potrivit Agro Inteligența.

Problemele au devenit mai grave după ce porumbul a început să formeze știuleții.

Fermierul Cosmin Bălu, din comuna Grădinari, localitatea Greoni, Caraș-Severin, spune că merge în fiecare noapte pe teren pentru a alunga mistreții. Cu toate acestea, măsurile improvizate nu mai sunt suficiente.

„Au mai fost probleme şi în anii trecuţi, dar anul acesta parcă sunt mult mai mulţi mistreţi”, a spus fermierul, conform sursei citate.

O parcelă de porumb a fost distrusă integral.

„Acolo nu a mai rămas nimic. După ce am anunţat primăria şi au venit reprezentanţii fondului de vânătoare, mistreţii au continuat să intre în cultură. Alte parcele sunt distruse în proporţie de 30-40%”, a detaliat fermierul.

Cosmin spune că în zonă sunt multe scroafe cu purcei, iar reprezentanții fondului de vânătoare i-au explicat că acestea nu pot fi împușcate. Agricultorul afirmă însă că nu cere eliminarea animalelor, ci soluții pentru protejarea culturilor.

„Eu merg în fiecare noapte pe teren. Aprind focul ca să-i sperii, dar nici asta nu mai are efect. Nu poţi sta toată noaptea acolo, iar la temperaturile acestea există şi riscul unui incendiu”, a mai spus fermierul.

Cosmin Bălu a depus documentele pentru evaluarea pagubelor, însă spune că nu este optimist în privința despăgubirilor.

„Am depus cerere pentru despăgubiri, dar mi s-a spus că statul nu are bani. Noi muncim şi suportăm toate pierderile”.

Până acum, fermierul estimează pierderile la 5.000-6.000 de lei, iar situația ar putea deveni și mai gravă.

„Autoritățile trebuie să găsească soluţii pentru reducerea numărului de mistreţi şi pentru protejarea culturilor agricole. Nu spun să fie omorâţi toţi mistreţii, dar trebuie redus efectivul. Dacă situaţia continuă, oamenii nu vor mai cultiva porumb”, a adăugat fermierul.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
14:12
Peste 50% dintre elevii români, analfabeți funcțional la Matematică. Cum stăm la Citire și la Științe, raportul PISA 2025
14:11
Un fermier din Galați oferă gratis castraveți celor care vin să-i culeagă: „Să aveți un minim de bun simț și respect”
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!