Locuitorii din zona de nord-est a judeţului Tulcea au primit marţi un mesaj RO-Alert în care au fost avertizaţi cu privire la posibilitatea căderii de obiecte din spaţiul aerian. Ei au fost sfătuiţi totodată să se protejeze în beciuri sau în adăposturi de protecţie civilă.
„În urmă cu puţin timp a fost emis pe zona de nord - est a jud. Tulcea un mesaj RO-Alert”, a anunţat ISU Tulcea.
Locuitorii din zonă au fost avertizaţi să se adăpostească și să-și păstreze calmul.
„Alertă Extremă - Există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Păstraţi-vă calmul! Adăpostiţi-vă în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă. În lipsa unui adăpost, rămâneţi în interiorul casei, departe de geamuri şi pereţii exteriori. Durata estimată: 90 min”, se arată în mesajul RO-Alert transmis în jurul orei 16:00.
Potrivit MApN (Ministerul Apărării Naționale), sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat marți, 4 august, la ora 15:13, un grup de ținte aeriene în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina.
„Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din județul Tulcea, care a transmis mesaj RO-Alert, începând cu ora 16:00”, a precizat MApN, dând asigurări că va reveni „cu noi detalii pe măsură ce acestea vor fi disponibile”.