Agresorul, de 42 de ani, este născut în judeţul Constanţa. Ultimul domiciliu cunoscut al acestuia este în Valea Călugărească, din judeţul Prahova. Bărbatul se stabilise de puţină vreme în comuna Vama Buzăului, unde lucra în construcţii, a informat prim-procurorul Claudiu Sandu.

Potrivit acestuia, până la acest moment, anchetatorii nu au „niciun indiciu” că părinții copilelor „ar fi avut vreo intenţie” să le exploateze.

„Sunt oameni cu o instrucţie, o educaţie precară, care au avut încredere într-o persoană cu care s-au împrietenit şi care s-a dovedit a fi un pedofil”, a spus prim-procurorul Parchetului Tribunalului Brașov.

Totodată, Sandu a menţionat că, deşi şi-a recunoscut faptele în faţa organelor de anchetă, bărbatul a încercat să acrediteze ideea că victimele şi-ar fi dat acordul.

Cu toate acestea, agresorul a admis inclusiv faptul că le-a lovit pe fete în zona feţei, fapt declarat de acestea.

Claudiu Sandu a oferit detalii și despre cum a fost prins agresorul. Potrivit acestuia, anterior capturării lui de către poliţie, individul a fost identificat de sătenii din Valea Călugărească și care au încercat să-l prindă, însă a reuşit să scape de aceştia, plecând cu maşina. În timp ce mergea haotic cu mașina, a lovit un obstacol şi a făcut pană.

Individul figurează în registrul agresorilor sexuali

Bărbatul a fost reţinut de poliţişti sâmbătă şi, ulterior, arestat pentru 30 de zile. Individul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, viol şi coruperea sexuală a minorilor.

Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, agresorul a fost eliberat în noiembrie 2020, dintr-o condamnare de 10 ani după ce a violat o minoră, în baza recursului compensatoriu.

Cele două fetițe au fost date dispărute sâmbătă dimineață, după ce bărbatul, care s-a prezentat ca fiind prieten al concubinului mamei lor, le-a luat vineri seara să le ducă la un grătar. Sâmbătă, în jurul orei 17:00, după ce a fost transmisă „Alerta răpire copil”, minorele au fost găsite de polițiști în trafic.

Minorele au fost preluate de un reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, fiind instituţionalizate şi internate în regim de urgenţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (1)
Avatar comentarii

Johnvisiniu 14.11.2022, 20:47

Niste parinti iresponsabili *** si un pedofil care merita *** si 50 de ani de puscarie (asta deoarece s-a abolit pedeapsa capitala). Rezultat : nenorocirea pe viata a doua copile

Acest comentariu a fost moderat pentru: incitare la violență, limbaj vulgar sau jignitor

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.