Unchiul fetelor le plimba cu barca pe râu când s-a întâmplat nenorocirea. Familia Andrecuţ era stabilită de mai bine de 10 ani în Germania, unde tatăl micuţelor avea o firmă de construcţii.

Una dintre fetiţe nu a fost găsită nici după 24 de ore de la tragedie. Sora ei mai mare a murit, împreună cu unchiul, Florin Andrecuţ, în vârstă de 28 de ani, şi un prieten de familie, tot român, sărit de pe mal să îi salveze.

Tânărul  a umflat o barcă pneumatică şi a ieşit pe râu împreună cu un prieten şi cu nepoatele lui, fetiţele fratelui mai mare, de 4 şi 6 ani. La un moment dat, barca s-a răsturnat într-o zonă în care e interzisă navigaţia de agrement şi cei patru oameni din ea s-au scufundat. Niciunul nu purta vestă de salvare, scrie presa franceză şi germană, potrivit Observator.tv.

Fetiţele de 4 şi 6 ani înecate în Rin sunt ale unei familii de români din Bistriţa

Atât Uțu Mujdei cât și Florin Andrecuț sunt din comuna Cetate, din Pietriș. Ambii erau plecați de ani buni în Germania, la muncă, unde fratele lui Florin avea o firmă de construcții. Se pare că ieri erau ieșiți la grătar și Florin, cu cele două nepoate ale sale, care sunt născute acolo în Germania, au mers cu barca pe Fluviu Rin. La un moment dat ar fi ajuns într-o zonă în care nu aveau ce căuta, erau curenți puternici, și barca s-a răsturnat. Florin și nepoata mai mare au murit, iar fetița cea mică încă nu a fost găsită. Uțu, și alții de pe mal, au sărit să ajute. Dar din păcate, Uțu a murit în drum spre spital. Am înțeles că ceilalți care au sărit în ajutor au reușit să se salveze, dar Uțu probabil a înghițit prea multă apă.” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, primarul comunei Cetate, Lucian Tarniță.

Citește și

„Erau înfipţi în uşă, ca într-un pachet de crenvuşti”, mărturii cutremurătoare de la procesul Colectiv. 3 ani şi 7 luni, pedeapsă cu executare a suferinţei, doar pentru părinţii celor care au pierit în tragedie

 

 

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.