Fiul fostului preşedinte al Căilor Ferate Ruse, Vladimir Iakunin, descris uneori drept un confident al lui Vladimir Putin, Andrei Iakunin a fost achitat miercuri, în Norvegia, de tribunalul (regional) din Nord-Troms og Senja.
„Tribunalul a justificat această decizie prin faptul că pilotarea unei drone de agrement nu este acoperită de cadrul sancţiunilor”, a precizat echipa de avocaţi a inculpatului.
Chiar dacă a recunoscut că Iakunin a pilotat drone în scopuri pur recreative şi nu pentru spionaj sau sabotaj, Parchetul a apreciat că aducerea în faţa justiţiei era justificată, pentru ca interdicţia de survol să-şi păstreze funcţia de descurajare. Procurorul ceruse o pedeapsă de 120 de zile de închisoare.
Apărarea a pledat pentru achitare, subliniind în special faptul că Iakunin, născut în Rusia, are din 2014 şi cetăţenia britanică, ceea ce ar fi fost suficient, potrivit apărării, pentru a evita sancţiunile impuse ruşilor în contextul războiului din Ucraina.
Pe baza motivaţiilor invocate de avocaţi, verdictul tranşează şi condamnările de mai multe luni de închisoare deja pronunţate la adresa altor cetăţeni ruşi acuzaţi de fapte similare în această ţară scandinavă. Potrivit media norvegiene, Parchetul va înainta apel.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_bde6d4b6e5abbd97f5793cc2260d3216.jpg)
După declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, Norvegia a interzis, asemenea Uniunii Europene, survolarea teritoriului său pentru entităţile şi cetăţenii ruşi, dispoziţie pe care ea o aplică şi în ceea ce priveşte utilizarea dronelor.
FOTO:
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b9682f9aad01633206bd3cf74dbfa0ce.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_d97128d9b1d77ddf84b8ec51a1c8c5ab.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d5d28a1e696b8af68e213a95f299151a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_3463c3ee303159f37dd429159b283437.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_a4f5593c29f9d3ce5a587fae3b4b53df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_c3a7d854cbffffce1e56ee8eb05fc031.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_09a42cc7f55de6c53ec8aae831a55b18.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_15e4ad1410397b55f7401a43ba0fb5f6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.